Andreea Bibiri, actriță: „E plin de actori orfani de regizor“
https://www.ziarulmetropolis.ro/andreea-bibiri-actrita-e-plin-de-actori-orfani-de-regizor/

Andreea Bibiri spune că în teatru nu există democraţie. Mărturiseşte că regizorul care a influenţat-o cel mai mult a fost Liviu Ciulei şi vorbeşte despre prima ei colaborare cu actorul Marius Manole, într-un spectacol „un pic cam personal“, „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste“.

Un articol de Judy Florescu|15 iulie 2014

Andreea Bibiri lucrează la Teatrul Bulandra din București, dar și în săli neconvenționale. Din anul 2013 a început să regizeze spectacole, cum au fost „Shot sau Comedia Relațiilor” și „Moș Crăciun e o jigodie”. Din iunie 2014 a început un nou proiect teatral împreună cu Iris Spiridon și cu Marius Manole la Godot Cafe Teatru, în București: „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste”.

Judy Florescu: „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste” este al treilea spectacol în care joci la Godot Cafe. Ce înseamnă acest loc pentru spectacolele în care joci?

Andreea Bibiri: Am ales acest teatru pentru că ni s-a părut cel mai potrivit pentru ceea ce vrem noi să facem și mai ales pentru că este extrem de important pentru zona independentă. Până la urmă, spațiul cel mai accesibil publicului este Godot Café.

De ce anume ți se pare că e nevoie în momentul acesta în teatru?

De multe lucruri e nevoie în momentul ăsta. Depinde de cât de departe vrei să mergem cu interviul. E nevoie de o reformare și de o reconsolidare a infrastructurii în ceea ce privește distribuirea funcțiilor de conducere, cele cu putere decizională în managementul cultural. Avem deja specialiști în domeniu, însă nu sunt luați în seamă. Principiul de funcționare pe care ne bazăm este gripat de o legislație defectuoasă și de cutume de sistem. E nevoie de mai multă implicare, de acțiune, de asumare, pentru a îmbunătăți lucrurile.

Ai regizat două spectacole: Shot și Moș Crăciun e o jigodie. Cum a fost experiența de regizor?

Experiența mea de regizor e abia la început. Am făcut două spectacole care se joacă, dar pe care de fapt le consider două examene. Eu nu am studiat regia în școală. Am lucrat, în schimb, cu regizori mari. Nu mi-am propus neaparat să învăț regie de la ei. Lucrurile s-au lipit de mine. Acum, regizând, îmi dau seama că am preluat de la ei, fără să vreau, o mulțime de lucruri. Nu mi-am dorit să fac regie. Pur și simplu, la un moment dat, m-am întâlnit cu niște texte și mi-am dat seama că trebuie să le regizez.

Nu te-ai gândit că trebuie să-ți cauți un regizor pentru ele?

Nu. Sunt texte la care nu aș fi putut să lucrez cu un regizor.

Andreea Bibiri

Ai simțit cumva nevoia de a face tu întâlnirea dintre public și acele texte?

Am simțit nevoia să le văd și să le construiesc așa cum le doream eu, pentru că, dacă dai același text la zece regizori, vor fi zece spectacole diferite. Și atunci e bine dacă vezi un text într-un fel, să îl faci tu. Nu-mi plac actorii care fac regie din interiorul spectacolului, atunci când au deja un regizor.

Din păcate, asta se întâmplă de multe ori. Eu nu fac și nici nu accept asta. Eu nu regizez atunci când nu sunt regizorul spectacolului. Nu mă preocupă deloc partea regizorală când sunt doar actriță. Nu este deontologic să te bagi peste treaba regizorului.

Dacă vrei să regizezi, semnezi regia. Îți asumi. Pe mulți îi frustrează poziția asta în care ți se tot spune ce și cum să faci, dar tu nu ai voie să zici nimic. Mai ales pe masculii din profesie. Dar așa merge treaba. În teatru nu este democrație. Deși mesajul este umanisto-comunitarian, sistemul este ierarhizat. De asta cred că, de la o anumită vârstă, devine din ce în ce mai greu pentru unii să lucreze într-o echipă și preferă one man/woman show-urile. Chestiune de ego. (zâmbește)

Practic, ce ți-a oferit această experiență ca regizor, pe care bănuiesc că o vei continua?

Cred că a fost o formă de maturizare. Am schimbat perspectiva și nu mi-a prins rău deloc. Dacă voi găsi texte pe care să-mi doresc să le văd făcute în vreun anume fel, dacă o să am, când, cum, cu cine, evident că o să fac și alte spectacole. Deocamdată am ceva planuri, dar nu știu cum se vor împlini.

Intenționezi să te devolți și pe planul acesta artistic?

Da. Sunt mai multe planuri pe care aș vrea să mă dezvolt, dar nu aș vrea să dezvălui chiar tot despre mine. (zâmbește)

Te vei apuca de scris?

Nu. Aș vrea să mă dezvolt pe alte planuri, dar nu artistice. Ajunge cu arta! Vreau să încerc și o zonă în care să fie mai puțin vorba despre creație și mai mult vorba despre știință, chestii precise care se bazează pe știință și mai putin pe elucubrații emoționalo-intuitive.

Consideri că lumea artistică este un pic imprecisă prin libertatea sa de creație?

Vine un timp în care trebuie să încerci zone noi pentru că începi să te plafonezi. Există multe capcane și multe pericole în domeniul artistic și noi trebuie să fugim, să ne salvăm, să nu ne lăsăm prinși în ele. Misticism, spiritualitate, bla, bla. Eu sunt așa, ca un șoricel în continuă fugă de tot felul de capcane.

Poate de aceea îți dorești și un mediu stabil în care să te dezvolți în paralel?

Îmi doresc să evoluez continuu. Îmi doresc să învăț cât mai multe lucruri. Îmi doresc să schimb perspectiva, pentru că nu îmi place să rămân într-un punct multă vreme, iar confortul mă sperie. Îmi doresc să-mi termin Masterul de „Istoria Artei și Filosofia Culturii” pe care îl fac la Facultatea de Istorie. Îmi doresc să studiez antropologie socială, domeniu de care sunt fascinată. Îmi doresc să înființez și să dezvolt niște cursuri de drama-terapie. Îmi doresc multe.

Andreea Bibiri, Henric al IV-lea regie Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra

Care este regizorul care ți-a schimbat total viziunea față de artă?

Toți cei cu care am lucrat sunt minunați. Din păcate, mulți dintre ei nu mai sunt, iar acesta este un lucru care m-a marcat foarte tare în ultima perioadă. Oameni care mi-au oferit lucruri prețioase și care însemnau enorm pentru mine au dispărut și sunt puțin dezorientată. E dureros să conștientizezi că ei nu sunt eterni și că la un moment dat trebuie să te descurci singur.

Cred că Liviu Ciulei a fost regizorul care m-a marcat cel mai puternic. Rațional. Extrem de rațional. Total diferit de restul „artiștilor”.

Cât de important este rolul unui regizor față de actor de la construirea personajul până la construirea spectacolului în sine?

Până la premieră, regizorul are rolul principal. Regizorul este un părinte care te ghidează și îți călăuzește drumul. În profesia asta suntem vulnerabili și fragili. Avem mare nevoie de regizori, dar responsabili. E ca și cu părinții. Oricine poate să facă copii, nu toți se pricep să-i și crească. E plin de actori orfani de regizor. De asta se și apucă atât de mulți de regie.

Cum este să lucrezi cu Iris Spiridon la noul spectacol de la Godot-Cafe?

Ea e mama noastră. Iris, deși este mult mai tânără decât mine și decât Marius, ea ne călăuzește pe noi. E foarte interesant când se întâmplă așa. E măgulitor și pentru regizorul mai tânăr și în același timp e și pentru noi un fel de răsfăț. Ne lăsăm conduși de Iris. Noi nu știm nimic.

Și se naște totul pe moment?

Se naște totul pe moment (zâmbește) și ne spune ea ce trebuie să facem. E prima mea colaborare cu Iris Spiridon și cu Marius Manole, dar am descoperit că funcționăm foarte bine împreună.

Cum crezi că va fi spectacolul?

Habar nu am cum o să fie. Tot ce știu este că nu vom putea să ne mințim unii pe alții. E foarte personal. E ca și cum am invita oamenii la noi în dormitor. Repetițiile noastre nu au semănat cu niște repetiții. Au fost niște întâlniri în vorbeam despre experiențele noastre de viață, de dragoste. Între prieteni, chestia asta este frumoasă și eliberatoare, doar că ne-am permis să mergem departe, după care ne-am trezit că trebuie să și folosim asta în spectacol. Și nici noi nu ne dăm seama cât de departe se va duce spectacolul ăsta.

Departe într-un sens frumos și fermecător?

Da, eu cred că publicului o să-i convină. Nu știu noi cum o să ieșim din toată povestea asta pentru că vom fi cam expuși.

Dar sunteți protejați de personaje.

Nu știu cât de mult suntem personaje. Va fi un spectacol un pic cam personal.

Crezi că spectacolele personale merg într-o cafenea?

Da, oamenii se gândesc la dragoste sau iubire tot timpul. Nu ține de loc. Și eu, și Marius jucăm de multă vreme în spații neconvenționale. Avem încredere în publicul nostru.

Poate acest spectacol va civiliza un pic publicul de cafenea?

E cam mult să ne gândim că un spectacol poate civiliza… Publicul e civilizat sau nu, de acasă. Teatrul, poate uneori să te ajute să mergi mai departe.

Foto cu Andreea Bibiri: Cătălina Flămînzeanu, Pasco Pascal Pamfil, Cosmin Ardealeanu

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

19
/08
/16

INTERVIU La 25 de ani, Editura Nemira are casă cu grădină; trei câini, trei pisici; peste 1500 de autori publicați. Entuziasm, limonadă rece. Și un director general doar oleacă mai bătrân decât ea: Ana Nicolau.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.