Ana Maria Sandu – lansare la târgul Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-sandu-lansare-la-targul-gaudeamus/

„Aleargă“, noua carte semnată de Ana Maria Sandu, va fi lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013: duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30.

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2013

„Aleargă“, noua carte semnată de Ana Maria Sandu, va fi lansată la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, ediţia 2013, duminică, 24 noiembrie, la ora 13.30. La eveniment vor participa Marin Mălaicu-Hondrari şi Bogdan-Alexandru Stănescu.

Cartea semnată de Ana Maria Sandu este o lectură dinamică, plină de farmec şi de sensibilitate, ce a apărut de curând în colecţia Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Acest fals jurnal de jogging al Anei Maria Sandu e un text actual, poetic şi intelectual, cu alergători-personaje care ne seamănă.

O femeie trecută de prima tinereţe aleargă în parc, dar şi prin viaţă – momentele se succedă cu repeziciune, prezentul devine într-o clipă amintire şi tot ce rămâne de descoperit e ce se va întâmpla mâine. Protagonista e într-o continuă transformare, se lasă modelată de experienţe, de persoanele pe care le întâlneşte, dar o mică parte din ea nu se schimbă şi, probabil, nu se va schimba niciodată.

Ana Maria Sandu şi transformările din carte

„I-am privit atentă pe alergătorii din lumea largă şi i-am invidiat. Apoi mi-am luat picioarele la spinare şi am ieşit eu însămi la alergat. Au trecut nişte ani şi textul acesta s-a transformat într-o plasă de siguranţă. E aici experienţa mea, a prietenilor mei şi a personajelor literare cu care m-am intersectat.”

Despre volum ea spune că l-ar fi putut scrie până la sfârşitul vieţii, dar s-a oprit când şi-am dat seama că s-a încheiat o etapă din viaţă şi că nu mai aleargă la fel. „Acum am ajuns în punctul în care scriu ca şi când aş face jogging’’, mărturiseşte Ana Maria Sandu.

Ana Maria Sandu

Coperta volumului „Aleargă“, de Ana Maria Sandu

„Fiecare zi contează. Fiecare pauză mă angoasează. Ca orice alergător din lumea asta, am zile mai bune şi zile mai proaste. Poate că de aceea scrisul e singurul moment din zi în care simt că mă pulverizez şi că nu mă mai atinge nimic cu adevărat. Îmi pierd acroşurile la realitatea cea mai pură, cea mai adevărată. Muşchii mi se tonifică şi obosesc în acelaşi timp. Mă mişc, deci nu mai am vârstă, frici sau dorinţe“, încheie scriitoarea.

Foto cu Ana Maria Sandu – Editura Polirom

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

14
/01
/19

„Anul Cărții” se deschide cu o conferință națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești. Programată pe data de joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 10.00, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10), conferința își propune să îi reunească pe specialiștii în comunicare din editurile autohtone.

07
/01
/19

Cartea „Între prieteni“ (traducere din limba ebraică de Marlena Braeșter) a apărut la editura Humanitas fiction în anul 2013. Amos Oz a murit la Tel Aviv pe 28 decembrie 2018.

23
/12
/18

Romanele din seria Fantasy „Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat și anul acesta pe primul loc în preferințele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală și medicină.

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).