Angela Gheorghiu la Viena: prestaţia în „Tosca”, apreciată de presa austriacă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-la-viena-prestatia-in-tosca-apreciata-de-presa-austriaca/

Angela Gheorghiu a susţinut patru reprezentaţii cu spectacolul ,,Tosca” la Wiener Staatsoper, prestaţia sopranei române fiind foarte apreciată atât de public, cât şi de presa austriac.

Un articol de Andrada Văsii|16 septembrie 2013

Angela Gheorghiu a susţinut patru reprezentaţii cu spectacolul ,,Tosca” la Wiener Staatsoper, prestaţia sopranei române fiind foarte apreciată atât de public, cât şi de presa austriac.

Cotidianul Die Presse ta titrat ,,Exact aşa trebuie să fie o «Tosca»”.

Angela Gheorghiu a susţinut patru reprezentaţii la Opera din Viena, pe 5, 8, 11 şi 15 septembrie, alături de soprana română pe scenă evoluând şi tenorul Marcello Alvarez şi baritonul Zeljko Lucic. La pupitrul orchestrei vieneze s-a aflat dirijorul Marco Armiliato.

Toate aceste spectacole au fost sold out, prestaţia sopranei fiind foarte apreciată de public, dar şi de presa austriacă.

Astfel, cotidianul Die Presse a titrat într-un articol apărut pe 7 septembrie: ,,Exact aşa trebuie să fie o «Tosca»”. ,,Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez şi Zelkjo Lucic dovedesc că nu trebuie puşi în discuţie clasicii, trebuie doar interpretaţi bine”, scrie Die Presse.

Angela Gheorghiu – o reprezentație îndelung analizată

Die Presse a caracterizat prestația artistei: ,,Gheorghiu, cu fiecare fibră o divă, orgolioasă, copilăroasă şi fragilă, uşor supărăcioasă, posesivă şi exaltată, joacă o divă care trebuie să aibă toate aceste caracteristici. Nu se lasă iritată de orchestra un pic prea puternică în primul act şi ne arată pe tot parcursul operei ce înseamnă o adevărată primadonna. «Rugăciunea» o cântă cu o linie muzicală cum demult nicio «Tosca» nu a reuşit să o interpreteze. Chiar şi ultimele cuvinte în actul 2 le poate rosti şi cânta în acelaşi timp – un lucru la care eşuau în trecut şi predecesoare prestigioase”.

Pe de altă parte, într-un articol apărut pe 7 septembrie în publicaţia Kurier, se spune că Angela Gheorghiu nu s-a prea înţeles cu Ioan Holender, fost director al Staatsoper din Viena, însă relaţia sopranei române cu actualul director al instituţiei vieneze, Dominique Meyer, este una foarte bună.

Angela Gheorghiu

Angela Gheorghiu a susţinut patru reprezentaţii cu spectacolul ,,Tosca” la Wiener Staatsoper, prestaţia sopranei române fiind foarte apreciată atât de public, cât şi de presa austriac.

,,Şi acesta este un motiv pentru care Angela Gheorghiu apare în stagiunea aceasta de mai multe ori la Staatsoper din Viena. Începutul l-a făcut debutul ei vienez în rolul «Tosca»: bineînţeles că există voci mai dramatice, interpretări mai grele din punct de vedere vocal ale rolului. Dar: Gheorghiu cântă acest rol cu vocea ei de soprană frumoasă, suplă, bine condusă, în acut foarte sigură, foarte sensibil şi portretizează o femeie tânără, la început naivă, care în decursul unei singure zile devine o luptătoare cu sfârşit letal”, mai scrie publicaţia Kurier.

Şi publicaţia Kronen Zeitung a titrat în 8 septembrie: „Şi stelele străluceau”.

,,Rareori a venit la Viena. Dar acum Angela Gheorghiu a revenit cu toată forţa: în decembrie, ca Mimi în «La Boheme», în februarie, ca star al premierei «Adriana» de Cilea şi în această perioadă de patru ori în «Tosca»”, scrie cotidianul Kronen Zeitung.

Publicaţia mai scrie că artista română a dominat spectacolul. ,,E clar că Gheorghiu a dominat spectacolul din primul moment şi că a fost celebrată şi aplaudată ca atare: ca primadonna Floria Tosca încearcă să pară foarte tânără, în scena de gelozie din primul act, chiar ca o fetiţă… Pe parcursul spectacolului, însă, ia amploare impresia că Gheorghiu este cu adevărat Tosca. Se identifică cu rolul, nu apare niciodată dramatic-exaltată sau jucând artificial o primadonna. Cu atât mai mult suntem încântaţi de vocea ei suplă, care este condusă cu mare suveranitate şi străluceşte cald în toate registrele. Excelentă rugăciunea «Vissi d’arte» şi actul 3 palpitant – în care interpretează în mod impresionant o femeie grav rănită, gata să se sacrifice”, mai scrie publicaţia austriacă, notează Mediafax.

Pe de altă parte, în perioada reprezentaţiilor cu spectacolul ,,Tosca” de la Opera din Viena, Angela Gheorghiu şi-a sărbătorit şi ziua de naştere, pe 7 septembrie, alături de colegii de scenă.

Info:

După spectacolele de la Viena, Angela Gheorghiu va începe turneul european şi va avea concerte în Amsterdam (Concertgebouw), Milano (La Scala), Frankfurt, Hamburg, Praga, Munchen, Paris (Versailles) şi Moscova (Kremlin).

La Viena, Angela Gheorghiu va reveni către sfârşitul anului, pentru un concert la Konzerthaus, dar şi pentru o nouă serie de spectacole cu opera „La Boheme” de Giacomo Puccini.

Foto credit: Angela Gheorghiu

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.