Alain Delon, spitalizat şi operat în regim de urgenţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/alain-delon-spitalizat-si-operat-in-regim-de-urgenta/

Actorul francez Alain Delon a fost spitalizat, duminică, din cauza unor dureri de spate foarte puternice şi a fost operat, luni, la Paris.

Un articol de Petre Ivan|6 august 2014

Informaţia a fost publicată în premieră de revista Ici Paris şi a fost apoi confirmată pentru Le Parisien de prietenii starului francez.

Duminică, actorul, în vârstă de 78 de ani, a telefonat din reşedinţa sa la serviciul de urgenţe al celui mai apropiat spital, întrucât nu mai putea să se mişte, fiind paralizat din cauza unei dureri de spate, informează Mediafax.

Alain Delon a fost internat de urgenţă în secţia de neurochirurgie a Spitalului Lariboisière din Paris. Medicii francezi au considerat că situaţia era gravă şi au decis să îl opereze pe actor.

Potrivit presei franceze, starul nu a fost externat până la ora publicării acestor informaţii. În septembrie 2013, actorul francez a fost spitalizat din cauza unei artimii cardiace.

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul”, „Laleaua neagră”, „Clanul sicilienilor” – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

Foto Alain Delon– cinemagia

Citiţi şi:
12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: