Noua premieră a Teatrului Naţional din Bucureşti, “Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia şi conceptul scenic al lui Ion Caramitru, va avea loc duminică 8 ianuarie, de la ora 19.30, la Sala Studio a TNB. Din distribuţie fac parte: Petre Ancuţa, Emilian Mârnea , Călbăjos precum şi artisti de la Circul Globus.
Un articol de Petre Ivan|21 decembrie 2016
Angajare de clovn este un spectacol al imposibilului, al întâlnirii cu iluzia absolută şi cu mirajul libertăţii fără graniţe.
Trei clovni bătrâni, Nicollo, Filippo si Peppino, se întâlnesc în faţa unui anunţ de angajare, gata să dea totul pentru ultimul truc, giumbuşlucul suprem peste care poate cădea cea din urmă cortină.
Corpul le joacă feste, dar mintea vibrează, hipnotizează, iar amintirea gloriei trecute transformă lumea întreagă într-o feerie, un manej al miraculosului, un decor suprarealist.
Publicul le este complice amuzat în această aventură, o joacă de-a viaţa şi de-a moartea în care nimic nu este ceea ce pare, iar sala de teatru se transformă, pe negândite, într-o arenă de circ, unde veţi găsi personaje fantastice, dar şi propriile vise rătăcite.
Angajare de clovn prilejuieşte spectatorilor şi reîntâlnirea cu trei tineri actori foarte talentaţi ai TNB: Petre Ancuţa, Emilian Mârnea şi Florin Călbăjos, care vor fi, aici, artiştii-scamatori, expresivi şi suprinzători, care îmbină muzica, pantomima, magia şi interpretarea plină de farmec pentru a construi personaje la graniţa dintre realitate şi fantezie.
Angajare de clovn, ultima piesă scrisă de dramaturgul Matei Vişniec înainte de plecarea din România, a obţinut premiul UNITER în 1991.
Foto: Angajare de clovn – tnb.ro