Alternopedia – un nou proiect TETA, inspirat de IDEO IDEIS
https://www.ziarulmetropolis.ro/alternopedia-un-nou-proiect-teta-inspirat-de-ideo-ideis/

Alternopedia va fi lansată din 14 octombrie 2013 de către Asociaţia TETA – ateliere inspirate de teatru.

Un articol de Andrada Văsii|18 septembrie 2013

Alternopedia va fi lansată din 14 octombrie 2013 de către Asociația TETA – ateliere inspirate de teatru.

Echipa care a creat unul dintre cele mai importante fenomene de educație alternativă prin teatru din România, continuă povestea, de această dată în București.

Andreea Borțun, Co-Founder Alternopedia, a declarat referitor la proiect: ,,Alternopedia e un proiect la care ne gândim de aproape doi ani. Acum a luat forma unui program de explorare personală prin teatru dedicat oricărei persoane care își dorește mai mult și care a ales să meargă altfel. Ne-am propus să continuăm povestea Ideo Ideis, săptămână de săptămână, momentan doar in București.’’

Ca structură, Alternopedia înseamnă 2, 4, 6 sau 8 luni de recreație inspirată de teatru, organizată în 4 module diferite, care trebuie urmate progresiv (autocunoaștere, lucru în echipă, improvizație și interpretare).

Alternopedia – 7 săptămâni, 8 întâlniri

Fiecare modul are 7 săptămâni și include 8 întâlniri : 7 ateliere  de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, a câte 3 ore, cu un trainer-actor (Sabina Brândușe, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae și Alin State); 1 atelier tematic (teatru-dans cu Florin Fieroiu, scrimă & stage combat cu Florin Kievorkian, muzică & ritm cu Andrei Robin Proca, actorie de film cu Andi Vasluianu). În plus, la finalul modulului fiecare participant va avea ocazia să intre în dialog cu unul dintre susținătorii proiectului (Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu), în cadrul unui masterclass, marca Alternopedia.

Un tip de prejudecată ne îndeamnă să rupem artiștii de oamenii ”normali” și să facem din artă ceva inaccesibil. Dar ustensilele ei sunt atât de utile pentru dezvoltarea fiecăruia, încât cred că ar trebui folosite nu doar într-un proiect ca Alternopedia, ci la scară largă, în orice instituție de învățământ.

Marius Manole,

susținător Alternopedia

Teatrul nu e doar pentru scenă, iar instrumentele lui nu sunt deloc exclusiviste: ele îi aduc pe participanți mai aproape de ei înșiși și de potențialul lor creativ. Atelierele Alternopedia folosesc tehnici teatrale și întâlniri fericite pentru a-i ajuta pe cei care iau parte la această experiență să devină mai dezinhibați și mai încrezători în propriile forțe.

Alternopedia

Alternopedia va fi lansată din 14 octombrie 2013 de către Asociația TETA.

Să fii Alternoped înseamnă să vrei mai mult de la tine, să crezi că poți să mergi altfel: împotriva curentului, împotriva clișeelor, împotriva plictiselii.

Info:

Înscrierile se fac până pe 10 octombrie pe www.alternopedia.ro.

În weekendul 21-22 septembrie orice persoană interesată este așteptată la atelierele deschise Alternopedia, pentru un demo gratuit al experienței.

Grupele vor fi programate între orele 12:00 și 16:00.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;