Antoaneta Ralian îşi lansează „Amintirile unei nonagenare”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antoaneta-ralian-isi-lanseaza-amintirile-unei-nonagenare/

Bucureştenii sunt invitaţi sâmbătă, 17 mai, la o seară specială cu traducătoarea Antoaneta Ralian, care îşi va lansa volumul „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei“.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2014

Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, ora 17.00, iar la dezbatere vor participa Antoaneta Ralian, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu şi Radu Paraschivescu.

„Într-o carte pe care am tradus-o, un personaj bătrân se simte atât de anonim şi de inconsistent încât, ca să se convingă că există, calcă adânc în straturile de zăpadă, apoi întoarce capul ca să-şi vadă urmele, dovezi că da, există. Eu sunt ferm convinsă că încă exist. Dar, asemenea bătrânului, prin cărţulia de faţă, întorc şi eu capul, să-mi văd urmele.“ (Antoaneta RALIAN)

Antoaneta Ralian

Antoaneta Ralian

„Juvenilă în spirit, în entuziasme și capacitate de a admira, de o feminitate adorabilă (doar ea e în stare să fugă de pe patul de spital la coafor pentru a-şi sălta moralul), această doamnă cochetă, dar care îşi mărturiseşte vârsta ca pe o victorie, are şi un special simţ al umorului, îndulcitor de amărăciuni, şi un har de povestitoare.

Despre vremurile prin care a trecut, dar şi despre cele de azi, despre scriitorii mari pe care i-a cunoscut, despre voiajuri şi întâmplări frumoase, doamna Ralian are o mulţime de istorii prin care ajungi să o cunoşti: o Doamnă seducătoare. Chiar aşa!“ (Adriana BITTEL)

Antoaneta Ralian este una dintre cele mai importante traducătoare de limbă engleză. A tradus în limba română scrierile lui Henry James, ale Virginiei Woolf, ale lui D.H.Lawrence Dureel, Henry Miller, Saul Bellow, John Galsworthy, sau Katherine Mansfield. Cu traducerea a cinci cărţi din Henri Miller „pe şleau” a avut un succes neaşteptat în literatura română.

Foto cu Antoaneta Ralian – Humanitas

17
/07
/18

În ianuarie 1933, matematicianul belgian (și preot catolic) Georges Lemaitre călătorea împreună cu faimosul fizician Albert Einstein în California, pentru o serie de seminarii. După ce belgianul a detaliat teoria sa Big Bang, Einstein a aplaudat și a spus: "Aceasta este cea mai frumoasă și satisfăcătoare explicație a creației pe care am ascultat-o vreodată". Se împlinesc, astăzi, 124 de ani de la nașterea lui Georges Lemaître

13
/07
/18

„Antonei cel Mare* spunea că semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos sunt: privirea, mersul, glasul, râsul ocupațiile și întâlnirile cu oamenii (...)”, precizează vocea lui Constantin Noica, la începutul acest fragment video -  singura filmare existentă cu marele filozof român.

09
/07
/18

Cartea de eseuri „China în zece cuvinte”, de Yu Hua (traducere din chineză și note de Mugur Zlotea), a fost publicată de Editura Humanitas în anul 2018. Este una dintre cele mai puternice și mai interesante cărți care se află acum pe piață.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

29
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Renașterea italiană rămâne una din epocile minunate din istoria Europei. Efervescență culturală, viață tumultuoasă, primejdii la tot pasul, creații unice realizate în liniștea atelierelor, alternând cu asasinate, recluziuni, trădări – totul se desfășoară într-un ritm trepidant, halucinant.

26
/06
/18

Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București vă așteaptă marți, 26 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Președintelui”, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, recent apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș.

24
/06
/18

Teatrul Evreiesc de Stat  prezintă miercuri, 27 iunie, de la ora 19.00, spectacolul de lieduri și poezie „Glasuri evreiești în poezia lumii“, pe versuri de Benjamin Fondane, Nina Cassian, Magda Isanos, Charles-Pierre Baudelaire și Paul Celan, în lectura actorilor TES -  Maia Morgenstern, Darius Daradici, Viorica Bantaș și Mircea Dragoman.