Aniversare Richard Strauss, la Opera Națională București
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-richard-strauss-la-opera-nationala-bucuresti/

Anul acesta lumea muzicală îl sărbătoreşte pe compozitorul german Richard Strauss (1864-1949) la împlinirea a 150 de ani de la naştere.

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2014

După ce, nu demult, Opera Națională a oferit publicului, în premieră pe scena noastră, Poemul simfonic Don Quijote al celebrului compozitor, acum, în săptămâna în care se sărbătorește ziua de naștere a lui Strauss, Opera Naţională Bucureşti vă invită în Foaierul Galben al teatrului sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19.00 la un concert aniversar alcătuit din lucrări camerale.

Călătoria muzicală prin creaţia lui Richard Strauss va fi asigurată de mezzosoprana Mihaela Işpan şi bas-baritonul Răzvan Georgescu (invitat), alături de violoniştii Liviu Ailincăi (invitat) şi Cristian Balaş (membru al Orchestrei ONB) şi de pianistele Luminiţa Berariu şi Mădălina Florescu.

La eveniment participă şi tenorul Andrei Lazăr, de data aceasta în calitate de actor, care, împreună cu pianista Mădălina Florescu, va prezenta o lucrare inedită a compozitorului, pentru narator şi pian, „Das Schloss am Meere” („Castelul de la mare”).

Prezentator va fi muzicologul Cătălin Sava. Programul conţine lieduri din creaţia lui Richard Strauss, lucrări pentru pian şi pentru vioară şi pian.

Compozitor inovator şi provocator pentru vremea sa, Richard Strauss este unul dintre părinţii muzicii moderne, autor a numeroase partituri adesea dezbătute şi studiate, mai ales în genul operei. A colaborat de-a lungul timpului cu mari scriitori precum Hugo von Hoffmannstahl şi Stefan Zweig. Şi la Opera Naţională Bucureşti au fost puse în scenă lucrări de-ale sale precum operele “Salomeea” (în 1926), “Cavalerul rozelor” (1929, 1962), “Ariadna la Naxos” (1942, 1994).

Foto Richard Strauss: wikipedia

30
/05
/18

Opera Națională București dedică ziua de vineri, 1 iunie, copiilor. Ziua va începe cu un spectacol în foaier, de la ora 11:00, „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart, în regia Andei Tabacaru și va conntinua de la ora 17:00, pe scena mare a Operei Naționale București, cu reprezentația „Albă ca zăpada si cei șapte pitici”, pe muzica lui Cornel Trăilescu.

28
/05
/18

Strada Mătăsari este cunoscută în capitală ca fiind strada unde prostituatele ieșeau „la lucru” pe înserat. Ideea festivalului Femei pe Mătăsari, fondat de Iulian Văcărean, a fost să facă această stradă cunoscută pentru lucruri mult mai pozitive, să invite femei și bărbați, organizații, să-și prezinte ideile și să le dea oamenilor ceva creativ în schimbul unei imagini de „strada unde totul este pierdut”.

28
/05
/18

În 2016, dirijorul britanic LEO  HUSSAIN debuta pe prestigioasa scenă a Operei Regale din Londra (Royal Opera House - Covent Garden) cu Oedipe de George Enescu, conducerea sa muzicală primind aprecierea unanimă a publicului și a criticii.  Vineri, 1 iunie (de la ora 19.00),dirijorul britanic va aduce în fața publicului bucureștean Simfonia în mi bemol major, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

28
/05
/18

Între 31 mai și 3 iunie 2018, clubul de jazz Green Hours, aflat în al 24-lea an de activitate neîntreruptă, organizează ediția a 10-a, aniversară, a Green Hours JAZZ Fest. Eveniment eminamente cultural, GHJFest este primul - și încă singurul - festival de club din România.

25
/05
/18

Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film  Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmatde proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.

24
/05
/18

Vineri, 1 iunie (de la ora 11.00), de Ziua Internaţională a Copilului, părinții melomani sunt așteptați împreună cu cei mici la Sala Radio, la un concert educativ. Copiii se vor putea bucura de un repertoriu antrenant și accesibil, de la Mica serenadă a lui Mozart sau fragmente din Anotimpurile lui Vivaldi, până la partituri din musical-uri celebre ca Mary Poppins, Sunetul Muzicii sau Veronica.

16
/05
/18

Ați visat să dansați prin Paris precum Gene Kelly în pelicula ”Un american la Paris” sau să vă pierdeți printre zgârie norii din New York în timp vă răsună în urechi ”Rhapsody in Blue”, ambele compuse de Gershwin? Sau poate v-ați amuzat cu scamatoriile ucenicului vrăjitor interpretat de celebrul personaj Mickey Mouse în desenul animat ”Fantasia” (1940), realizat de Walt Disney? Dacă vă surâde oricare dintre aceste trei propuneri, grăbiți-vă să vă asigurați un loc la concertul programat vineri, 18 mai (de la ora 19.00), la Sala Radio.

13
/05
/18

La cea de-a 48-a ediție a Sibiu Jazz Festival, vom întâlni artiști din toate colțurile lumii ce vor trezi la viață jazz-ul! Timp de 4 zile Piața Mare din Sibiu va deveni nucleul acestui stil.

11
/05
/18

Fundaţia Calea Victoriei organizează miercuri, 23 mai, de la ora 19:00, un eveniment special pentru ubitorii de poezie şi muzică. Cei prezenți la eveniment vor putea asculta cele mai frumoase versuri de dragoste interpretate de actriţa Daniela Nane pe muzica unor compozitori celebri, Rahmaninov şi Piazzolla. La pian, Ioana Maria Lupaşcu.

11
/05
/18

România nu se va afla sâmbătă în finala Eurovision 2018, după ce trupa „The Humans” nu a reuşit să obţină un punctaj suficient din partea juriilor de specialitate (din 20 de ţări) şi telespectatorilor. Acest eşec exclude astfel ţara noastră din rândul celor şase state care în ultimii 14 ani au reuşit să se califice de fiecare dată în ultimul act al concursului.

10
/05
/18

Pe 9 mai, de Ziua Europei și la chemarea președintelui Europa Nostra, Placido Domingo, de a celebra prin acțiuni culturale în spiritul Odei Bucuriei de Ludwig van Beethoven un monument al patrimoniului arhitectonic din fiecare țară a Europei, SoNoRo Conac a oferit două concerte publicului constanțean în Cazinoul din Constanța.