Adrian Sitaru: „Bunicii m-au convins că trebuie să mâncăm porumbeii“
http://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-sitaru-bunicii-m-au-convins-ca-trebuie-sa-mancam-porumbeii/

Când avea zece ani, Adrian Sitaru i-a văzut pe bunici cum îi omoară porumbeii preferaţi şi îi transformă în tocăniţă. În 2013, regizorul lansează filmul „Domestic“ şi foloseşte umorul negru ca ingredient principal, pentru a vorbi despre relaţia dintre oameni şi animale

Un articol de Dan Boicea|18 Martie 2013

Când avea zece ani, Adrian Sitaru i-a văzut pe bunici cum îi omoară porumbeii preferaţi şi îi transformă în tocăniţă. În 2013, regizorul lansează filmul „Domestic“ şi foloseşte umorul negru ca ingredient principal, pentru a vorbi despre relaţia dintre oameni şi animale.

Dan Boicea: „Domestic“ intră din 22 martie în cinematografe. Cum ţi-a venit ideea să faci acest film?

Adrian Sitaru: În 2007, am început să scriu nişte povestiri scurte, dar nu m-am gândit, atunci, să le transform în film. Câteva dintre ele erau cu animale sau erau inspirate din copilărie. Altele erau, pur şi simplu, ficţiune, cum este visul din „Domestic“ sau povestea cuplului cu pisică – poveşti inspirate din capul meu. Ulterior, am realizat că ele au o temă cumva comună şi am încercat să creionez un scenariu în care toate poveştile să se întrepătrundă.

De aceea am făcut ca personajele să fie vecini de bloc. Între timp, am realizat „Lord“ şi „Colivia“, care erau două poveşti în sine. La început, a fost mai simplu să le fac sub formă de scurtmetraj, lucru care m-a ajutat să văd şi cum e să lucrezi cu animalele.

Crezi că filmul o să te ajute să treci peste episodul trist din copilărie? Aveai zece ani când bunicii ţi-au omorât porumbeii preferaţi…

Mărturisesc că n-am fost niciodată traumatizat. Într-adevăr, există în film o poveste care se trage dintr-o întâmplare adevărată. Eram la bunici, pe lângă Sibiu, într-o vacanţă. Nişte băieţi au găsit şi mi-au dat doi pui de porumbei, care încă nu puteau zbura. Îi ţineam în pod şi le dădeam să mănânce, mă învăţase tata cum să fac. Şi, după vreo săptămână, le-am arătat bunicilor ce am eu.

Atunci, ei, printr-un discurs pertinent, de adulţi, m-au convins că trebuie mâncaţi. Eram şi pe vremea lui Ceauşescu şi carnea nu se găsea foarte uşor. Uşor-uşor, m-au convins, deşi iniţial nu voiam să fac asta. Bunicul i-a omorât chiar în faţa mea. Seara erau deja tocăniţă. Întâmplarea nu m-a afectat atât de tare, nu am plâns, dar mi-a rămas cumva în cap.

Cos Aelenei

Deci nu te-a bântuit chiar atât de rău?

N-a fost o traumă, dar, regândind unele întâmplări din copilărie, după zeci de ani, văd că mi-a rămas. Şi, cumva, cred că tipul ăsta de poveste ne atinge. Mulţi dintre noi avem o poveste tristă, legată de animalele pe care le-am iubit… vreun peştişor în acvariu, care a murit din ignoranţă sau din alte motive, pentru că n-am ştiut să avem grijă de el.

Mă fascinează tema asta: să nu ştii să ai grijă de celălalt, chiar dacă îl iubeşti; şi, deşi ai cele mai bune intenţii, să-l ajuţi de fapt să moară… Ideea apare şi în cel de-al doilea lungmetraj al meu, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“. Atunci am încercat, stupid, să controlez eu lucrurile şi să am grijă de mama, când s-a îmbolnăvit, dar, de fapt, am făcut mai multe prostii. Mă pune pe gânduri acest tip stupid de comportament pe care îl avem.

Prin filmul meu n-am un mesaj de transmis şi nici un răspuns. Doar că, de multe ori, ne purtăm ciudat şi iresponsabil, din dragoste cu cele mai bune intenţii.
Adrian Sitaru,
regizor

Nu crezi că lumea ar putea fi scandalizată sau oripilată la proiecţiile din Occident, pentru că sunt multe scene de violenţă asupra animalelor, uşor de vizualizat, chiar dacă se întâmplă doar în spatele uşilor închise?

Eu am încercat să fiu destul de discret. Deja au fost nişte proiecţii, la un festival în Argentina şi în Statele Unite ale Americii, dar n-am avut niciodată reacţii de genul ăsta sau întrebări care să-mi lase impresia că ar fi afectaţi. Dimpotrivă, chiar s-au amuzat şi au fost curioşi, mai degrabă, dacă au avut animalele de suferit la filmare.

Şi asta e o întrebare iresponsabilă. Nu te simţi bine doar dacă scrii pe un generic de film că animalele n-au avut de suferit. La o filmare, totul e stresant, şi pentru oameni, şi pentru animale. Toţi suferim, şi de nesomn, şi de oboseală, şi de frig, în platou.

Citiţi şi: LIVE TEXT Adrian Sitaru: „Toţi avem poveşti triste cu animale“

Crezi că „Domestic“ deschide sau lărgeşte un culoar de stil pentru filmul românesc? Comedii negre n-am prea avut…

Mie-mi plac filmele de genul ăsta, cu umor negru. Le fac şi americanii, şi suedezii şi alte naţii. Nu cred că un film trebuie să deschidă drumuri, ci e important să-i placă publicului. Dacă publicul va merge şi va transmite, prin numărul de bilete vândute sau din gură în gură, că e ceva care se doreşte, atunci poate îi va determina şi pe regizori să meargă în direcţia asta. Şi, de ce nu, şi pe cei care fac sitcom-uri de joasă calitate. Asta mi s-ar părea important.

Există sitcom-uri de foarte bună calitate, cum e „Seinfeld“, de exemplu. Nu genul e problematic, ci umorul. Cred că românii au un simţ al umorului foarte bun. Pe vremea lui Ceauşescu circulau bancuri excepţionale, absurde sau seci, dar acum nu le mai regăseşti.

Domestic

În Argentina a fost decodificat acest tip de umor, s-a văzut în reacţia sălii?

Da, a trecut! E riscant, pentru că universalitatea unui produs n-o poţi verifica decât după ce faci acel produs. Mai ales că prin subtitrare n-ai cum să foloseşti toate nuanţele umorului şi trebuie să fii atent ce pui. Deci se mai pierde. S-a râs foarte mult şi în Argentina, şi în SUA, lucru care m-a bucurat.

Nu atât de mult ca aici, pentru că oamenii pricep mai repede nuanţele de limbaj. Adrian Titieni, care a fost cu mine acolo, poate să confirme. Am avut un feedback bun de la un public care a rămas de la început până la final, şi care avea între 18 şi 80 de ani.

Încotro duc toate teoriile personajului interpretat de Gigi Ifrim: cu OZN-urile, oamenii din viitor care suntem de fapt noi înşine în prezent, Iisus extraterestru, care comunică prin staţie cu Dumnezeu etc.

Nu duc la nimic bun. Dacă te uiţi la teoriile conspiraţioniste sau paranoice şi neverificate, ele pot duce la ceva amuzant; important e să nu lei iei în serios.

Mă amuză să ascult teoriile astea, spuse de prieteni sau de neamuri. Însă e periculos să începi să crezi că Shakespeare a fost român sau că nu romanii ne-au cucerit pe noi, ci dacii au cucerit celelalte popoare. Nu e imposibil, dar trebuie verificate pistele astea, nu doar lansate din frustrare şi din complex de inferioritate. Trebuie să le lăsam la nivel de glumă.

Unde va putea fi văzut filmul?

Din 22 martie, filmul se lansează în cinematografele din toată ţara. Vineri, 22 martie, va fi o proiecţie specială la Cluj-Napoca, sâmbătă, 23 martie, la Timişoara, iar duminică, 24 martie, la Oradea. Vom merge în aceste oraşe cu echipa.

Proiecţie cu intrare liberă

Luni, 18 martie, de la ora 19.00, în sala ArCuB (Str. Batiștei, nr. 14) din București, filmul a fost proiectat în avanpremieră, special pentru iubitorii de animale. Proiecția a fost urmată de o dezbatere pe tema interacțiunii om-animal, la care au luat parte Alina Rusu, doctor în studiul comportamentului animal, psiholog și președinte al Asociației Române de Activități și Terapie Asistate de Animale, Victor Chitic – specialist în terapie asistată de animale, Vintilă Mihăilescu – antropolog, Cristina Corciovescu – critic de film şi Robert Caraman – instructor dresor, managerul Ringstar Club.

„Să ne uităm puţin în jurul nostru: câţi oameni sunt în parcuri şi pe străzi cu animale, câţi dintre vecinii noştrii nu au măcar un acvariu sau un papagal, uitaţi-vă cât de mult sunt prezente în viaţa noastră animalele, de la reclamele TV, la cântece, sigle, în numele de familie, poveşti, filme, etc. Mă gândesc că avem o mare nevoie de animale şi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim şi ne mâncăm în acelaşi timp, la propriu, animalele“.

Adrian Sitaru
regizor

În „Domestic”, protagoniști sunt câțiva vecini de bloc și câțiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel. Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc (9 ani).

Proiecţii de gală / avanpremiere

21 martie – Bucureşti, Cinema Pro, ora 20.00
22 martie – Cluj-Napoca – Cinema „Florin Piersic“, ora 20.00
23 martie – Timişoara – Sala Ion Vidu (liceul de muzică), ora 19.00
24 martie – Oradea – Cinema Cortina (Shopping City), 19.00

Foto cu Adrian Sitaru: Pagina oficială de Facebook a filmului „Domestic“
Foto film: Cos Aelenei 

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »