Almodóvar combate criza economică printr-o comedie extravagantă
https://www.ziarulmetropolis.ro/almodovar-combate-criza-economica-printr-o-comedie-extravaganta/

„Los amantes pasajeros“ este cel mai „gay“ film al regizorului spaniol, după cum a declarat chiar el. Producţia va avea premiera în România pe 31 mai, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF)

Un articol de Adina Scorţescu|1 mai 2013

„Los amantes pasajeros“ este cel mai „gay“ film al regizorului spaniol, după cum a declarat chiar el. Producţia va avea premiera în România pe 31 mai, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Într-un interviu apărut în publicaţia britanică „The Observer“, Pedro Almodóvar vorbeşte despre „Los amantes pasajeros“ („Amanţii pasageri“), care pare o metaforă pentru Spania aflată în recesiune: „Am vrut să fie o comedie nebună, ceva escapist, dar este adevărat că sunt lucruri care rezonează cu vremurile în care trăim.“

Acţiunea se petrece într-un avion, de la defectarea acestuia şi până la aterizarea de urgenţă, timp în care pasagerii „dezbrăcaţi de iPhone-uri, filmulețe, Internet şi iPad-uri sunt condamnaţi să fie ei înşişi, înconjuraţi de necunoscuţi“, spune Almodóvar.

Poveştile nerealiste ale personajelor principale (ce includ un bancher corupt care fuge din ţară şi o tânără care pretinde că ar avea o casetă video compromiţătoare pentru rege) par să semene din ce în ce mai mult cu ceea ce spaniolii citesc zilnic în ziare. „După ce s-au terminat filmările, producţia a căpătat şi mai multă relevanţă metaforică“, spune regizorul, referindu-se la scandalurile legate de corupţie, în care au fost implicaţi primul-ministru spaniol Mariano Rajoy şi membrii familiei regale.

Avem limbi ascuţite, dar asta nu înseamnă că vrem pe bune ca persoanele cu care vorbim să păţească lucruri rele. Există o neobrăzată lipsă de inhibiţii în felul în care personajele se poartă şi vorbesc. Ţipă şi se scălămbăie, spunând exact ceea ce simt. Asta nu înseamnă că noi suntem mai sinceri decât britanicii sau că ei sunt mai ipocriţi. Înseamnă doar că noi nu prea suntem capabili să ne ţinem gura. Şi asta dă foarte bine într-o comedie.

Pedro Almodóvar,
regizor 

Deşi a luat Oscarul pentru „Cel mai bun film străin“ în 2000 (pentru „Totul despre mama mea“) şi, din nou, în 2003, pentru „Cel mai bun scenariu original“ (pentru „Vorbeşte cu ea“), compatrioţii încă îl consideră pe Almodóvar un excentric.

Un studiu făcut într-o universitate spaniolă arată că personajele din filmele lui sunt drogate sau în stare de ebrietate în 14% din timp și că 170 de personaje (majoritatea femei) consumă regulat droguri. Regizorul spune că studiul l-a lăsat cu „o senzaţie kafkiană de frică, dezgust, uimire, furie şi indignare“.

Scenarii care duc spre Hollywood

În rolurile pasagerilor din filmul „Amanţii pasageri“ apar câţiva dintre cei mai bine cotaţi  actori spanioli: Javier Cámara, Cecilia Roth, Hugo Silva. Doi dintre favoriţii lui Almodóvar – Penélope Cruz şi Antonio Banderas – au apariţii cameo. Pentru că i-a lansat cariera internaţională lui Penélope Cruz, regizorul primeşte cereri de a juca în filmele sale din partea a numeroase actriţe.

Toată viaţa mea, mari actriţe mi-au cerut roluri. Îşi dau seama că eu nu doar scriu roluri bune pentru femei, ci şi lucrez din greu cu ele. Marile actriţe sunt adesea condamnate la a lucra de unele singure la rol. Când staruri care nu vorbesc spaniolă îmi cer roluri, îmi imaginez că ele mă consideră un regizor care-şi petrece mai mult de jumătate din timp (la filmări şi în preproducţie) lucrând cu actorii. Îşi spun «Vreau pe cineva care mă forţează să lucrez, care mă face să sar fără paraşută şi care are grijă de siguranţa mea.» N-am făcut niciodată un film în engleză, dar o motivaţie ar fi aceea de a lucra cu unele dintre actriţele astea, pe care le ador.

Pedro Almodóvar,
regizor 

Almodóvar are câteva scenarii pe jumătate scrise, dintre care unul a cărui acţiune se petrece la New York.  Dar şansele de a-l filma sunt din ce în ce mai mici, crede el: „Sunt un pic cam bătrân pentru a-mi schimba limba şi cultura. S-ar putea să fie prea târziu ca să încep o treabă de genul ăsta.“

Filmul „Amanţii pasageri“ va fi lansat oficial pe marile ecrane din România pe data de 7 iunie.

Foto: tiff.ro

22
/10
/17

“Capace” intră pe marile ecrane din România începând cu 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în fața publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puțin obișnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieșind din zona personajelor negative – ”Capace” este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule.

19
/10
/17

„The Square”, în regia lui Ruben Östlund, e un film ca un tur de rollercoaster pe pastile, iar la avanpremiera de la Les Films de Cannes à Bucarest s-a râs zgomotos și prelung într-o sală arhiplină.

19
/10
/17

Premiul pentru pseudoştiinţă din acest an i-a fost acordat anul acesta celebrei actrițe Gwyneth Paltrow, pentru site-ul său Goop, care promovează tratamentele homeopatice sub forma unor forme de tratament ştiinţifice. The Skeptic Magazine oferă anual premiul Rusty Razor Award / Lama Ruginită persoanelor care prezintă un tip de pseudoştiinţă exagerat.

17
/10
/17

Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuțit despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

08
/10
/17

Adaptări după autori clasici ai literaturii fantastice, thrillere psihologice și filme cu demoni în selecția de scurtmetraje a Dracula Film Festival. Dracula Film Festival, eveniment dedicat filmelor horror, fantastice și SF, care va avea loc în perioada 18 – 22 octombrie la Brașov, reunește în competițiile de scurtemetraj 25 de producții care concurează pentru trofeele Little Dracula și Vladutz.

07
/10
/17

„Soldații. Poveste din Ferentari”, regizat de Ivana Mladenovic, a primit, vineri seară, Prix Découverte la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Film Francofon de la Namur, unde a fost selectat în competiția lungmetrajelor de debut.

06
/10
/17

Începând de astăzi, Les Films de Cannes à Bucarest anunță programul complet și punerea în vânzare a biletelor pentru ediția a 8-a a celui mai așteptat festival al toamnei. Majoritatea filmelor prezentate anul acesta în selecția oficială a festivalului de la Cannes dar și titluri selectate în secțiunile paralele, vor fi proiectate în premieră în România, între 13 și 22 octombrie, în patru locații din București – Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului Român și Cinemateca Eforie.

06
/10
/17

Pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, Goethe-Intitut aducela București ZILELE FILMULUI GERMAN care, anul acesta, se vor desfășura între 3 și 9 noiembrie la Cinemateca Eforie. Timp de șapte zile, spectatorii, vorbitori sau nu de limbă germană, pot vedea 15 dintre cele mai noi producții germane.