Anca Precup şi Roxana Vintilă, două motoare ale teatrului independent
http://www.ziarulmetropolis.ro/anca-precup-si-roxana-vintila-doua-motoare-ale-teatrului-independent/

Ziarul Metropolis vă propune un interviu cu oamenii din spatele producţiilor independente. Anca Precup şi Roxana Vintilă, de la Asociaţia Inspira, arată cât e creaţie şi cât e transpiraţie în meseria unui producător de teatru independent.

Un articol de Judy Florescu|28 Ianuarie 2014

Ziarul Metropolis vă propune un interviu cu oamenii din spatele producţiilor independente. Aflaţi cum iau naştere proiectele de teatru independent, de la zero, fără nici un fel de sprijin din partea nimănui, cum se încheagă echipa unui spectacol, cât e creație și cât e transpirație în meseria unui producător de teatru independent. Anca Precup, managerul Asociaţiei Inspira şi Roxana Vintilă, PR-ul asociaţiei, vorbesc despre dificultăţile muncii lor.

Asociația Inspira este producătorul de teatru independent care şi-a trecut în palmares o populară comedie romantică, „Fă-mi loc!“ de Anthony Michineau, cu Medeea Marinescu și Marius Manole, în regia lui Radu Beligan. Spectacolul s-a jucat de peste 50 de ori şi a fost invitat la Bruxelles și la Paris în toamna anului trecut.

Cel mai recent proiect teatral al Asociaței Inspira este spectacolul scris și regizat de Lia Bugnar, „Masculin/Feminin“, care se va juca joi, 30 ianuarie, la ora 22.00 la Godot Café-teatru, în Centrul Vechi al Capitalei.

Anca Precup, Manager Asociația Inspira (foto stânga): „Mă bucură să văd că teatrul a devenit pe undeva un produs de consum“

Judy Florescu: De unde a pornit pasiunea ta pentru teatru și cum s-a concretizat în înființarea unei asociații culturale, Asociația Inspira?

Anca Precup, Manager Asociația Inspira: Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la copilărie, descopăr că amintirile cele mai frumoase sunt legate de pasiunile mele de ieri și… de azi.

Îmi amintesc cu drag cum, în fiecare săptămână, obișnuiam să merg alături de mama la foarte multe spectacole de teatru. A urmat dorința uriașă de a urma cursurile UNATC, pe care din păcate sau din fericire (nu știu ce să-mi răspund) nu le-am urmat.

Poate că așa a început INSPIRA… din cea mai frumoasă şi atipică poveste de dragoste, pe cât se poate de reală, pe cât se poate de umană: a avut vise, îndoieli, certitudini, provocări, speranțe, suişuri şi coborâşuri… şi foarte multe lucruri de descoperit şi de învățat.

Este acea companie făcută dintr-o dragoste sinceră pentru artă şi pentru artişti, dar mai ales din credința că prin accesul la cultură putem spera la o lume mai educată şi mai bună, în care să ne dorim să trăim şi să fim mândri că ne creştem generaţiile care vin din urmă, aici în România. Fără a avea acces la orice fel de cultură nu ne mai dezvoltăm și fără a ne dezvolta rămânem terni și liniari cu scopuri și obiective mici și meschine.

Ce înseamnă Asociația Inspira pentru tinerii artiști?

Anca Precup: Pot răspunde simplu: „o șansă“ ca ei să își urmeze meseria şi mai ales pasiunea, în condiții decente. Este foarte trist când vezi că tinerii actori ieșiți de pe băncile facultății nu își pot urma drumul, ba din contră, sunt nevoiți să se angajeze în orice alt domeniu, fie că are legătură cu ce au studiat, fie că nu are. Pentru că fiecare actor este la fel ca noi, un om cu nevoile lui, cu pasiunile lui, cu aşteptările lui. Ca fiecare individ în parte… e unic.

Sau pot să-ți spun că îmi doresc enorm să devină acea alternativă a oricărui actor tânăr de a-și face meseria. Așa ar fi firesc. Fiecare rol este o nouă șansă de a descoperi și de a se descoperi. De a fi cunoscut și de a avea șansă să demonstreze cât e de bun în ceea ce face.

Îmi doresc să ajungem să facem un teatru ca alternativă a teatrului convențional, unde oricine să poată avea acces. Poate sunt idealistă, poate naivă. Nu știu cum, însă cred cu tărie că dacă toți am face un pic de bine în perimetrul nostru, chiar şi restrâns, lucrurile s-ar mai schimba.

Chiar în perioada Sărbătorilor m-a emoționat un mesaj sincer primit de la un mare actor român care îmi mulțumea că încă mai există oameni ca noi, care apreciază și prețuiesc efortul actorilor… Și le dau o șansă.

Care sunt cele mai mari realizări ale Asociației, la un an de la înființare?

Anca Precup: Mă bucură întrebarea aceasta, căci nu ne-am făcut până în acest moment un bilanț. Avem deja trei spectacole, “Fă- mi loc!” prima noastră încercare și exact vorba proverbului, „norocul începătorului”, este producţia noastră de suflet pe care cred că am văzut-o de 30 de ori și de fiecare dată mie îmi bucură sufletul, pentru că plec mai bună spre casă.

Este un spectacol în care Medeea Marinescu și Marius Manole nu contenesc să ne surprindă și de fiecare dată ne mai oferă o picanterie, o glumă nouă la fiecare reprezentație, o poantă la care râzi cu lacrimi de bucurie și o poveste mereu plină de iubire și de romantism pur.

Urmează „Masculin/Feminin“, acel tip de spectacol de la care nu pleci cu sufletul indiferent. Pe atât de atipic, pe atât de captivant. Un text scris și regizat de Lia Bugnar, care asigură, ca de obicei, proviziile de umor şi de emoție, iar cei care le livrează cu mare artă sunt: Theodora Stanciu, Andrei Araditis, Marius Manole, Laura Creț, Ilinca Manolache. Un spectacol despre iubire în toate formele și genurile ei.

„Hoţii de frumuseţe“ (coproducție cu compania D’aya)… este spectacolul nostru celebru, după un roman la fel de celebru, al lui Pascal Bruckner. Un mit modern despre frumusețe în diferite etape ale vieții, un mit despre miracolul și magia frumuseții, o poveste a faptelor noastre, a fricilor, a frustrărilor, povestea a ceea ce simțim, a ceea ce înțelegem și a ceea ce ne este foarte greu să înțelegem.

În ce măsură teatrul este un produs de consum pe piața românească?

Anca Precup: Mă bucură să văd că teatrul a devenit pe undeva un produs de consum și că sălile sunt arhipline. M-aș bucura și mai mult să devină un fenomen de masă, dar poate e nevoie să mai așteptăm câțiva ani ca să ajungem acolo. Mi-ar plăcea ca publicul să meargă la cât mai multe piese, indiferent de gen și altfel nu teatrul ar fi un produs de consum ci publicul nostru ar consuma „teatru pe pâine”.

Depinde ce înseamnă teatrul de consum. Și nu cred că e indicat să generalizez sau să încerc să dau o definiție… A curs și va mai curge cerneală pe acest subiect. Teatrul tradițional și teatrul comercial nu sunt adversare, ele sunt parte a unui întreg, a creației. Cred că teatrul este acel spațiu comun prin care se exprimă diferențele.

Teatrul e important prin ce exprimă, pentru cine e făcut și mai ales de ce e făcut.

Arta înseamnă până la urmă și comercial și elitist. Nu sunt de acord că trebuie să oferim publicului ceva „prost” pentru că asta cere el… Teatrul, ca orice artă, are valoare dacă e făcut, jucat, regizat cu responsabilitate, cu bun simț, cu respect față de rol și față de public. Nu tema/tematica (genul) în sine, din punctul meu de vedere, sunt relevante.

O piesă poate fi la fel de bună și dacă e „Faust” și dacă e o comedie romantică. Sigur că genurile nu se compară și nici nu ar fi corect, sigur că, dacă vorbim despre complexitatea unui personaj, aceasta nu poate fi la fel într-un rol de dramă și unul de comedie, dar asta e deja altă discuție.

Cred că principala diferență între felul în care e conceput teatrul ca produs de consum versus teatrul tradițional este cel mai bine ilustrată într-un citat care pe mine mă inspiră extrem de mult: „Tuturor succesul ne dă aripi, dar important e să nu ne ia mințile!”.

Care sunt obiectivele Asociației Inspira pentru anul 2014?

Anca Precup: Avem obiective, căci fără ele viața ar sta în loc și, cum noi suntem extrem de active, așa ne sunt și obiectivele. Ne-am propus să ne începem anul în forță cu o piesă a autorului contemporan rus Valentin Krasnogorov.

Cu o distribuție impresionantă și în regia unuia dintre cei mai mari actori contemporani, Mihai Constantin. Un om ale cărui energie, carismă și veselie se transmit în orice clipă, indiferent dacă joacă, regizează sau este în rolul “dascălului” de la repetiții. Cred că un astfel de regizor îi poate ajuta enorm pe cei aflați la început de drum și, cu siguranță, nu numai pe ei.

Piesa este o comedie, căci nouă ne plac comediile, în care este tratată ipocrizia înșelatului și modalitățile lipsite de scrupule, însă haioase în care acestea sunt identificate/ jucate. După premiera acestui spectacol (despre care o să vă ținem la curent, în foarte scurt timp) ne vom axa și pe câteva producții cu actori tineri. Stați cu ochii pe noi, și cu siguranţă veți afla toate amănuntele, dar la momentul potrivit… pentru că INSPIRA(ŢIA) vine în timp.

Ce proiecte teatrale mai aveți în plan?

Anca Precup: Trei proiecte, (sunt deocamdată secrete) toate comedii, şi asta din simplul fapt că am ajuns la concluzia că fiecare dintre noi are propriile drame așa că măcar atunci când vedem un spectacol îmi doresc ca oamenii, spectatorii noștri, să se întoarcă acasă cu inima deschisă… Și mai ales să se bucure cu adevărat de o poveste spusă și trăită frumos.

Roxana Vintilă, PR Asociaţia Inspira: „Teatrul independent are nevoie de timp“

Judy Florescu: Ce înseamnă să lucrezi într-o asociație culturală, mai cu seamă în Asociația Inspira?

Roxana Vintilă, PR Asociația Inspira (foto dreapta): Nu știu exact ce înseamnă să lucrezi într-o Asociație Culturală… pentru mine, INSPIRA înseamnă o lume specială, plină de farmec și de emoție. Este acea lume în care sufletul meu se regăsește cel mai bine. Înseamnă extrem de multe lucruri: pe de o parte adevărate lecții de viață și de suflet. Trăite și simțite în fiecare clipă. Când te aștepți și când nu te aștepți.

Mai înseamnă oamenii cu care am şansa să mă întâlnesc zi de zi: la lecturi, la repetiții, la premiere și apoi la fiecare reprezentație. Și mai înseamnă acele întâlniri speciale de dincolo de scenă, și aici trebuie să trag cortina pentru că unele lucruri trebuie să rămână doar acolo, dupa cortină!

Poate că sunt cuvinte mari, dar le poţi înțelege doar dacă ai norocul să fii în preajma unor oameni minunați precum actorii, regizorii, scenografii și marea echipă din spatele scenei din teatrele de stat sau din locurile neconvenţionale în care se joacă spectacolele unui producător independent de teatru.

Pe de altă parte, este acel tip de job care nu te obosește niciodată, deși e al naibii de solicitant. Este o poveste frumoasă, care sper să nu se termine niciodată și, dacă se va termina, cu siguranță va avea un happy end. Sau mai poate fi comparat cu un spectacol de teatru de la care nu ai vrea să pleci niciodată.

Care sunt elementele componente ale unui spectacol de succes, în opinia ta?

Roxana Vintilă: Sunt multe lucruri pe care trebuie să le ai în vedere ca producător ca un spectacol să aibă succes. Totuși, nu cred într-o rețetă clasică. Sigur că e nevoie de “echipa perfectă”, de promovare, de PR, de marketizare etc. Dar dincolo de partea pe care o cam știe toată lumea cred că startul e cel mai important.

Ai nevoie de încredere în proiectul pe care îl faci, o echipă de actori, regizori, scenografi talentați (plus o chimie perfectă între ei). Și poate cel mai important este textul propus/ales.

Trebuie să-ți placă foarte mult ce citești (ca producător/actor/regizor), să trăiești cu adevărat povestea… să te implici, să crezi în ea, să recreezi și să interpretezi textul până când simți să spui: «băi, asta e formula magică! Gata, așa o facem!». Și acesta e micul meu secret pe care vi-l împărtășesc de la majoritatea lecturilor la care am participat.

Se poate face business din teatrul independent?

Roxana Vintilă: Nu sunt eu cea mai în măsură să răspund la întrebarea aceasta. Cred că mai degrabă este 10% business și 90% pasiune.

Ce reprezintă actorii și ce reprezintă publicul pentru Asociația Inspira?

Roxana Vintilă: Actorii înseamnă echipa noastră, partenerii noștri şi totodată acei oameni speciali pe care abia așteptăm să îi vedem pe scenă, pe care îi iubim, pe care îi respectăm, pe care îi admirăm.

Unii ne sunt sunt modele de viață, de familie, de rafinament, de eleganță… Câteodată ne-am dori să fim ca ei, spre deosebire de publicul larg, avem și marele noroc să-i întâlnim, să lucrăm direct cu ei și să-i cunoaștem așa cum sunt și dincolo de scenă. Și apreciem enorm asta.

Publicul înseamnă pentru INSPIRA peste 2000 de prieteni pe Facebook, înseamnă oamenii care vin la spectacolele noastre de 4-5-10 ori, pentru că îndrăgesc enorm producțiile noastre și adună o gașcă mare de prieteni și vin din nou la teatru.

Cu unii dintre spectatorii noștri ne cunoaștem deja foarte bine și ne bucurăm teribil de fiecare dată când îi revedem și le citim acea încântare în priviri. Înseamnă acei oameni care iubesc teatrul și implicit o părticică din iubirea lor vine către noi, INSPIRA… poate și pentru că producțiile noastre sunt făcute dintr-o pasiune nebună pentru această lume a teatrului.

Cum te-a ajutat să evoluezi profesional și spiritual munca alături de actori și regizori tineri?

Roxana Vintilă: Nu pot să mă gândesc la evoluția mea profesională. Aș avea nevoie de multă obiectivitate și într-o lume a viselor și idealurilor, a artei și a emoției, a implinirilor și neimplinirilor sufletești sau de orice altă natură e aproape imposibil să pun punctul pe “i”… Cel puțin, eu nu.

Dacă vorbesc despre partea spirituală, aici ar fi multe de zis și, așa cum sublinia Antonin Artaud, în “Teatrul și dublul său”, cuvintele nu sunt niciodată suficiente ca să exprime cu adevărat tot ceea ce simțim. Și totuși încerc…

M-au ajutat să realizez că există cu adevărat o lume frumoasă și bună în care eu îmi doream din tot sufletul să cred. Poate sună un pic ciudat, dar ei m-au învățat că măștile există doar pe scenă și că de cele mai multe ori sunt pură convenție… dincolo de ele, toți rămânem oameni extrem de normali.

Cu bune și cu rele, cu pasiuni, cu calități și defecte…Și ei sunt extrem de deschiși și calzi, și sufletiști și gata oricând să te întâmpine cu o vorbă bună, să te ajute, să te asculte sau să te tragă de mânecă atunci când ești la început de drum şi evident că ești sortit greșelii. Și le mulțumesc pentru asta.

M-au ajutat să înțeleg că fiecare poveste de pe scenă care îmi oferă atâtea sentimente și emoții, care mă face să râd, să zâmbesc sau să plâng, care mă face să îmi doresc un timp petrecut doar cu mine atunci când ies din sala de spectacol, merită trăită cu adevărat și că acea poveste mă va îmbogăți și îmi va bucura sufletul pentru o bună bucată de timp. Și le mulțumesc și mai mult pentru asta. Nu o să-i nominalizez pentru că ei se știu deja.

Ce ai vrea să îmbunătățești la sistemul teatral românesc din mediul independent?

Roxana Vintilă: Nimic. Sistemul de teatru independent este într-o continuă dezvoltare, este încă la început de drum și are nevoie de foarte multă experiență pe care nu o poate dobândi decât în timp. Este ca și cum i-ai cere unui elev de clasa întâi să se comporte precum un student în primul an de facultate. Teatrul independent are nevoie de timp și timpul “încă mai are răbdare”.

Foto cu Anca Precup (stânga) şi Roxana Vintilă – arhiva personală



29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »