100 de ani fără Tezaur
https://www.ziarulmetropolis.ro/100-de-ani-fara-tezaur/

100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect.

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2016

La dezbaterea organizată cu această ocazie vor participa Marian Voicu, autorul cărții și al documentarului cu același titlu, Cristian Diaconescu, fost Ministru de Externe, Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului Băncii Naționale a României și Ion Bistreanu, fost Ambasador în spațiul răsăritean. Discuția va fi moderată de Cătălin Gomboș, jurnalist.

În volumul Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani, jurnalistul Marian Voicu prezintă păienjenișul de negocieri începute încă de la finalul Primului Război Mondial, dar care au lăsat problema Tezaurului în mare parte nerezolvată, marcată de scurte îmbunătățiri conjuncturale și de tergiversări fără sfârșit. Toate regimurile politice care au venit la putere de atunci au cerut rușilor Tezaurul.

Această istorie complicată a fost reconstituită în urma unei documentări foarte serioase, pe baza consultării arhivei diplomatice, a rapoartelor și proceselor verbale oficiale, a inventarelor valorilor evacuate, materialelor apărute în presă, a jurnalelor personalităților implicate, a corespondenței oficiale și a altor documente de arhivă și conține interviuri luate de Marian Voicu și Liviu Iurea unor specialiști și diplomați români și ruși. Multe din documentele publicate în volum sunt inedite.

Pentru cei mai mulţi dintre români, Tezaurul înseamnă aurul Băncii Naţionale a României. Şi totuşi, acesta reprezenta mai puţin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 şi 1917.

Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naţionale şi ale Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, ale băncilor private şi ale instituţiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee şi colecţiile private, odoarele mănăstireşti, colecţiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărţile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea naţiunii române, începând cu secolul al XIV-lea.

S-a întors Tezaurul de la Moscova! De două ori în 100 de ani s-a transmis această veste. În 1935, în lăzile ajunse în țară s-au descoperit documente de arhivă, hărți cadastrale, documente de proprietare de o mare însemnătate istorică pentru noi.

Iar în 1956 am primit colecția numismatică, odoarele bisericești, tezaurul de la Pietroasa, obiecte de artă medievală, artă modernă și contemporană, care între timp fuseseră scoase din cutiile sigilate în care se păstrau la Moscova și restaurate.

Marian Voicu, autorul volumului Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani

Marian Voicu, autorul volumului Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani

De fiecare dată restituirea a fost prezentată ca un gest de mărinimie, care urmărea o normalizare a relațiilor dintre cele două state. Cu impact emoțional mare, dar urmat de constatarea că lipsesc părți esențiale din ce s-a trimis, fiecare transport a deschis și noi apeluri pentru restituirea completă a Tezaurului, în special a rezervei de aur a Băncii Naționale și a bijuteriilor Reginei Maria.

Încercaţi să îi povestiţi unui rus rezonabil, fără să vă înfierbântaţi, istoria Tezaurului românesc. Veţi trece, exasperaţi, de la problema simplă a unei datorii neplătite, creanţă transmisă din generaţie în generaţie, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu. Pentru noi, chestiunea Tezaurului este simplă: le-am dat ruşilor toată avuţia noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei Tezaurului ar duce la îmbunătăţirea relaţiei bilaterale. Pentru ruşi, îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei Tezaurului. Iată o situaţie fără ieşire. (Marian Voicu)

Foto: Tezaurul României de la Moscova – humanitas

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.