Abba şi Leonard Cohen, în Grammy Hall of Fame
https://www.ziarulmetropolis.ro/abba-si-leonard-cohen-in-grammy-hall-of-fame/

Cântece şi albume ale unor artişti ca Abba, Alice Cooper, Kraftwerk, Bob Dylan şi Leonard Cohen se numără printre cele 27 de creaţii muzicale ce vor fi incluse în 2015 în Grammy Hall of Fame, de Recording Academy, instituţia care decernează şi premiile Grammy, potrivit variety.com.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2014

Înregistrări ale unor opere muzicale de o mare diversitate, de la un cântec gospel înregistrat în 1909 şi până la albumul „Nevermind The Bollocks, Here’s The Sex Pistols” al trupei punk Sex Pistols, vor fi incluse, în 2015, de Recording Academy în Grammy Hall of Fame.

Cele 27 de înregistrări muzicale care vor fi incluse în panteonul muzical în 2015, printre care se află creaţii din toate genurile muzicale, vor ridica la 987 numărul total de creaţii, atât cântece, cât şi albume, care au fost incluse în Grammy Hall of Fame.

Leonard Cohen

Leonard Cohen

În fiecare an, o comisie alcătuită din membri ai Recording Academy alege o serie de înregistrări pentru includerea în Hall of Fame, fiecare cu o vechime de cel puţin 25 de ani şi care prezintă o importanţă calitativă şi istorică.

Titlurile incluse în Hall of Fame sunt prezentate într-o expoziţie interactivă la Grammy Museum, situat în centrul oraşului Los Angeles.

Înregistrările ce vor fi incluse în 2015 vor fi celebrate într-o carte de colecţie care se va concentra asupra programului Grammy Camp al Fundaţiei Grammy, privind iniţiativele de conservare şi arhivare a înregistrărilor muzicale.

„Selecţia de anul acesta a creaţiilor ce vor fi incluse în Grammy Hall of Fame nu reprezintă doar o colecţie de înregistrări influente şi semnificative din punct de vedere istoric, ci reflectă şi schimbările apărute de-a lungul anilor în domeniul muzical (…)”, a declarat Neil Portnow, preşedintele Recording Academy.

Foto: Abba şi Leonard Cohen – wikipedia, facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.