Ana Adelaida Perjoiu: „Nu-mi place să stau, vreau să joc!”
http://www.ziarulmetropolis.ro/ana-adelaida-perjoiu-nu-mi-place-sa-stau-vreau-sa-joc/

Face parte din noua generaţie de actori, a absolvit Facultatea de Teatru, de la UNATC, la clasa Doru Ana, în 2012, apoi a urmat masterul la aceeaşi universitate, la clasa profesorilor Tania Filip şi Gelu Colceag.

Un articol de Monica Andrei|13 Noiembrie 2016

A fost distribuită în filmele: „Degetul (sau 5 milioane de cretini)” (2011), „Ceva mai bun de la viață” (2011), „Cuscrii” (2014), „A Good Man” (2014), „Piano” (2014), „The Silver Spoon” (2015). Dintre producțiile de televiziune amintim: Atletico Textila” (2016), „Deschide ochii/Open your eyes” (2016) și „Las Fierbinți”. În stagiunea 2016-2017, o puteți vedea jucând la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, unde este angajată, și la Teatrul Metropolis din București.

Monica Andrei: Naveta între Teatrul Municipal „Bacovia și Teatrul Metropolis din București nu este obositoare?

Adelaida Perjoiu: Mi-e greu, dar îmi place. M-am obișnuit cu drumurile, într-un fel. Fac naveta de la București la Bacău de aproape șase ani.

Te-ai adaptat în teatrul din Bacău? Cum e viața acolo, cum te simți?

Viața în teatrul din Bacău e uneori prea grea, alteori ni se pare anevoioasă, pentru că peste tot sunt neajunsuri, situații care ar putea fi îmbunătățite… De felul meu, sunt activă, nu-mi place să stau, vreau să joc. În acest teatru am debutat, în spectacolul cu piesa Angajare de clovn”, de Matei Vișniec, în regia lui Geo Balint. Apoi am jucat în Unchiu Vanea”, în regia Luminiței Țîcu, „Vârciorova. Carantină”, regia Alexandru Dabija, Prenumele”, regia Răzvan Săvescu și, acum, în spectacolul „Amphitrion 38”, de Jean Giroudoux, în regia lui Horia Suru, premiera care a deschis stagiunea teatrală 2016-2017.

Ai lucrat cu regizori din generații diferite, apoi ai fost distribuită, la Teatrul Metropolis, în spectacolul Paganini” unde Mick Davis semnează regia și textul. Cum a fost trecerea de la regizorii români la regizorul Mick Davis?

E un mod interesant de lucru și diferit în același timp, față de regizorii români cu care am lucrat. Am remarcat că atunci când lucrăm cu regizorii români ei apelează la inteligența rațională a actorului, în construirea personajului. În facultate am făcut multă teorie de teatru și când am ajuns în teatru, eu treceam totul prin acest filtru. Mick care e scriitor și regizor de film, se axează mult în lucrul cu actorul construind povestea din spectacol pornind de la actor.

12390891_10153104800375728_6083286107666920620_n

„Paganini”, regia Mick Davis. Foto: Facebook / Mick Davis

Cum a fost întâlnirea ta cu Mick Davis?

Întâlnirea a fost fenomenală. M-a ajutat teribil. M-a învățat ceva ce nu aveam: fermitatea. El avea o vorbă, că tot îl întrebau actorii din distribuție despre personajele lor, trecute prin prisma teoriilor învățate, dacă în momentul cutare, ar fi trebuit să fie brechtian sau altfel… Mick îi privea și le răspundea: „Nu știu cum să fie, dar vreau să fie viu și adevărat!”. Pe undeva lăsa actorului libertatea de a-și crea personajul, să găsească calea spre el, dar când spunea adevărat, se referea la faptul că personajul putea fi cum voia actorul, grotesc sau minimalist, în schimb ne atrăgea atenția că trebuie să dizloce ceva în privitor, să miște ceva în el sub formă de emoție sau gând nou. În urma lucrului cu acest regizor, pentru mine a rămas ca o chestiune de reper acest adevăr al personajului și viul lui pe scenă. Dacă înainte eram ușor pedantă și țineam cont de teoriile de teatru învățate în facultate, mi-am dat seama că testul suprem prin care trebuie să treacă orice spectacol, rol, personaj, orice produs artistic, e acest „viu”, acest „adevărat”, și atât. Restul teoriilor sunt frumoase și interesante, dar dacă nu relevă „viul” pe scenă, nu sunt esențiale.

Te mai vezi jucând și în spectacolele lui? O să fii distribuită și în spectacolul despre viața lui Constantin Brâncuși unde va juca Chris Noth?

Da, mă văd distribuită în spectacolele pe care le montează. Sincer, nu știu dacă voi juca în spectacolul despre viața lui Constantin Brâncuși. Nu este ceva planificat încă. Nici în Paganini” nu a fost ceva planificat. Habar n-aveam atunci când a făcut casting că o să mă distribuie. M-a luat prin surprindere. Nu știu încă ce vrea să facă. Lui Mick Davis îi place să surprindă.

Vine la toate premierele tale?

Da, Mick Davis a văzut toate spectacolele mele, a fost la toate premierele mele de la teatrul din Bacău. După ce a văzut spectacolul „Angajare de clovn”, care i-a plăcut teribil și a rămas spectacolul său preferat, a făcut apoi scurtmetrajul „The Silver Spoon” unde joc cu domnul Sandu Mihai Gruia, film care a fost lansat cu succes la festivalul de film de la Cannes, în cadrul secțiunii Cannes Short Corner”. Că tot timpul eu am îndoieli, și de atunci îmi spune mereu: „Când te mai îndoiești gândește-te la Angajare de clovn”. E ca o terapie. Mă ajută enorm.

Înseamnă că Mick Davis este marea întâlnire a vieții tale.

Da. Cu Mick e o întâlnire importantă de viață. Noi când ne-am cunoscut nu exista vreo intenție de lucru în domeniul teatrului. Ne-am întâlnit printr-o prietenă comună, a fost pur și simplu un accident. Prietena mea avea o cină cu prietenii de câte ori venea Mick în țară, iar în ziua când i-a spus lui Mick să vină la cină, el i-a transmis prin mesaj că vine tuesday și ea crezut că înseamnă joi. Mi-a dat telefon, deoarece știam engleza mai bine ca ea, m-a întrebat și i-am confirmat că înseamnă marți, nu joi. Își invitase toți prietenii pentru joi la cină. Când a auzit că Mick vine marți, intrase în panică, nu era pregătită, nu putea amâna, iar eu îi propusesem să facem un soi de figurație” pentru cina de marți. M-am dus efectiv ca să o ajut să gătească, să pună masa. Eu nici nu fusesem invitată în joia când ar fi avut loc marea cină. Relația cu el este o întâlnire importantă din punct de vedere uman, mai întâi. Apoi m-a ajutat și profesional.

Te-a distribuit în rolul Eleonora Quilici, iubita lui Paganini, joci alături de Tudor Aaron Istodor, în spectacolul de la Teatrul Metropolis. Cum ți s-a părut rolul, ușor sau greu?

Mi s-a părut greu. Aveam o chestiune personală pe care trebuia să o depășesc. Din cauza vocii, încă din facultate, pardon, mint, chiar de la grădiniță am jucat toate rolurile de mame, de soacre. Fusesem mam mare din „Dl. Goe”. Licența am dat-o cu rol de soacră. La master am jucat rolul Arcadina. Niciodată n-am jucat rolul Julieta. Rolul Eleonora Quilici a fost o provocare, în primul rând, pentru a-mi depăși o prejudecată. Toți credeau că rolul ar fi trebuit să fie interpretat de către o jună diafană, însă Mick din scriitură nu a vrut așa personajul. Sgur, a fost un rol greu. Tudor este un partener minunat. Se lucrează lejer cu el, e frumos, e deschis și generos, te poți baza pe el în scenă. E unul dintre partenerii mei preferați de scenă.

În recenta premieră de la Teatrul Municipal „Bacovia”, din Bacău, Amphitrion 38”, de Jean Giraudoux, în regia și adaptarea lui Horia Suru, interpretezi Alcmena, personaj principal. Ce au comun Alcmena și Eleonora?

Cred că puterea de a se sacrifica. Eleonora lui Paganini nu vrea o iubire egoistă. Dorește să-l vadă pe Paganini dincolo de persoana sa publică, de talentul lui, mereu îl întreabă: „Asta-i toată povestea ta?”. La finalul spectacolului, în scena cu procesul, ea este prinsă între adevărul a ceea ce s-a întâmplat în cimitir și iubirea pentru el. În cazul Alcmenei, e un lucru rar întâlnit azi, să lupți ca jurământul rostit să-ți fie jurământ, cuvântul dat să-ți fie cuvânt. Cele două personaje au în comun iubirea nebună pentru celălalt, o iubire în adevăr. Alcmena luptă ca iubirea să se păstreze în adevăr, să nu devină o fațadă. În varianta regizorului Horia Suru, Jupiter nu-i dă Alcmenei uitarea, ea refuză să trăiască o iubire cu nuanțe false, Hercule nu se naște. La final, ei se sinucid. Cele două personaje, Alcmena și Eleonora luptă pentru adevăr cu prețul suprem al vieții. La proces, Eleonora recunoaște că Paganini și-a vândut sufletul diavolului. Iubirea ține de scânteia divină, că uneori îl iubești atât de mult pe celălalt, încât ajungi să-l sacrifici. Apropo de iubirea lui Dumnezeu, care ne iubește așa de mult, că uneori ne mai sacrifică decât să ne piardă.

spectacolul-amphitrion-38

„Amphitrion 38”, regia Horia Suru. Foto: Teatrul „Bacovia” din Bacău.

Ce-ți dorești de la publicul tău care vede cele două spectacole?

Mi-ar plăcea ca spectatorul să plece din sală nu cu părerea că sunt actriță bună, ci să plece cu un gând din spectacol care să-l frământe mai departe, vizavi de propria lui viață, de crezul lui, de emoțiile lui. După spectacolul Paganini” să plece din teatru cu gândul că într-adevăr o slăbiciune te poate pierde, așa cum e iubirea lui Paganini pentru mama lui. În cazul spectacolului Amphitrion 38”, cred că cel mai important este să rămână cu gândul că e bine să fii ferm, ce e da să fie da, ce e nu sa fie nu.

Mick Davis a văzut toate spectacolele mele, a fost la toate premierele mele de la teatrul din Bacău. După ce a văzut spectacolul „Angajare de clovn”, care i-a plăcut teribil și a rămas spectacolul său preferat, a făcut apoi scurtmetrajul „The Silver Spoon” unde joc cu domnul Sandu Mihai Gruia, film care a fost lansat cu succes la festivalul de film de la Cannes.

Foto sus: Adi Bulboacă

 



20
/12
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Alina Petrică are 27 de ani. Joacă în „Aglaja”, la Centrul Cultural „Bălcescu”, în „Mon Cabaret Noir”, la Teatrelli, în „(D)efectul Placebo”, la Teatrul Național, în „Îmblânzirea scorpiei”, la Teatrul de Comedie, și este, din acest an, angajată a Teatrului Mic din București.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

05
/07
/16

NOUA GENERAȚIE DE ACTORI. Liviu Romanescu, tânăr actor român. Până-n 30. Cunoscut pentru rolurile din “Emancipare” (Teatrul de Comedie) sau “Lungs” (Green Hours) sau „Paganini” (Metropolis). A studiat la UNATC, dar și la Oxford. Este co-fondator al unei companii de teatru româno-britanice, aflată la început de drum. Liviu Romanescu, moldovean la bază. De la Iași. Noua generație.

06
/04
/16

Continuăm campania „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“ cu un nou interviu-portret. Ilona Brezoianu, douăzeci şi şase de ani. Actriţă în mare vogă la Bucureşti. Face furori, la Godot, cu spectacolul “Fata din Curcubeu”, de Lia Bugnar. În curând, o veţi vedea şi pe marile ecrane, în noul lungmetraj al lui Cristi Puiu. Ilona, aşadar.

Page 1 of 712345...Last »