Adrian Sitaru: „Bunicii m-au convins că trebuie să mâncăm porumbeii“
http://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-sitaru-bunicii-m-au-convins-ca-trebuie-sa-mancam-porumbeii/

Când avea zece ani, Adrian Sitaru i-a văzut pe bunici cum îi omoară porumbeii preferaţi şi îi transformă în tocăniţă. În 2013, regizorul lansează filmul „Domestic“ şi foloseşte umorul negru ca ingredient principal, pentru a vorbi despre relaţia dintre oameni şi animale

Un articol de Dan Boicea|18 Martie 2013

Când avea zece ani, Adrian Sitaru i-a văzut pe bunici cum îi omoară porumbeii preferaţi şi îi transformă în tocăniţă. În 2013, regizorul lansează filmul „Domestic“ şi foloseşte umorul negru ca ingredient principal, pentru a vorbi despre relaţia dintre oameni şi animale.

Dan Boicea: „Domestic“ intră din 22 martie în cinematografe. Cum ţi-a venit ideea să faci acest film?

Adrian Sitaru: În 2007, am început să scriu nişte povestiri scurte, dar nu m-am gândit, atunci, să le transform în film. Câteva dintre ele erau cu animale sau erau inspirate din copilărie. Altele erau, pur şi simplu, ficţiune, cum este visul din „Domestic“ sau povestea cuplului cu pisică – poveşti inspirate din capul meu. Ulterior, am realizat că ele au o temă cumva comună şi am încercat să creionez un scenariu în care toate poveştile să se întrepătrundă.

De aceea am făcut ca personajele să fie vecini de bloc. Între timp, am realizat „Lord“ şi „Colivia“, care erau două poveşti în sine. La început, a fost mai simplu să le fac sub formă de scurtmetraj, lucru care m-a ajutat să văd şi cum e să lucrezi cu animalele.

Crezi că filmul o să te ajute să treci peste episodul trist din copilărie? Aveai zece ani când bunicii ţi-au omorât porumbeii preferaţi…

Mărturisesc că n-am fost niciodată traumatizat. Într-adevăr, există în film o poveste care se trage dintr-o întâmplare adevărată. Eram la bunici, pe lângă Sibiu, într-o vacanţă. Nişte băieţi au găsit şi mi-au dat doi pui de porumbei, care încă nu puteau zbura. Îi ţineam în pod şi le dădeam să mănânce, mă învăţase tata cum să fac. Şi, după vreo săptămână, le-am arătat bunicilor ce am eu.

Atunci, ei, printr-un discurs pertinent, de adulţi, m-au convins că trebuie mâncaţi. Eram şi pe vremea lui Ceauşescu şi carnea nu se găsea foarte uşor. Uşor-uşor, m-au convins, deşi iniţial nu voiam să fac asta. Bunicul i-a omorât chiar în faţa mea. Seara erau deja tocăniţă. Întâmplarea nu m-a afectat atât de tare, nu am plâns, dar mi-a rămas cumva în cap.

Cos Aelenei

Deci nu te-a bântuit chiar atât de rău?

N-a fost o traumă, dar, regândind unele întâmplări din copilărie, după zeci de ani, văd că mi-a rămas. Şi, cumva, cred că tipul ăsta de poveste ne atinge. Mulţi dintre noi avem o poveste tristă, legată de animalele pe care le-am iubit… vreun peştişor în acvariu, care a murit din ignoranţă sau din alte motive, pentru că n-am ştiut să avem grijă de el.

Mă fascinează tema asta: să nu ştii să ai grijă de celălalt, chiar dacă îl iubeşti; şi, deşi ai cele mai bune intenţii, să-l ajuţi de fapt să moară… Ideea apare şi în cel de-al doilea lungmetraj al meu, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii“. Atunci am încercat, stupid, să controlez eu lucrurile şi să am grijă de mama, când s-a îmbolnăvit, dar, de fapt, am făcut mai multe prostii. Mă pune pe gânduri acest tip stupid de comportament pe care îl avem.

Prin filmul meu n-am un mesaj de transmis şi nici un răspuns. Doar că, de multe ori, ne purtăm ciudat şi iresponsabil, din dragoste cu cele mai bune intenţii.
Adrian Sitaru,
regizor

Nu crezi că lumea ar putea fi scandalizată sau oripilată la proiecţiile din Occident, pentru că sunt multe scene de violenţă asupra animalelor, uşor de vizualizat, chiar dacă se întâmplă doar în spatele uşilor închise?

Eu am încercat să fiu destul de discret. Deja au fost nişte proiecţii, la un festival în Argentina şi în Statele Unite ale Americii, dar n-am avut niciodată reacţii de genul ăsta sau întrebări care să-mi lase impresia că ar fi afectaţi. Dimpotrivă, chiar s-au amuzat şi au fost curioşi, mai degrabă, dacă au avut animalele de suferit la filmare.

Şi asta e o întrebare iresponsabilă. Nu te simţi bine doar dacă scrii pe un generic de film că animalele n-au avut de suferit. La o filmare, totul e stresant, şi pentru oameni, şi pentru animale. Toţi suferim, şi de nesomn, şi de oboseală, şi de frig, în platou.

Citiţi şi: LIVE TEXT Adrian Sitaru: „Toţi avem poveşti triste cu animale“

Crezi că „Domestic“ deschide sau lărgeşte un culoar de stil pentru filmul românesc? Comedii negre n-am prea avut…

Mie-mi plac filmele de genul ăsta, cu umor negru. Le fac şi americanii, şi suedezii şi alte naţii. Nu cred că un film trebuie să deschidă drumuri, ci e important să-i placă publicului. Dacă publicul va merge şi va transmite, prin numărul de bilete vândute sau din gură în gură, că e ceva care se doreşte, atunci poate îi va determina şi pe regizori să meargă în direcţia asta. Şi, de ce nu, şi pe cei care fac sitcom-uri de joasă calitate. Asta mi s-ar părea important.

Există sitcom-uri de foarte bună calitate, cum e „Seinfeld“, de exemplu. Nu genul e problematic, ci umorul. Cred că românii au un simţ al umorului foarte bun. Pe vremea lui Ceauşescu circulau bancuri excepţionale, absurde sau seci, dar acum nu le mai regăseşti.

Domestic

În Argentina a fost decodificat acest tip de umor, s-a văzut în reacţia sălii?

Da, a trecut! E riscant, pentru că universalitatea unui produs n-o poţi verifica decât după ce faci acel produs. Mai ales că prin subtitrare n-ai cum să foloseşti toate nuanţele umorului şi trebuie să fii atent ce pui. Deci se mai pierde. S-a râs foarte mult şi în Argentina, şi în SUA, lucru care m-a bucurat.

Nu atât de mult ca aici, pentru că oamenii pricep mai repede nuanţele de limbaj. Adrian Titieni, care a fost cu mine acolo, poate să confirme. Am avut un feedback bun de la un public care a rămas de la început până la final, şi care avea între 18 şi 80 de ani.

Încotro duc toate teoriile personajului interpretat de Gigi Ifrim: cu OZN-urile, oamenii din viitor care suntem de fapt noi înşine în prezent, Iisus extraterestru, care comunică prin staţie cu Dumnezeu etc.

Nu duc la nimic bun. Dacă te uiţi la teoriile conspiraţioniste sau paranoice şi neverificate, ele pot duce la ceva amuzant; important e să nu lei iei în serios.

Mă amuză să ascult teoriile astea, spuse de prieteni sau de neamuri. Însă e periculos să începi să crezi că Shakespeare a fost român sau că nu romanii ne-au cucerit pe noi, ci dacii au cucerit celelalte popoare. Nu e imposibil, dar trebuie verificate pistele astea, nu doar lansate din frustrare şi din complex de inferioritate. Trebuie să le lăsam la nivel de glumă.

Unde va putea fi văzut filmul?

Din 22 martie, filmul se lansează în cinematografele din toată ţara. Vineri, 22 martie, va fi o proiecţie specială la Cluj-Napoca, sâmbătă, 23 martie, la Timişoara, iar duminică, 24 martie, la Oradea. Vom merge în aceste oraşe cu echipa.

Proiecţie cu intrare liberă

Luni, 18 martie, de la ora 19.00, în sala ArCuB (Str. Batiștei, nr. 14) din București, filmul a fost proiectat în avanpremieră, special pentru iubitorii de animale. Proiecția a fost urmată de o dezbatere pe tema interacțiunii om-animal, la care au luat parte Alina Rusu, doctor în studiul comportamentului animal, psiholog și președinte al Asociației Române de Activități și Terapie Asistate de Animale, Victor Chitic – specialist în terapie asistată de animale, Vintilă Mihăilescu – antropolog, Cristina Corciovescu – critic de film şi Robert Caraman – instructor dresor, managerul Ringstar Club.

„Să ne uităm puţin în jurul nostru: câţi oameni sunt în parcuri şi pe străzi cu animale, câţi dintre vecinii noştrii nu au măcar un acvariu sau un papagal, uitaţi-vă cât de mult sunt prezente în viaţa noastră animalele, de la reclamele TV, la cântece, sigle, în numele de familie, poveşti, filme, etc. Mă gândesc că avem o mare nevoie de animale şi ele de noi, de aici am realizat cât de mult ne iubim şi ne mâncăm în acelaşi timp, la propriu, animalele“.

Adrian Sitaru
regizor

În „Domestic”, protagoniști sunt câțiva vecini de bloc și câțiva simpatici locatari necuvântători: un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel. Din distribuție fac parte Adrian Titieni și fiica sa, Ariadna Titieni (12 ani), Gheorghe Ifrim, Clara Vodă, Ioana Flora, Sergiu Costache și Dan Hurduc (9 ani).

Proiecţii de gală / avanpremiere

21 martie – Bucureşti, Cinema Pro, ora 20.00
22 martie – Cluj-Napoca – Cinema „Florin Piersic“, ora 20.00
23 martie – Timişoara – Sala Ion Vidu (liceul de muzică), ora 19.00
24 martie – Oradea – Cinema Cortina (Shopping City), 19.00

Foto cu Adrian Sitaru: Pagina oficială de Facebook a filmului „Domestic“
Foto film: Cos Aelenei 

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Face parte din generaţia tânără de actori şi a absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea, Iaşi, la clasa profesorului Sergiu Tudose, în 2003. A debutat ca actor la Teatrul Național din Târgu Mureş. Colaborează permanent cu Teatrul "Tony Bulandra" din Targoviște, Teatrul “L.S. Bulandra” din București și urmează să joace la Teatrul Metropolis din București, în spectacolul “Histerical blindness”, în regia lui Cristi Juncu, spectacol care se află deja în repetiții și care va avea premiera în primăvara lui 2017.

13
/03
/17

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaș din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

08
/03
/17

Ana a teminat recent filmările la primul ei lungmetraj american, „Induced Effect”, în care l-a avut ca partener pe Eric Roberts și a început repetițiile la „Upstart”, un show TV despre realizarea unui Start-Up YouTube Channel. Între filmări, a finalizat un pictorial care celebrează actrițe îndrăgite de publicul român.

07
/03
/17

INTERVIU. Mihai Călin (49 de ani) lucrează de peste două decenii la Naționalul bucureștean. E un actor apreciat (premiat de UNITER acum doi ani pentru rolul Caliban din „Furtuna”). L-am văzut de multe ori în ultimul timp și – comit o indiscreție – a fost singurul actor la care am avut permanent senzația că e din ce în ce mai bun.

07
/03
/17

Face parte din generația tânără de actori și este absolventă a Facultății de Teatru, secția actorie, a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, precum și a masteratului, unde i-a avut profesori pe Ion Cojar, Adrian Titieni, Liviu Lucaci și Gelu Colceag.

02
/03
/17

„Pitch Perfect”, filmul despre o trupă a cappella de studenți, este comedia musical pe locul 2 ca încasări din istoria înregistrată a filmului. Filmul a adus în atenția publicului mondial un fenomen muzical vechi de câteva secole bune, care atrage numeroase tipuri de public modern: muzica a cappella.

Page 1 of 2412345...1020...Last »