,,Ana, mon amour” a avut proiecţia de gală la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-mon-amour-a-avut-proiectia-de-gala-la-berlin/

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

Un articol de Petre Ivan|17 februarie 2017

Ca un omagiu adus regizorului Călin Peter Netzer, câştigător al premiului ,,Ursul de Aur”, în 2013, cu ,,Poziţia Copilului”, ,,Ana, mon amour” s-a bucurat de privilegiul de a fi ultimul film proiectat în cadrul competiţiei oficiale a prestigiosului festival de la Berlin.

Echipa filmului prezentă la Berlin a fost întregită de: Iulia Lumânare (scenarist), Cezar-Paul Bădescu (scriitor),  CodinMaticiuc (co-producător), Dana Bunescu (montaj), actorii: Vlad Ivanov şi Adrian Titieni, precumşi de: Jonas Katzenstein (producător), Leo Maximilian (producător), Stendebach Philipp (line producer), Zana Michel (producător), Sophie Dulac(producător) şi Alice Ormières (coordonatorde producţie).

Călin Peter Netzer

Călin Peter Netzer

„Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat.

Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, fortându-se până la limită în încercarea de a o salva.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminița, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu.

Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparțin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producatorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

,,Ana, mon amour” este o producție Parada Film în co-producție cu AugenscheinFilmproduktion (DE) şi Sophie Dulac Productions (FR).

Foto: Ana, mon amour – facebook

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.