Alexandru Mâzgăreanu, regizor: „Teatrul se împarte în două categorii: bun şi prost“
http://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-mazgareanu-regizor-teatrul-se-imparte-in-doua-categorii-bun-si-prost/

Lunea trecută, publicul a ocupat până la refuz sala George Constantin a Teatrului Nottara pentru a urmări o producţie semnată Alexandru Mâzgăreanu, „Mizantropul“, de Molière. În seara asta se joacă a doua reprezentaţie a „Mizantropului“.

Un articol de Dana Rotaru|20 Octombrie 2014

Mizantropul este cea mai nouă producție a lui Alexandru Mâzgăreanu, dintr-un număr impresionant de spectacole – Vicleniile lui Scapino, Factorul uman, Gărgărițele se întorc pe pământ, A douăsprezecea noapte, Cabina Artistelor, O noapte furtunoasă, Funcţionarii, Pentru că pot, Purificare, Dragă Elena Sergheevna, Romanţioşii

Spectacolele lui Alexandru Mâzgăreanu s-au jucat și se joacă la Comedie, Odeon, Nottara, Național, ArCub, dar și pe scenele Teatrului „Regina Maria“ din Oradea și a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. În seara asta, la Nottara se joacă a doua reprezentație a Mizantropului.

Dana Rotaru: Cum îți alegi piesele pe care urmează să le pui în scenă ? De ce „Mizantropul“ de Molière?

Alexandru Mâzgăreanu: Alegerea unui text este o chestiune subiectivă și depinde de multe lucruri: teme care mă interesează, starea mea de spirit din momentul respectiv, de tipul de dramaturgie, de trupa cu care urmează să lucrez sau de discuțiile pe care le am cu directorii de teatru.

Mizantropul este un spectacol pe care doream să îl fac de ceva vreme, dar am așteptat momentul în care să-l pot face în regim independent. Mi-am dorit ca, de data aceasta, să adun în jurul meu o echipă formată din tineri actori, foarte buni, în care cred și cu care îmi doream de mult timp să lucrez. Este vorba despre Sorina Ștefănescu, Șerban Gomoi, Vlad Udrescu, Alex Călin, Alexandru Suciu, Anca Dumitra, Dan Rădulescu, Sorin Dobrin și Clara Popadiuc, studentă în anul III la UNATC, la clasa conf. univ. dr. Doru Ana. Pentru Clara, acest spectacol reprezintă și debutul pe o scenă profesionistă…

Ce propune „Mizantropul“ tău, mai exact?

Mi-am propus o actualizare cât mai în esență a textului lui Moliere. Nu mai este vorba despre lumea de la Curtea lui Ludovic al IV-lea, ci despre o categorie de oameni pentru care primează valorile materiale, o lume a banului, perversă, în care relațiile sunt cheia succesului. În contextul acesta până și iubirea și sinceritatea capătă o formă ușor… diformă ! Iubirea se află undeva între obsesie si orgoliu.

Mizantropul

Imagine din spectacolul „Mizantropul“

Ținând cont că propunerea ta regizorală este una foarte modernă, cum se îmbină versul alexandrin în acest context spectacular?

Doru Mareș, traducătorul piesei, m-a întrebat dacă vreau să păstrez textul în versuri sau dacă vreau să îl traducă în proză și inițial nu am știut să îi dau un alt răspuns decât că dacă Molière a scris piesa în versuri, de ce să i-o stric eu? Dar, m-am mai gândit și l-am rugat să traducă prima scenă și în versuri și în proză.

Parcurgându-le pe amândouă, cred că am înțeles de ce Molière a scris această piesă așa. Conflictul este unul foarte puternic, acțiunea se petrece într-un ritm alert, atitudinea lui Alceste este una foarte tăioasă și totodată tonul lui Molière este unul deosebit de sarcastic. Cred că versul vine în susținerea acestor elemente.

Nu cred că un anumit gen de teatru este mai presus sau mai prejos decât un altul. Teatrul se împarte în două categorii: bun și prost.

Nu întâmplător am ales un astfel de text, am vrut ca repetițiile să fie și un studiu, astfel încât toți cei implicați să câștige cât mai mult din această întâlnire. Până la faza de spectacol, repetițiile au însemnat un exercițiu atât de regie, cât și de actorie.

Este destul de greu să joci în versuri și să faci în așa fel încât acest lucru să pară firesc. E nevoie să dai un sens fiecărei replici, fiecărui cuvânt, în caz contrar te fură ritmul și ajungi să cânți vorbele. Nu a fost ușor și unii dintre actori încă mai lucrează la acest lucru, ceea ce este foarte ok, deoarece un spectacol nu este niciodată «gata».

Ne-ai destăinuit mai devreme că așteptai momentul în care să montezi acest spectacol în independent. Cum este să lucrezi în teatrul independent?

Este mai greu decât atunci când lucrez într-un teatru de stat, unde am totul pus la dispoziție, cu toate că nici acolo nu e întotdeauna foarte ușor, pentru că întâmpin alte dificultăți…

Dacă într-un teatru de stat ai de a face cu o structură organizată (sau cel puțin așa ar trebui să fie), în independent trebuie să faci rost de bani, de spațiu de repetiții, să aduni actorii și multe altele dar, până la urmă am avut norocul să întâlnesc oameni care ne-au sprijinit și care i-au făcut posibilă ieșirea la rampă. Mizantropul este produs de Asociația Opera Prima în parteneriat cu Fundația Dignitas, Twins Studio și Teatrul Nottara, cu sprijinul ArCub prin proiectul București 555.

Nu ai montat nimic în underground. Ce părere ai despre teatrul underground?

Teatrul underground e ceva care, după părerea mea, nu se prea regăsește în peisajul teatral românesc. Sunt spectacole de teatru independent foarte interesante, cu actori foarte buni, dar în cea mai mare parte cred că mai degrabă avem de-a face cu un teatru privat care e des confundat cu teatrul independent.

Până la urmă, fiecare artist e liber să exprime ce vrea, cum vrea, unde vrea sau unde poate și cum poate. Nu cred că un anumit gen de teatru este mai presus sau mai prejos decât un altul. Teatrul, după părerea mea, se împarte în două categorii: bun și prost.

Ești un regizor liber-profesionist prolific. Spectacolele tale se joacă atât pe scenele bucureștene, cât și pe cele din țară. Ai o agendă foarte încărcată… Este o alegere să fii liber-profesionist ? Dacă da, de ce?

În primul rând nu cred că am o agendă atât de încărcată… Sunt liber-profesionist pentru că ăsta este statutul regizorului de azi. Și nici nu cred că mi-aș dori să fiu angajat undeva, poate doar dacă aș avea o relație specială cu vreun teatru și cu trupa respectivă.

Cred că rolul unui regizor angajat este să dea o direcție trupei, să o îmbunătățească, să pună în valoare fiecare actor. Atunci când ajungi să cunoști foarte bine o trupa, știi exact cu ce tip de text să vii și cum trebuie să lucrezi, astfel încât să potențezi calitățile actorilor respectivi. Să te angajezi doar pentru o leafă amărâtă și să bifezi un spectacol pe an, mi se pare pierdere de vreme.

Cum îți alegi actorii cu care lucrezi ? Ce este important pentru tine în alegerea distribuției?

Și aici e vorba despre o doză mare de subiectivism. Încerc să lucrez cu actori cât mai buni, dar în același timp contează mult să avem o comunicare bună. Mă interesează actorii deschiși pentru care, la fel ca și pentru mine, repetițiile unui spectacol să reprezinte oportunitatea de a descoperi ceva nou.

Cine este regizorul Alexandru Mâzgăreanu și ce teatru promovează, creează ?

Cred că asta este o întrebare la care ar trebui să răspundă cei care îmi văd spectacolele.

Totuși?

Încerc ca fiecare spectacol pe care îl fac să capete un sens în raport cu lumea în care trăim.

A DOUASPREZECEA NOAPTE

Imagine din spectacolul „A douăsprezecea noapte“

 Eu am văzut aproape toate producțiile tale și pot spune că Purificare, O noapte furtunoasă și Factorul uman m-au marcat într-un mod aparte, ele fiind trei montări puternice ca structură și mesaj, deși foarte diferite. Este un fir roșu care leagă spectacolele tale și cred că are legătură cu lumea ta interioară, cu dezideratul tău de a descoperi mereu ceva nou și, în același timp, de a crea o realitate care să capete sens în lumea în care trăim! Să fie așa? Sau de ce ai ales să fii regizor?

Inițial voiam să mă fac actor, dar a fost un moment în care am simțit că poate nu pentru asta sunt făcut.

Care este idealul tău în meserie?

Să fiu un bun profesionist. Asta însemnând să poți face un spectacol foarte bun indiferent de condițiile pe care le ai, de la trupă, la bani, spațiu, etc.

Care este o calitate a ta certă și care ar fi un defect?

Sunt destul de încăpățânat, lucru care uneori poate deveni o calitate, dar și un defect.

Dacă în seara asta, se joacă la Nottara Mizantropul, ieri și alaltăieri ai avut o premieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț! Vorbește-ne despre premiera de la Piatra!

Vicleniile lui Scapino

Imagine din spectacolul „Vicleniile lui Scapino“

La Piatra Neamț este vorba tot de un Moliere, de Vicleniile lui Scapino de data aceasta. Spectacolul l-am făcut în vară, am avut o vizionare cu public în iulie, iar în week-end-ul care a trecut a avut loc premiera oficială. Și în cazul acesta am încercat o lectură actuală. Am vrut să spun o poveste despre iubire, despre tineri și despre nonconformism.

Putem spune că anul acesta a fost unul foarte bun, în palamaresul regizorului Alexandru Mâzgăreanu intrând, iată, trei premiere: Mizantropul, Vicleniile și Factorul uman. La finalul interviului nostru, spune-ne care este următorul tău proiect?

În noiembrie plec la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea unde voi monta piesa Căsătoria de N.V. Gogol.

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »