9 istorici și critici de cinema la Divanul Degustatorilor de Film și Artă Culinară
https://www.ziarulmetropolis.ro/9-istorici-si-critici-de-cinema-la-divanul-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara/

În cadrul celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, careva avea loc în perioada 26 – 31 august în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), se va ţine un simpozion dedicat filmului balcanic, cu tema “Eroi şi antieroi din Balcani”.

Un articol de Petre Ivan|18 august 2014

Este cel de-al treilea simpozion care se întâmplă la Divan Film Festival, primele două ediții având loc în 2013 și 2012.

Comunicările vor fi susţinute în limba engleză de către nouă universitari, critici şi istorici de cinema din șapte ţări: Bulgaria, Croaţia, Grecia, M.Britanie, Serbia, China şi România. Lucrările simpozionului vor fi conduse de profesor universitar Dina Iordanova de la Universitatea St. Andrews din Scoţia şi de conferențiar.universitar Marian Ţuţui de la Universitatea Hyperion din Bucureşti.

Vor participa şi Aleksandăr Ianakiev (director al Institutului de Arte al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi profesor la NATFIZ- Sofia), Lydia Papadimitrou (profesor la Universitatea John Moores din Liverpool), Electra Venaki (profesor la Universitatea Aristotel din Atena şi director al Festivalului Internaţional de Film Altcine), Nevena Daković (profesor la Universitatea de Arte din Belgrad), Ana Grgić (doctorand croat al Universităţii St. Andrews din Marea Britanie), Wang Yao (doctorand al Universităţii de Film din Beijng), Abbie Saunders (critic de film din Marea Britanie) şi Dana Duma (critic de film şi profesor la UNATC).

Cea de-a cincea ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (județul Dolj), va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul TV 1000, CNC și ICR.

Foto cu Divanul Degustatorilor de Film și Artă Culinară – facebook

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.