Andi Vasluianu, în spectacolul „Un pic prea intim“, montat de Cristian Juncu la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/andi-vasluianu-in-spectacolul-un-pic-prea-intim-montat-de-cristian-juncu-la-teatrul-nottara/

Cristian Juncu revine la Teatrul Nottara cu spectacolul „Un pic prea intim“, de Rajiv Joseph, din a cărui distribuţie fac parte Andi Vasluianu şi Catrinel Dumitrescu şi care va avea premiera în septembrie, în deschiderea stagiunii 2013 – 2014.

Un articol de Andrada Văsii|24 iunie 2013

Cristian Juncu revine la Teatrul Nottara cu spectacolul „Un pic prea intim“, de Rajiv Joseph, din a cărui distribuţie fac parte Andi Vasluianu şi Catrinel Dumitrescu şi care va avea premiera în septembrie, în deschiderea stagiunii 2013 – 2014.

După ce, în anul 2011, a montat „Omul hazardului“ de Yasmina Reza, cu Emil Hossu şi Catrinel Dumitrescu, Cristian Juncu a revenit la Teatrul Nottara, unde a început repetiţiile la spectacolul cu piesa „Un pic prea intim“, de Rajiv Joseph.

O distribuție unită

În distribuţie au fost aleşi actori cu care regizorul Cristian Juncu a mai realizat montări de succes: Andi Vasluianu (Ty Greene), Cristina Florea/ Laura Vasiliu (Jen), Catrinel Dumitrescu (Maureen), Diana Roman (Becca), Irina Velcescu (Franny) şi Dan Bordeianu (Seth). Traducerea textului îi aparţine lui Bogdan Budeş, iar scenografia lui Cosmin Ardeleanu, notează Mediafax.

Avem nevoie de certitudini! Şi pentru mine, aceşti actori, acest regizor şi acest scenograf reprezintă certitudinea că vor realiza o producţie de succes. De ce cred asta? Pentru că cei mai mulţi dintre ei au mai lucrat împreună… reuşind să formeze o echipă. Pentru că piesa are şi haz, şi adevăr, şi întrebări… Pentru că va fi un spectacol care se adresează tuturor, indiferent de vârstă, studii, clasă socială, sex… sau poate (doar) un pic mai mult… bărbaţilor.

Marinela Ţepuş,
critic de teatru, director Teatrul Nottara

Ty Greene, eroul din „Un pic prea intim“, este un tip normal care are „trei probleme“ foarte mari. Într-un puseu de performanţă erotică, dublat de o promiscuitate fără precedent (pentru el), Ty a reuşit să lase însărcinate trei femei, în decurs de o săptămână: iubita „oficială“, vecina de alături – o femeie căsătorită, la patruzeci şi ceva de ani – şi studenta lui, de optsprezece ani.

În textul de un comic tăioas al dramaturgului Rajiv Joseph, sunt aduse în lumină toate succesele şi eşecurile din viaţa lui Ty; pe măsură ce femeile se întâlnesc şi îşi dau seama de ceea ce s-a întâmplat, Ty realizează că existenţa lui a luat-o razna şi că are doar puţin timp la dispoziţie ca să o asambleze la loc.

„Un pic prea intim“, piesă cu un ceva care te face să nu te poţi uita în altă parte.

New York Times

O comedie despre prietenie şi dorinţă carnală, ca şi despre felul în care cele două nu pot fi asociate. Premiera montării „Un pic prea intim“ va avea loc în septembrie, când Teatrul Nottara va deschide stagiunea 2013 – 2014.

Foto credit: Petrică Tănase, Petrică Tănase Photography

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.