Andronicus, o provocare expresionistă la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/andronicus-o-provocare-expresionista-la-pleshoo-contemporary/

Andronicus., persona artistică a lui Bogdan Andronic, îşi aduce în faţa publicului întregul arsenal de simboluri şi codificări miercuri, 22 octombrie 2014, la Pleshoo Contemporary, de la obişnuita oră 19.30.

Un articol de Ştefania Dumbravă|21 octombrie 2014

Ușor de expediat de o privire superficială ca având o imagistică sexuală frustă vecină cu pornografia, pictura lui Andronicus. ascunde sub aparenta bruschețe a pozelor modelelor și a tușelor agresive un univers a cărui atmosferă nu e cu nimic mai prejos de delirul bacanalelor, punctat cu surprinzătoare simboluri asimilate de artist din inventarul ritualic arhaic, primitiv, și puse în slujba propriului discurs.

Personajele hermafrodite, formele zoomorfe cu atribuții falice, personajele hibride cu măști în loc de capete ce trimit la delirul indus al ritualurilor magice.

Relația artistului cu lumea în care abundă personajele sale este inechivocă: sursă (de multe ori înțeleasă și reprezentată în sensul literal, arhaic, seminal) a ordinii unice a acestui univers, artistul se inserează deseori fățiș în mijlocul adunărilor fantastice pe care le prezidează.

Acest control absolut al autorului asupra universului creat de el ia forma inserării propriei ființe în scenă, sub forma autoportretului. Acesta este nu doar o temă Andronicusautonomă în creația lui Andronicus., ci și o prezență constantă în majoritatea lucrărilor lui, care includ cel puțin o reprezentare a artistului.

Omniprezent și omnipotent, el dirijează scena din interior, personajele jucând după cum el le cântă (în unele cazuri, la modul figurativ). Artistul își manifestă voința ordonatoare nu doar reprezentându-se cântând la violoncel într-un colț de scenă, apărând discret în textura suprafețelor sau regizând pozele și gesturile personajelor pe care le manevrează, ci și prin strategii compoziționale.

Tușe de culoare care circulă prin întreaga scenă și gesturi indicatoare evidențiază prezența auctorială, subliniată încă și mai autoritar de prezența consecventă a semnăturii, transformată practic în logo.

Finalizată invariabil de punctul intenționat de Andronicus. ca omagiu adus pictorului Magath, mentor și prieten, semnătura își depășește justificarea anecdotică și reiterează ferm identitatea alter ego-ului.Andronicus

Simbolistica de origine primitivă, arhaică, în care reprezentările sexualizate sunt un element de coerență a voinței artistice, găsește în pictura lui Andronicus. forma unui Expresionism tributar celui de tip german care, în tușe agresive și cu o paletă cromatică minimală, construiește un univers cu reguli dictate de umorul particular și subversiv al artistului.

Descifrarea acestui inventar de simboluri împrumutate și personalizate pentru a corespunde propriilor intenții face din înțelegerea lucrărilor lui Andronicus. o provocare adresată fiecărui privitor.

Foto: Andronicus, Pleshoo Contemporary – pleshoocontemporary.blogspot.ro/



04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.