24 de invitaţi de onoare vor lua parte la Salonul de Carte Bookfest, ediţia 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/24-de-invitati-de-onoare-vor-lua-parte-la-salonul-de-carte-bookfest-editia-2013/

24 de oaspeţi vor sosi în România cu ocazia Salonului de Carte Bookfest, ediţia 2013, din partea invitaţilor de onoare: Germania, Austria şi Elveţia – ţări prezente la Bucureşti sub umbrela proiectului „Trei ţări, aceeaşi limbă“.

Un articol de Andrada Văsii|8 mai 2013

24 de oaspeți vor sosi în România cu ocazia Salonului de Carte Bookfest, ediţia 2013, din partea invitaţilor de onoare: Germania, Austria şi Elveţia – ţări prezente la București sub umbrela proiectului „Trei țări, aceeaşi limbă“.

Numărul impresionant al invitaților, precum și al evenimentelor  promit să facă din proiectul „Trei țări, aceeași limbă“ cea mai spectaculoasă prezență la București din istoria programului.

Scriitori premiați

Iubitorii de literatură vor avea ocazia să îi întâlnească la ediția de anul acesta a Salonului de Carte Bookfest pe laureații Premiului Național al Cărții din Germania – Uwe Tellkamp și Katharina Hacker, pe laureatul Cărții anului 2011 din Elveția – Cătălin Dorian Florescu, pe doi dintre cei mai importanți prozatori austrieci ai momentului – Michael Stavarič și Joseph Winkler, pe Jan Koneffke (Germania) şi Christian Haller (Elveția) – prozatori de limbă germană îndrăgostiți de România şi prețuiți de cititorii autohtoni, precum şi pe trei dintre reprezentanții generației tinere de prozatori de limbă germană – Saša Stanišić, Julya Rabinowich (Germania) şi Jolanda Pinel (Elveția).

Un teoretician cunoscut

Boris Buden, cunoscut deopotrivă ca scriitor, filosof și teoretician cultural, născut în Croația și stabilit la Berlin, se află de asemenea pe lista invitaților de onoare la Bookfest 2013, unde va lua parte la o masă rotundă. Simon Geissbühler, istoric, specialist în problematica celui de al Doilea Război Mondial, își va prezenta la Bookfest două titluri traduse în limba română.

Cea mai cunoscută autoare de literatură pentru copii de limbă germană

Prezenţa la Bucureşti  a lui Kirsten Boie, poate cea mai cunoscută autoare de literatură pentru copii şi tineret de limbă germană a momentului, laureată a zeci de premii literare, va fi, cu siguranță, una dintre surprizele programului dedicat copiilor la Bookfest. Ei i se alătură austriaca Renate Habinger, una dintre cele mai promițătoare ilustratoare de carte de astăzi.

Diverși specialişti

Invitații amintiți vor fi însoțiți de trei specialişti ai Târgului de Carte de la Frankfurt (în digital publishing – Carsten Schwab – și marketing editorial – Katharina Thiel şi Selma Wels), precum şi de patru specialiști în traductologie (care vor participa la o dezbatere organizată de Traduki, una dintre cele mai active fundații care susțin traducerile din Sud-Estul Europei).

Artistul conceptual austriac Josef Trattner îşi va prezenta la Bookfest 2013 unul dintre cele mai recente proiecte ale sale, derulat în România cu puțin timp în urmă, „Divanul călător“, la care au luat parte 9 scriitori români.

Muzicienii Mieze Medusa și Textor sunt cei care vor susține momente de slam poetry și rap, atât la Bookfest, cât şi în Club Control.

Info:

Detalii despre evenimente, pe blogul oficial al evenimentului.

Foto credit: Salonul de Carte Bookfest

22
/10
/18

Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care își împarte viața între douăcontinente, multipremiat și tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschideserile dedicate literaturii la ediția din acestan a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. „Vásquez este una dintre cele mai originale voci ale literaturii latino-americane contemporane!” (Mario Vargas Llosa). 

18
/10
/18

În weekendul 20 - 21 octombrie Mega Mall devine destinația ideală pentru pasionații de știință și tehnologie de toate vârstele. Centrul comercial găzduiește SCIKiDS Festivalul Științei ediția a VI-a - 100 de ani de știință. În premieră, Profesoul Trăsnit va conduce un experiment inedit și va crea un nor uriaș artificial pe Terasa Mega Mall situată la nivelul 2B.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

15
/10
/18

Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, care are ca motto „La Vest de Est, La Est de Vest – Timișoara deschide granițele literaturii”, va avea loc în perioada 23 – 27 octombrie, în Sala Barocă a Muzeului de Artă și la Galeria Calpe. FILTM este deschis de eseistul Horia Roman Patapievici şi închis de filosoful Mihai Şora.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

10
/10
/18

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT s-a încheiat. La cele peste 130 de evenimente și expoziții cuprinse în program, au participat aproximativ 34.000 de spectatori, care s-au bucurat de prezența a 300 de invitați din toată lumea.