Amelia Antoniu: „Atâta vreme cât artistul are contact cu scena, este foarte fericit.”
http://www.ziarulmetropolis.ro/amelia-antoniu-atata-vreme-cat-artistul-are-contact-cu-scena-este-foarte-fericit/

Între 8 şi 18 noiembre se va desfăşura cel mai de amploare eveniment cultural al anului, Festivalul Internaţional al artelor spectacolului Viaţa e frumoasă!,care ne oferă o multitudine de ocazii de admira şi celebra arta: expoziţii de pictură şi fotografie, spectacole de teatru, concerte, ateliere, conferinţe, video-proiecţii, lansări de carte, seri tradiţionale. Deschiderea oficială a […]

Un articol de Judy Florescu|6 Noiembrie 2012

Între 8 şi 18 noiembre se va desfăşura cel mai de amploare eveniment cultural al anului, Festivalul Internaţional al artelor spectacolului Viaţa e frumoasă!,care ne oferă o multitudine de ocazii de admira şi celebra arta: expoziţii de pictură şi fotografie, spectacole de teatru, concerte, ateliere, conferinţe, video-proiecţii, lansări de carte, seri tradiţionale.

Deschiderea oficială a festivalului va fi Gala Internaţională de Musical ce va avea loc joi, 8 noiembrie, ora 19:00, la Teatrul Odeon, iar dintre invitaţi face parte şi soprana Amelia Antoniu, primsolistă a Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian. Vocea cristalină şi plăcută alături de spiritul jovial şi deosebit de profund al Ameliei Antoniu au colorat o după-amiază tomnatică din calendarul vieţii mele.

Muzica a întâlnit-o pe Amelia Antoniu la frageda vârsta de 8 ani, iar relaţia lor de admiraţie şi respect a durat până la 16 ani când s-a transformat în studiu şi perseverenţă. “Apoi am făcut Conservatorul şi de la 26 de ani am început să lucrez la Teatrul de Operetă, a cărui stagiune 2012-2013 este un turneu naţional, avem câteva titluri cu care mergem. Iar din ceea ce prezentăm acum sunt în Contesa Mariţa şi în Romeo şi Julieta.”

„Legătura artistului cu scena”, îmi explică Amelia Antoniu, „trebuie să fie neîntreruptă, fiindcă atâta vreme cât artistul are contact cu scena, este foarte fericit. În momentul în care dispare acest contact deja se deprofesionalizează şi atunci bineînţeles că îmi doresc să joc: în concerte, spectacole, în turnee, totul e să ai legătură cu sala, cu oamenii, cu scena. Tot ceea ce cânt este la fel de important.  Tot ceea ce cânt trebuie să placă. Sonoritatea trebuie să fie într-un anume fel.”

„În general antrenamentul este sufletul artei.”

„Fac zilnic antrenament pentru voce. Nu e vorba de ore este vorba să fie susţinut antrenamentul. Poate să fie o oră pot să fie două. Poţi să mai faci pauză sau după aceea să reiei studiul după-amiază. Lucrul trebuie să fie susţinut, pentru că e un sport de performanţă şi trebuie să te antrenezi ca şi sportivii de performanţă.”

Vocea trebuie pregătită nu numai pentru arta muzicală, dar şi pentru vorbire pentru că în opinia artistei, „ca să vorbeşti corect trebuie să ştii unde anume să pui vocea ca să nu oboseşti vorbind. Şi tu ar trebui să cunoşti încălzirea vocală, pentru a putea să emiţi corect. Când vorbeşti este importantă dicţia şi ritmul. Vorbirea într-un tempou deosebit de rapid se numeşte tahilalie, iar bradilalia e opusul vorbirea într-un tempou foarte rar.”

Amelia Antoniu este invitată şi la spectacole în ţară :”Am fost în foarte multe locuri din fericire. Lumea este foarte drăguţă în provincie, sunt foarte calzi, foarte deschişi, de-abia te aşteaptă, te aplaudă, te ovaţionează, sunt extraordinari şi sunt avizi de muzică. Lor or le place ori nu le place. Nu există gri. La ei e alb sau negru totul. Sunt nişte ieşiri care îmi fac foarte bine şi emoţional şi sufleteşte şi profesional şi din toate punctele de vedere.”

„Muzica e un alt univers în care poţi să te pierzi, să te refugiezi, să te odihneşti, să te regăseşti.”

„Nu mă regăsesc dacă pierd contactul cu muzica o perioadă de timp, am senzaţia că n-am făcut ceva, nu sunt în apele mele, ştii cum e, când trebuie să fii undeva şi întârzii. Viaţa mea este aliniată în funcţie de programul repetiţiilor, spectacolelor, deplasărilor.Artele spectacolului mi s-au amprentat în mine, nu mai pot să trăiesc altfel, asta tot Dumnezeu mi-a arătat. „

„Am preferat fac lucrurile foarte bine şi să ajung atât cât se poate pe un drum drept şi curat. Am tras de mine în toate părţile. Am făcut tot ce am făcut din convingere şi fiindcă mi-a plăcut.”

Fiindcă a iubit întotdeauna copiii, prima profesie pe care a îmbrăţişat-o a fost cea de învăţătoare la 19 ani. Tot la aceeaşi vârsta a devenit şi membru-fondator al asociaţiei fetelor ghizi, cu care a lucrat timp de 7 ani, pleca la întâlniri internaţionale şi reprezenta România, printr-o pregătire temeinică prealabilă.Iar dintre amintirile proeminente îi apare o excursie în Germania,  cu peripeţii demne de povestit:”Când ne-am întors înapoi în ţară am stat o noapte La Curtici, din cauza grevei CFR. Aveam o bucată de salam şi le-am împărţit celor şase fetiţe cu care plecasem în excursie. A fost ca în poezia lui Coşbuc:Şi tu mamă cu ce rămâi? Cu voi!”

De un an şi jumătate Amelia Antoniu a devenit mama micuţei Alexia, care ştie deja literele alfabetului şi numerele de la plăcuţele maşinilor. „Nu am învăţat-o pe cea mică să spună nu. Îi pun în aşa fel întrebările încât să răspundă cu da, ca să-i insuflu un fel de pozitivism. Când se va face mare va decide ea când va folosi cuvântul nu.”

Cel mai important sfat pe care l-am primit a fost de la mama Ameliei Antoniu, care îi vorbeşte în franceză nepoţelei: „Ai dreptul să munceşti bine ca orice individ care se respectă şi respectă ceea ce face.”

 

 

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »