28 ianuarie în cultură – Martha Bibescu, Mândrie și prejudecată, Ismail Kadare
https://www.ziarulmetropolis.ro/28-ianuarie-in-cultura-martha-bibescu-mandrie-si-prejudecata-ismail-kadare/

Într-o zi de 28 ianuarie (1813) Jane Austen îşi publica cel de-al doilea roman, Mândrie şi prejudecată. Tradus în 35 de limbi şi “devenit o industrie globală”, volumul ocupă locul 32 în topul celor mai cerute cărţi în bibliotecile din întreaga lume.

Un articol de Petre Ivan|28 ianuarie 2016

28 ianuarie în cultură

1865 – A fost întemeiată Societatea culturală „Ateneul Român”, din iniţiative lui C. Esarcu, N. Kretzulescu şi V. A. Urechia. Prima conferinţă a fost ţinută în seara de 28 ianuarie 1865 în faţa unui public de aproximativ 500 de persoane, număr care avea să se mentina constant şi ca o particularitate majoritatea auditoriului era format din femei. Conferenţiar a fost C. Esarcu care a vorbit în acea seară despre “Regnul Animal”.

1880 – S-a născut pictorul Camil Ressu, membru titular al Academiei Române.

1886 – S-a născut principesa şi scriitoarea Martha Bibescu. Romancieră, poetă, om politic și memorialistă franceză de origine română s-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de mare noblețe spirituală. Fiică a lui Ion Lahovary, fost ministru al României la Paris și ministru de Externe și soție a prințului George Valentin Bibescu, Martha Bibescu  a fost una din primele femei-mason ale României.

28 ianuarie

(Martha Bibescu, 28 ianuarie 1889 – 28 noiembrie 1973)

1898 – A încetat din viaţă Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor şi pedagog român, întemeietorul şi primul director al Conservatorului din Bucureşti.

1912 S –a născut pictorul american Jackson Pollock, unul din exponenții majori ai expresionismului abstract.

1931 – A încetat din viaţă generalul francez Henri Mathias Berthelot, membru de onoare al Academiei Române. A condus, în timpul Primului Război Mondial, misiunea militară franceză în România.

1936 – S –a născut scriitorul albanez Ismail Kadare. Comparat adesea cu Gogol, Kafka și Orwell, a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură, iar romanele lui au fost publicate în peste 40 de țări. În 2005, Kadare a primit premiul inaugural Man Booker International Prize , iar în 2009, premiul Prince of Asturias pentru literature.

1949 – A fost înființat Consiliul Internațional al Muzicii.

1960 – S-a născut Adriana Grand, una dintre cele mai importante scenografe din România şi nu numai. Cunoscută şi premiată pentru creaţiile ei pe scene din România sau pe scene internaţionale, a lucrat cu unii dintre cei mai cunoscuţi regizori români, cea mai frumoasă colaborare rămânând cea cu Victor Ioan Frunză, care-i este şi partener de viaţă.

1986 – A avut loc catastrofa navetei spațiale „Challenger”, a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauți aflați la bord.

1972 – A încetat din viaţă scriitorul Dino Buzzati Traverso. Romanul „Deşertul tătarilor”, apărut în 1940, îi aduce consacrarea europeană.

2000 – A încetat din viaţă Aurel Grigoras, dirijorul Corului Radiodifuziunii Române timp de peste 30 de ani.

Foto cu 28 ianuarie : Mândrie și prejudecată, Martha Bibescu – cinemagia, wikipedia

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

30
/08
/19

Pentru cei pasionați de tenis, amintim că, la New York, în ultimul turneu de Grand Slam al anului, a mai rămas în competiție un singur reprezentant al României. E vorba despre Sorana Cîrstea, care o va întâlni în turul 3 al US Open pe această domnișoară, Taylor Townsend, 23 de ani, reprezentanta gazdelor și, pentru următoarele luni, coșmarul Simonei Halep.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

24
/05
/19

S-au împlinit, zlele trecute, 27 de ani de la premiera filmului (cu un succes fenomenal) „Basic Instinct“, una dintre cele mai controversate pelicule din istoria cinematografiei din cauza violenţei groteşti şi a sexualităţii explicite.

14
/05
/19

Michael Caine a vazut-o pentru prima dată pe Shakira Baksh (fotomodel și actriță, Miss Guyana & locul 3 Miss World) în anul 1971, în pauza de cafea a unei emisiuni TV. Actorul britanic a devenit atunci obsedat de această femeie pe care a considerat-o "the most beautiful... he had ever seen.".

06
/05
/19

Să primești prima ta pereche de cizme abia la 6 ani, nu poate fi un lucru pe care să-l uiți ușor. Chiar dacă aceste cizme au fost purtate anterior de fratele tău mai mare. Bucuria de a fi și tu încălțat corespunzător pentru mediu sărăcăcios în care trăiești îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Cel puțin așa s-a întâmplat cu Samuel Bistrian, omul care acum încalță copii săraci ai lumii.

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

23
/04
/19

Sean Connery, fotografiat înainatea unei partide de golf, în 1962, anul în care actorul scoțian dădea viață agentului 007 în „Dr. No”, primul film din seria James Bond.

18
/04
/19

Într-o zi de 18 aprilie (1506) începea construcția bazilicii Sfântul Petru. Bazilica Sfantul Petru se găsește în monumentala Piață Sfantul Petru, în Vatican, fiind unul dintre locașurile sacre ale creștinismului și în special ale catolicismului

05
/04
/19

"Ei râd de mine pentru că sunt diferit. Eu râd de ei pentru că sunt toţi la fel."- Kurt Cobain, de la a cărui moarte se împlinesc, astăzi, 25 de ani.  Deși a trăit dor 27 de ani, Cobain a rămas în istoria muzicii drept unul dintre cei mai reprezentativi creatori, vocalişti şi chitarişti ai rockului alternativ.