Angela Gheorghiu a răcit şi nu mai cântă la Scala din Milano
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-a-racit-si-nu-mai-canta-la-scala-din-milano/

Soprana română Angela Gheorghiu a anunţat, joi, că, din cauza unei răceli severe, a fost nevoită să îşi amâne pentru data de 16 mai 2014 recitalul pe care trebuia să îl susţină pe 6 octombrie, la Teatro alla Scala din Milano.

Un articol de Corina Vladov|3 octombrie 2013

Soprana română Angela Gheorghiu a anunţat, joi, că, din cauza unei răceli severe, a fost nevoită să îşi amâne pentru data de 16 mai 2014 recitalul pe care trebuia să îl susţină pe 6 octombrie, la Teatro alla Scala din Milano.

Anunţul a fost făcut de soprana română pe contul său oficial de Facebook. Ca urmare a acestei situaţii neaşteptate, Angela Gheorghiu a transmis şi un mesaj publicului: „Dragii mei fani, sunt mereu tristă când trebuie să amân un recital sau un concert. O sănătate bună şi o voce într-o stare perfectă sunt cele mai preţioase valori ale unui artist. Sunt bucuroasă că împreună cu Teatro alla Scala am reuşit să stabilim o nouă dată pentru recitalul meu“.

Recitalul pe care soprana Angela Gheorghiu îl avea programat la Teatro alla Scala din Milano, pe 6 octombrie, este sold out încă din luna iulie, după cum a informat la momentul respectiv biroul de presă al artistei.

Soprana română Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu.

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena

La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. „S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

Mari scene cucerite de Angela Gheorghiu

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care „La Traviata” şi „Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, „L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, „La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum „Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, „Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi”, „My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra.

Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul „Tosca” de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în „Romeo et Juliette” pentru Online Classics, notează Mediafax.

Citiţi şi: Angela Gheorghiu a fost victima violenţei domestice timp de mai mulţi ani

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi.

În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Foto Angela Gheorghiu, arhiva personală

10
/07
/18

Chiar dacă “Zbornaia” lui Putin a ratat, la mustață, semifinalele Cupei Mondiale organizate pe teren propriu, viața la Moscova continuă să se desfășoare în ritm normal, "departe de 'Zgomotul și Furia' lumii dezlănțuite", ori de știrile londoneze despre agentul neurotoxic Novichok.

10
/07
/18

Trei muzicieni în plină ascensiune pe scenele internaționale, laureați ai competiției din 2014 – violonistul Ștefan Tarara, pianistul Josu de Solaun și violoncelista Eun-Sun Hong – ­­deschid ediția 2018 a Concursului Internațional „George Enescu” cu un Concert de Gală sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Prețurile biletelor sunt între 55 și 45 de lei.

10
/07
/18

Joi, 12 iulie, începe Gărâna Jazz Festival, ediția cu numărul 22 – un festival iubit pentru starea de spirit la care contribuie, deopotrivă, muzica, peisajul splendid, gastronomia și farmecul satului bănățean.

07
/07
/18

A șaptea ediție Bucharest Jazz Festival se va încheia duminică, 8 iulie. Scena principală a festivalului din Piața George Enescu prezintă nume noi ale jazzului local și internațional și artiști de Grammy din America, Europa, America de Sud și Asia.

06
/07
/18

Louis Armstrong, în anul 1961, cântându-i soției sale, Lucille Wilson*, în fața Piramidei lui Keops, una din Cele 7 Minuni ale Lumii. Louis Armstrong s-a stins din viață acum 47 de ani, într-o zi de 6 iulie.

04
/07
/18

Noul documentar „Maria By Callas” aduce pe marile ecrane povestea vieții faimosei cântărețe de operă la patru decenii de la moartea sa. Fiind vorba despre debutul său ca regizor, Tom Volf s-a folosit de interviuri, fotografii și scrisori care i-au aparținut lui Callas pentru a-i reconstitui povestea de viață. Documentarul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Roma, ajungând și la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

02
/07
/18

Finalul lunii iunie a adus în Bucureștiul torid două zile de festival în care muzica contemporană a răsunat din Aula Muzeului „George Enescu”. Desfășurat în perioada 18-19 iunie 2018, festivalul CIMRO DAYS a propus publicul bucureștean o întâlnire cu noile creații și noii creatori români.

29
/06
/18

Aceasta este fenomenala prestație a australianului Christian Li, câștigătorul premiului întâi la Menuhin Competition 2018. Micuțul australian în vârstă de zece ani a împărțit prima poziție a prestigioasei competiții muzicale rezervată juniorilor (și găzduită de Geneva) cu Chloe Chua din Singapore.

29
/06
/18

Într-o zi de 29 iunie (1974) Charles Aznavour  domina vânzările din Marea Britanie cu "She", singura sa melodie fruntaşă în Regatul Unit. Fotografia de față, realizată în 1952, a fost postată în urmă cu doar câteva ore pe pagina de facebook a legendarului cântăreț francez, care a împlinit, luna trecută, 94 de ani. În imagine apar Edith Piaf, Charles Aznavour și un prieten apropiat al celor doi, Roland Avellis (alias "Cântărețul fără nume")

26
/06
/18

Se întâmpla pe 26 iunie 1977, la Market Square Arena din Indianapolis. Atunci Elvis Presley susținea ultimul său concert. Peste mai puţin de două luni, la 16 august 1977, artistul va fi găsit mort în baia sa. Concluzia raportului medical: moarte naturală - stop cardiac.

26
/06
/18

Filarmonica „George Enescu” sărbătoreşte centenarul naşterii celebrului muzician american Leonard Bernstein. În serile de 28 şi 29 iunie 2018, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii 2017-2018 vor fi  conduse de maestrul Christian Badea, unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog.

25
/06
/18

Se împlinesc, astăzi, nouă ani de la moartea regelui muzicii pop. Născut la 29 august 1958, Michael Jackson a influenţat muzica încă de când interpreta în anii ’70 alături de The Jackson 5.