Angelina Jolie – primele fotografii în rochie de mireasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angelina-jolie-primele-fotografii-cu-in-rochie-de-mireasa/

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie – Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2014

Actriţa americană, în vârstă de 39 de ani, apare pe coperta celui mai recent număr al revistei People purtând o rochie de mireasă din satin de culoarea fildeşului, decorată pe spate cu desenele realizate de cei şase copii ai cuplului, potrivit huffingtonpost.com, citat de Mediafax.

Voalul purtat de Angelina Jolie a fost şi el decorat cu desene realizate de copii, ţinuta fiind o creaţie marca Atelier Versace.

Angelina JoliePrintre celelalte fotografii publicate de revista americană se numără o imagine cu cuplul Jolie-Pitt, înconjurat de cei şase copii, dar şi un instantaneu cu cei doi actori sărutându-se, imediat după ce au spus „Da”.

La ceremonie au participat cei şase copii ai cuplului – Maddox, în vârstă de 13 ani, Pax, în vârstă de 11 ani, Zahara, în vârstă de nouă ani, Shiloh, în vârstă de opt ani, şi gemenii Knox şi Vivienne, în vârstă de şase ani.

Angelina Jolie şi Brad Pitt, în vârstă de 50 de ani, s-au căsătorit într-o capelă de pe proprietatea lor din sudul Franţei – Chateau Miraval -, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii şi câţiva prieteni apropiaţi ai cuplului.

Angelina Jolie a fost condusă la altar de Maddox şi Pax, în timp ce Zahara şi Vivienne aruncau în urma miresei petale de trandafir.

Brad Pitt a fost căsătorit anterior cu actriţa Jennifer Aniston (2000 – 2005), iar Angelina Jolie a fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996 – 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 – 2003).

Angelina Jolie şi Brad Pitt filmează în prezent drama cu accente romantice „By The Sea”, în Malta. Acest film reprezintă primul proiect cinematografic comun al celor doi actori, după pelicula „Mr. & Mrs. Smith” din 2005.

Foto: Angelina Jolie – People şi Hallo!

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).