Al Pacino, vedeta festivalului de film de la Veneţia, în mare vervă
https://www.ziarulmetropolis.ro/al-pacino-vedeta-festivalului-de-film-de-la-venetia-in-mare-verva/

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2014

„Am avut probleme când eram tânăr, am avut dificultăţi, dar cred că am găsit ceva care îmi place cu adevărat, iar cariera mea nu se află în faza de aterizare”, a declarat actorul în vârstă de 74 de ani, primit cu ovaţii în momentul sosirii sale la o conferinţă de presă, informează AFP, citat de Mediafax

Foarte relaxat, purtând un tricou şi o haină neagră, Al Pacino a răspuns îndelung întrebărilor puse de jurnalişti, vorbind mai întâi despre „The Humbling”, un film de Barry Levinson (proiectat în afara competiţiei), în care starul joacă rolul unui actor în vârstă, aflat într-o criză existenţială şi care îşi regăseşte pofta de viaţă după ce o cunoaşte pe fiica unui alt actor, cu 20 de ani mai tânără decât el.

„Am făcut acel film în 20 de zile, însă pregătirea a fost lungă. Nu ai nevoie de prea mult timp pentru turnare dacă lucrezi bine textul înainte”, a declarat Al Pacino, devenit celebru după ce a interpretat rolul mafiotului Michael Corleone în trilogia „Naşul” a lui Francis Ford Coppola.

Jurnaliştii l-au întrebat dacă a cunoscut la rândul său depresia. „Din fericire, pot să fiu depresiv dar fără să ştiu asta, nu sunt conştient de asta”, a răspuns actorul.

Al Pacino, 74 de ani, vedeta festivalului de film de la Veneţia

Al Pacino, 74 de ani, vedeta festivalului de film de la Veneţia

„Am avut momente (dificile) care s-au apropiat de depresie, dar niciodată cu o astfel de intensitate, deci cred că am fost scutit”, a adăugat el, amintindu-şi de debutul său dificil în Actors Studio, la vârsta de 25 de ani, într-o epocă în care actorul nu avea bani nici măcar pentru „o pereche de pantofi”.

Filmul lui Barry Levinson, adaptat după un roman de Philip Roth, abordează şi tema oboselii actorului, o temă despre care starul american a fost din nou întrebat de jurnalişti.

„M-am gândit să renunţ chiar şi în această dimineaţă, dar v-am văzut pe toţi aici şi mi-am spus: «poate că nu azi»”, a declarat, în glumă, Al Pacino.

Al Pacino şi pisica sa

Alt film, altă ambianţă. Într-un al doilea film care a fost prezentat vineri, „Manglehorn”, Al Pacino joacă rolul Angelo Manglehorn, un bătrân excentric, lăcătuş într-un oraş din Texas, a cărui unică preocupare este aceea de a-şi hrăni pisica.

Însă acest personaj ascunde mai multe secrete: un trecut infracţional şi o femeie, de care era îndrăgostit nebuneşte şi pe care a părăsit-o pentru a „da o mare lovitură”, pe care o regretă însă cu amărăciune.

Semnat de tânărul regizor David Gordon Green, în vârstă de 39 de ani, filmul prezintă felul în care reîntâlnirea cu acea femeie, interpretată de Holly Hunter, va

Al Pacino

Al Pacino

permite bătrânului să îşi schimbe viaţa, înainte ca trecutul întunecat să revină la suprafaţă.

„Nu cred că am regrete, ştiu de unde vin şi, când mă gândesc la viaţa mea, la povestea mea, cred că am avut noroc” – Al Pacino.

Al Pacino a fost deja premiat la Veneţia cu Leul de Aur pentru întreaga carieră în 1994.

Starul american a fost de opt ori nominalizat la premiile Oscar şi a câştigat celebrul trofeu în 1993 pentru rolul din filmul „Parfum de femeie”, de Martin Brest.

Al Pacino a apărut în ultimii ani în filme precum „Crime justificate” (2008), alături de Robert de Niro, în „Ocean’s Thirteen – Acum sunt 13” (2007), „Doctorul „Moarte/ You Don’t Know Jack” (2010) şi „Phil Spector” (2013).

Foto cu Al Pacino – Cinemagia

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: