Ana Ularu si Istvan Teglas, la Godot Cafe-Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-ularu-si-istvan-teglas-la-godot-cafe-teatru/

Ana Ularu şi Istvan Teglas joacă într-un nou spectacol de teatru, intitulat „În parc”, o comedie scrisă şi regizată de Radu Iacoban. Premiera are loc pe 4 aprilie, la Godot Cafe-Teatru.

Un articol de Judy Florescu|31 martie 2014

,,În parc” este o invitație în patru ere ale umanității și o privire concretă asupra relațiilor de dragoste dintre patru cupluri celebre sau mai puțin cunoscute, al căror element comun este o bancă din parc. Distribuția spectacolului  este formată din Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas.

„O bancă dintr-un parc devine de-a lungul timpului martor la pasiunea dintre un poet național și o Veronica, la spionajul unei Bicicliste pentru un Rege, la îndrăgostirea unui criminal și blazarea unei relații contemporane. Doi actori x patru epoci = 8 personaje savuroase și comice.” (Ana Ularu)

„Ești într-un parc și te uiți în gol la o bancă. Și te gândești că poate acolo într-o zi, Eminescu și Veronica Micle și-au spus vorbe de amor sau că regele Ferdinand și Mița Biciclista puneau țara la cale înainte de primul război mondial sau că Ion Râmaru își dădea întâlnire cu o fată. Și apoi sună telefonul și vezi că e prietenul/prietena care îți spune că întârzie un pic. Și îți amintești de ce ești acolo. De ce ai venit în parc.” (Radu Iacoban)

„Pe aceeași bancă se așază epoci diferite. E parcul de lângă noi. E parcul nostru. Sunt simboluri sau personaje reale sau legendare. Suntem noi întruchipați în poet, rege, criminal, omul ocupat de azi. Suntem noi care ne recunoaștem și avem curajul să ne privim, să ne ironizăm, să ne fim indiferenți. Și să ne iubim. E banca pe care am scris o poezie, pe care am flirtat, pe care am dominat, pe care stăm și dăm un sms. Suntem noi, cei care avem curajul să fim patetici, incredibili, senini, sinceri și cinici. Suntem noi.” (Rodica Lazăr)

INFO

Comedia „În parc” va avea primele reprezentații vineri, 4 aprilie, la ora 19:00 și duminică, 6 aprilie, la ora 22:00 la Godot Cafe-Teatru, str. Blănari nr 14. Accesul în sala de spectacol se face în baza rezervărilor la numerele de telefon 0736414244/ 021 3161682, zilnic între orele 12:00 și 19:00.

18
/07
/17

Unul dintre ultimele „concerte” susţinute de Ciprian Porumbescu rămâne cel din faţa mării, în Italia, din iarna lui 1882. Peste un an, pe 6 iunie 1883, avea să moară în căsuța lui din Stupca, neîmpăcat și fără să înțeleagă de ce destinul i se curmă la doar 29 de ani.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

18
/07
/17

Concursul "Cea mai frumoasă IE" va avea loc în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului "Valea Mureșului" cu tema "Tradiția continuă!", care se va desfășura la Răstolița, în perioada 29-30 iulie. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Mureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Târgu Mureș și Centrul Creației Populare Mureș, în scopul promovării modelelor autentice.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

17
/07
/17

Universul din "Un veac de singurătate", capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspirație pentru doi artiști urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naționale din Columbia lupte de cocoși, capete de morți și un cuplu înlănțuit.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

15
/07
/17

Una dintre cele mai valoroase compoziții jazz imaginate vreodată în umbra Mariei Tănase, un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, „Pân’la rai” va fi prezentat, în ediţie excepţională, la Grădina Green Hours din Bucureşti, marți, 18 iulie, de la ora 19.30.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

15
/07
/17

UNTEATRU sărbătorește șapte ani de existență și organizează cu acest prilej zilele UNTEATRU – „un micro-festival de teatru, concerte și prietenie”, care va avea loc între 19-23 iulie.