11+11 lucruri pe care nu le știați despre George Bacovia
http://www.ziarulmetropolis.ro/11-11-lucruri-pe-care-nu-le-stiati-despre-george-bacovia/

Știaţi că George Bacovia a terminat liceul la 22 de ani, a publicat prima carte la 35 de ani, iar verbele sale favorite – conform frecvenţei din poezii – erau „plânge” şi „ninge”? Aflaţi şi alte amănunte inedite din viaţa autorului, considerat cel mai important poet simbolist român.

Un articol de Petre Ivan|30 Iunie 2015

În textul „Necunoscutul cu pelerină neagră”, publicat în prefața volumului „111 cele mai frumoase poezii de Gh. Bacovia” (apărut la Editura Nemira), criticul literar Marius Chivu prezintă fapte mai puțin știute din viața lui George Bacovia (17 septembrie 1881 – 22 mai 1957). Mai jos sunt câteva dintre ele:

În familie i se spunea Iorguț. Numele lui real era Gheorghe Vasiliu și a fost al cincilea copil din cei nouă pe care i-au avut Dimitrie și Zoița Vasiliu, un comerciant și o casnică.

Nu a fost un elev bun la învățătură. În clasele mici, a luat nota 8 la purtare, a fost corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică și științe fizico-chimice.

Îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul, gimnastica. Lucra mult la bare, la paralele și la inele. Prietenii spuneau că avea o „musculatură de atlet”.

Iubea mult porumbeii. În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase și de toate culorile. Fiecăruia îi dăduse câte un nume.

Tot în perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă intratabilă, derivată din malaria și varicela netratate serios. A suferit toată viața din cauza acestei eczeme situate la baza nasului. „Hidoșenia ei l-a torturat până la nebunie pe el, care era un desăvârșit estet”, își amintea un prieten.

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași. N-a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.

S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, după multe reexaminări, fără a-și da bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43. „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”, a mărturisit poetul într-un interviu.

Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieții, câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere.

Ca și liceul, nici studenția n-a fost ușoară: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani. S-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență. I s-a eliberat Cartea de avocat, dar n-a profesat niciodată.

Ca poet, a publicat sub pseudonimul V. George, precum și G. Andoni. Ca publicist, a semnat cu pseudonimele A. Muste și Gr. Mustea – Muste(a) fiind numele strămoșilor paterni ai poetului, nume a cărei primă atestare datează din vremea lui Ștefan cel Mare. Ca recenzent și prozator, a publicat sub psudonimele Bob, Vag și Geo Vas. „Numele [Bacovia] eu l-am luat din dicționarul lui Hașdeu, cum cred că va fi făcut și Arghezi în legătură cu râul Argeșului”, a mărturisit într-un interviu.

La 35 de ani, i-a apărut prima carte, volumul Plumb, sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare.

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere. Era un băutor de nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă. ,,Bacovia mai înseamnă însă și altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco și adăugând apoi cuvântul latin via – calea, adică ajungi să vezi că Bacovia înfățișează pur și simplu Calea lui Bacchus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori. De vină e și regiunea în care m-am născut, viile de la Bacău având renumele lor.”

Era un bărbat scund, cu o conformație plăpândă, avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața. Era un om timid, tăcut și retras, „răspundea doar dacă era întrebat”, după cum și-l amintea un cunoscut.

Societatea cere mereu oameni robuști, care să construiască cu spor pentru ea, să-i ducă mai departe rostul. Melancolia firii mele nu ar fi niciodată înțeleasă. Unii din prietenii mei îmi spun că sunt inadaptabil, că fug de oameni. Este o exagerare. Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele… Evit oamenii pentru că persoana mea ar aduce un fel de umbrire peste veselia lor spontană. Îi respect prea mult ca să le aduc vreo supărare.”

Scria în mijlocul naturii („deoarece operele mele sunt impresii de peisagii”), schițând cu creionul, pe caiete cu foi dictando, câteva versuri pe care ulterior le relua și le reformula, uneori vreme de mai mulți ani, până ce poemul i se părea desăvârșit. Scria greu și, cel mai adesea, era nemulțumit. În momentele sale de depresie, voia să-și ardă manuscrisele. Transcrierea poemelor pe foi ministeriale, înainte de a fi trimise revistelor, o făcea cel mai adesea soția lui.

george-bacovia---111-cele-mai-frumoase-poezii

Nu avea o conștiință artistică bine definită și considera arta „ca o recreație după muncă”. Într-un interviu a mărturisit: „Nu am nici un crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că-mi place această îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzică și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”

Nu citea foarte mult și nu avea scriitori preferați. Comentariile criticilor literari la poemele sale i se păreau de-a dreptul fanteziste. Verbele sale favorite, conform frecvenței din poezii, erau „plânge” și „ninge”.

S-a căsătorit cu Agatha Grigorescu, o fată orfană de ambii părinți încă din adolescență. Biografii o descriu pe Agatha Grigorescu, absolventă a Facultății de Litere și Filosofie din București, ulterior profesoară de limba română și ea însăși poetă, drept o ambițioasă fără scrupule, căsătorită cu el doar din dragoste pentru poezie.

Îi plăcea muzica încă din școală, când făcuse parte din coruri patriotice și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri.

A fost bonav mai toată viața; eczema intratabilă i-a afectat psihicul. La 33 de ani a fost internat la Sanatoriul de boli nervoase din București; la 47 de ani, la clinica de neuropsihiatrie Colentina, iar la 55 de ani, la Clinica de neuropsihiatrie a Spitalului Central din București. Bolnav fiind, vreme de zece ani n-a publicat nicio poezie inedită.

De-a lungul vieții, a avut mai multe slujbe. Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia. Astfel, a fost, rând pe rând, suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

La 73 de ani, a înregistrat la Radio București 28 de poezii, difuzate pe discuri de vinil (apărute în 1966 și 1977 la Electrecord), apoi pe CD (apărut în 2005 la Editura Casa Radio, ulterior reeditat). Este singura înregistrare radiofonică a poetului – mai făcuse una cu un an mai devreme, dar banda imprimată se ștersese.

Foto: www.comunismulinromania.ro

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

Page 1 of 6212345...102030...Last »