5 Licee 5 Teatre, un proiect pentru noii spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/5-licee-5-teatre-un-proiect-pentru-noii-spectatori/

Astăzi a avut loc conferinţa de lansare a proiectului 5 Licee 5 Teatre. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Matei Basarab’’ şi a reunit atât reprezentanţi ai teatrelor bucureştene, cât şi instituţii guvernamentale.

Un articol de Andrada Văsii|15 octombrie 2013

Astăzi a avut loc conferinţa de lansare a proiectului 5 Licee 5 teatre.  Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Matei Basarab’’ şi a reunit atât reprezentanţi ai teatrelor bucureştene, cât şi instituţii guvernamentale.

Printre participanţi s-au numărat elevi de la cele cinci licee vizate de către program (Colegiul Naţional „Grigore Moisil’’, Liceul Teoretic „Marin Preda’’, Liceul Teoretic „Dante Alighieri’’, Colegiul Naţional „Matei Basarab’’ şi Colegiul Naţional „Tudor Vianu’’) şi profesorii responsabili de trupele de teatru.

Proiectul 5 Licee 5 Teatre, aflat la cea de-a III-a ediţie, este organizat cu sprijinul ECDL România, în parteneriat cu Inspectoratul  Şcolar Bucureşti şi face apel la experienţa şi talentul celor cinci teatre implicate (Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă şi Teatrul Evreiesc de Stat).

Elevii vor vedea gratuit spectacole, în cadrul proiectului 5 Licee 5 Teatre

Reprezentanţii celor cinci instituţii de cultură s-au artătat foarte entuziasmaţi de posibilitatea de a participa la acest proiect.

În perioada octombrie – decembrie 2013, 150 de elevi implicaţi în 5 Licee 5 Teatre  vor participa la câte un spectacol  organizat de fiecare teatru implicat în program. La Gala proiectului, care va avea loc pe 9 decembrie, elevii vor avea de prezentat o piesă de maxim 20 de minute pe tema „Drepturile Omului’’.

Citiţi şi: Teatrul Metropolis participă la proiectul „5 Licee – 5 Teatre“ 

Pentru a le facilita demersul artistic, fiecare trupă de teatru va avea ocazia să lucreze cu un regizor şi un actor din teatrul partener. Astfel, Colegiul Naţional „Grigore Moisil’’ va lucra cu Teatrul Ion Creangă, Liceul Teoretic „Marin Preda’’ va lucra cu Teatrul Nottara, Liceul Teoretic „Dante Alighieri’’ va lucra cu Teatrul Mic, Colegiul Naţional „Matei Basarab’’ va lucra cu Teatrul Metropolis şi Colegiul Naţional „Tudor Vianu’’ va colabora cu Teatrul Evreiesc de Stat.

5 licee 5 teatre

Spectacol participant la cea de-a doua ediţie a proiectului 5 Licee 5 Teatre

Camelia Vlăduţ, PR Teatrul Mic, a declarat: „În teatru trebuie să ai un pic de nebunie. Aveţi şansa să participaţi într-un proiect foarte important. Prima dată când s-a organizat acest proiect, am venit pentru că aşa se face când ţi se cere ceva şi tu poţi să dai. În al doilea an am lucrat alături de Liceul Lazăr. A fost o mare bucurie să participăm; au fost spectacole minunate şi o concurenţă foarte acerbă. Acesta nu este un proiect superficial.”

Mirela Marin, actriţă la Teatrul Metropolis, a declarat că se află la a doua colaborare cu un liceu în cadrul acestui proiect. Actriţa se aşteaptă ca la cea de-a treia ediţie lucrurile să meargă „de la extraordinar în sus’’. Reprezentanţii teatrului Metropolis vor lucra alături de elevi şi de profesori, propunerile pentru piese venind din ambele părţi.

Reprezentanţii Colegiul Naţional „Tudor Vianu’’ implicaţi în proiectul 5 Licee 5 Teatre vor avea ocazia de a lucra alături de Maia Morgenstern  pe tot parcursul evenimentului.

Info:

Proiectul 5 Licee 5 Teatre îşi propune să sublinieze importanţa educaţiei nonformale în demersul educaţional. La Gala 5 Teatre 5 Licee vor participa şi reprezentanţi UNITER.

Foto credit: ECDL, spectacole participante la 5 Licee 5 Teatre

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.