Caragiale se întoarce în Bucureşti
http://www.ziarulmetropolis.ro/adevarul-caragiale-se-intoarce-in-bucuresti/

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante   În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, […]

Un articol de |16 Iunie 2012

Teatrul Masca propune două montări inedite cu piesele lui Caragiale, „O scrisoare pierdută“ şi „O noapte furtunoasă“ cu statui vivante

 

În Bucureştiul începutului de secol 21, cine s-a aventurat în aceste zile pe străduţele din Centrul vechi, în zona Teatrului de Comedie unde se desfăşoară până la sfârşitul săptămânii Festivalul Comediei Româneşti, s-a întâlnit, cu siguranţă, cu personaje coborâte din lumea lui Caragiale.

E un obicei mai vechi şi constant al Teatrului Masca să coboare din sala de teatru „în cetate”, să vină în mijlocul oraşului, la metrou, în parcuri sau pe străzi şi să joace în faţa publicului mai mult sau mai puţin întâmplător.

Suntem în Anul Caragiale, s-au împlinit o sută de ani de la moartea dramaturgului şi mai toate teatrele din Bucureşti sau din ţară s-au întrecut să-i monteze textele. Şi la jumătatea Anului Caragiale, după aproape şase luni de montări şi manifestări în diverse teatre, unele mai reuşite, altele mai puţin reuşite, unele mai festiviste, altele mai puţin, unele mai cinstite, altele mai puţin, Teatrul Masca vine cu două propuneri: „O scrisoare pierdută” şi „O noapte furtunoasă”.

Ambele în varianta gestuală, supuse tipului de interpretare promovat de teatrul condus de Mihai Mălaimare. Iar cele două spectacole au fost, poate, cel mai aproape de spiritul dramaturgului. Desigur, cei mai mulţi dintre regizorii care au montat şi-i montează textele nici nu-şi propun asta, mi se va răspunde…

Muzeul cu personaje vii

În acest caz, regizorul Mihai Mălaimare îşi asumă riscul de a renunţa la partea cea mai savuroasă a pieselor lui Caragiale, jocurile de cuvinte care fac de obicei deliciul publicului. Şi experimentul îi reuşeşte!

„Scrisoarea pierdută” şi „Noaptea furtunosă” în varianta lui Mihai Mălaimare coboară în anul 2012 cu un amestec de candoare – pe care o dă apropierea de personaje ca de nişte obiecte de muzeu – cu o inteligentă şi subtilă punere în pagină a contextului lumii actuale. Regizorul foloseşte o tehnică interesantă, fotografiază realităţile unei epoci, aşa cum se decriptează ea din cărţile de istorie (a teatrului) şi apoi „citeşte” imaginea prin prisma lumilor care s-au perindat pe aici în ultima sută şi ceva de ani.

Desprinse ca dintr-un muzeu, Tipătescu, Zoe, Caţavencu, Veta, Ziţa şi toţi ceilalţi, în costume ce poartă patina acelei epoci, cu chipurile vopsite în alb, la limita dintre statui şi fiinţe, personajele din cele două montări sunt cu piciorul în două lumi: oameni din alt secol, care călătoresc în timp în Bucureştiul de azi. În „O scrisoare pierdută”, care durează aproximativ o jumătate de oră, imaginile spun povestea bileţelului de amor care a încurcat şi a descurcat iţele politicii româneşti din celebrul „orăşel de munte” – o Românie în mic – surprinzând cu precizie exact acele momente care dezvăluie mecanismele după care funcţionează societatea. Spectacolul surprinde esenţa românismului şi a politicii dâmboviţene şi tocmai în asta stă marele lui merit.

Că păstrează comicul, alegând în acelaşi timp formula cea mai potrivită de a păstra un spirit „clasic” al lui Caragiale, ce în acest context nu poate fi însă acuzat că ar fi desuet.

Lume tristă, plină de umor…

„O noapte furtunoasă” este construit pe sistemul filmului mut şi punctat din loc în loc cu câteva replici scrise pe papirus şi „derulate” de însuşi regizorul-dramaturg (interpretat de Mihai Mălaimare) aşezat la masă printre propriile personaje.

Montarea se deschide cu o scenă de la „Union”, în care „coate goale”, trage cu ochiul la cocoane de la masa de alături. Regizorul construieşte şi în acest al doilea spectacol o lume „tristă şi plină de umor”, privită cu un tip de distanţare ironică, subliniată de zâmbetul dramaturgului care pare a spune în permanenţă, precum marele său rival din epocă, „toate-s vechi şi nouă toate”… Aceasta este, de altfel, cheia întregii montări, în care istorioara numărului 6 de la portiţă încurcă destine, pentru ca în final toată lumea să fie fericită.

Nicio încercare de modernizare forţată a textului, de înghesuire a lui în spaţiul tot mai îngust al umorului educat de şi în spiritul televiziunii. Doar o lectură atentă, în care gestul ţine cu brio locul cuvântului.

Desigur, o lectură proaspătă înainte nu strică şi preîntâmpină mici conflicte precum cel care – neregizat – mi-a ajuns la urechi la una dintre reprezentaţii: „Care e Miţa şi care e Ziţa, dom’le, dintre cele două dame?”… „Stai, tu, că în piesa asta nu e nicio Ziţa, e Veta!”

Vezi continuarea aici

[PTEST 1]

22
/05
/17

“─ Ce fel de om este Johnny? îi întreba o fătucă. ─ Aaaaa, păi e un băiat valabil! Nu e încrezut, nu-şi dă aere şi se poartă aşa, modest, ca un om dă rând. ─ Vorbeaţi cu el des? ─ Sigur, în fiecare zi. ─ Şi ce-i spuneaţi? (…)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care continuăm să vă prezentăm câteva povestiri.

22
/05
/17

Un eveniment fără precedent în istoria muzicală a Chinei a avut loc de-a lungul săptămânii trecute: cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes Mariana Nicolesco au reunit la Universitatea din Shenzhen, în apropiere de Hong Kong, cele mai proeminente talente din Conservatoarele şi Universităţile Chinei, printre care Beijing, Shanghai, Canton, Hunan, precum şi profesori şi maeştri de canto din întreaga ţară.

22
/05
/17

Se joacă la mall, la Băneasa, la Grand Cinema, nu așa, la Sala Epika, spectacolul „Cina de adio”. Cu Mihai Călin, Ecaterina Ladin și Gigi Ifrim. E o piesă scrisă de Alexandre de la Patellière și Matthieu Delaporte, dramaturgi francezi care ne sunt contemporani (ceea ce o face și un pic, dar doar un pic, prețioasă).

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

22
/05
/17

Într-o zi de 22 mai se năștea actorul britanic Laurence Olivier si se stingeau din viata compozitorul şi dramaturgul german Richard Wagner și scriitorul francez Victor Hugo.

22
/05
/17

“Nostalgia este dorul de vremurile trecute, în care nu era nimic de râs” - Charles Aznavour. Artistul celor 1.300 de cântece devenite şlagăre împlinește, astăzi, 93 de ani. Adesea supranumit Frank Sinatra al Franței, toate piesele lui Aznavour sunt cântece de dragoste.

21
/05
/17

,,Nu vă supărați, ați văzut cumva un domn cam atât de înalt care-a trecut pe-aici? Dar dumneavoastră ați văzut? Atât de înalt! Imposibi! Imposibil! Eu cred c-ați văzut, dar nu vreți să-mi spuneți.”

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

19
/05
/17

O fată tânără trăiește o situație nefericită ce pare să nu aibă rezolvare. Orfană de mamă încă din copilărie, eroina noastră își pierde acum tatăl – plecat la război – și rămâne, la vârsta adolescenței, în grija unei mame vitrege, o femeie rea și apucătoare, preocupată doar de viitorul ei și al fetelor sale, Odette și Jeannette. Dar norocul omului e schimbător. Și uite-așa, într-o zi și-o noapte, sub privirea protectoare a unui Înger păzitor – Zâna celor buni la suflet –, lucrurile se îndreaptă și o pornesc pe drumul cel bun, iar lacrimile de supărare se transformă în lacrimi de fericire.

19
/05
/17

Cu ocazia aniversării a 70 de ani a maestrului Gigi Căciuleanu, duminică, 14 mai 2017, a avut loc un eveniment special dedicat artistului, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București şi totodată a fost programat spectacolul D'ale noastre (joi 11 mai 2017).

19
/05
/17

Regizat de Bogdan George Apetri şi cu Ana Ularu în rolul principal, "Periferic" (2010), unul din cele mai de succes debuturi româneşti ale ultimilor ani, este acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub.

19
/05
/17

Vivaldianno – City of Mirrors, un show complex ce îl are în prim plan pe Antonio Vivaldi, unul dintre cei mai iubiţi compozitori ai tuturor timpurilor, va fi pus în scenă, duminică, la Sala Palatului din Bucureşti.

Page 1 of 61912345...102030...Last »