Armand Calotă a îndeplinit ultimele dorinţe ale actriţei Elvira Godeanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/armand-calota-a-indeplinit-ultimele-dorinte-ale-actritei-elvira-godeanu/

Anul acesta s-au împlinit 110 ani de la naşterea actriţei Elvira Godeanu, iar nepotul ei, actorul Armand Calotă, i-a indeplinit ultimele dorinţe.

Un articol de Monica Andrei|2 septembrie 2014

“Armand dragă, principiile mele de viaţă după care m-am ghidat au fost: modestia, bunătatea, respectul… şi cum se spune la Târgu- Jiu (actriţa a făcut clasele primare acolo)… am stat în banca mea. Un mare artist fără caracter devine perisabil după moartea lui! Am vrut să joc amanta în piesa lui A.D. Herz pentru că era ceva ce nimeni nu mă credea în stare. Când apăream pe scenă, emblema de Marea Doamnă a Teatrului mă ambiţiona să joc şi roluri de asemenea factură”, spunea actriţa.

110 ani de la naşterea Elvirei Godeanu

În 13 mai 1904 s-a născut una dintre cele mai mari actriţe din România, Elvira Godeanu. A fost căsătorită cu arhitectul Emil Prager, care a decedat în 1985. Actriţa avea să se stingă din viaţă în 3 septembrie 1991.

Etichetată de către Constantin I. Nottara ca Marea Doamnă a Teatrului Românesc, Elvira Godeanu a jucat timp de o jumătate de secol, în spectacole puse în scenă de căre mari regizori din perioada interbelică: Ion Şahighian, Soare Z. Soare, Vasile Enescu, Sică Alexandrescu.

A interpretat roluri alături de nume glorioase ce au scris istoria teatrului românesc prin creaţiile scenice: Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Alexandru Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, Romald Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timică şi mulţi alţii. De-a lungul timpului, a fost răsfăţată de către public prin aplauze generoase, a fost elogiată de cronicarii vremii, iar în ziua în care, printr-o simplă hârtie, i s-a luat dreptul de a juca pe scenă, a trăit momentul cu demnitate.

Anul acesta s-au împlinit 110 ani de la naşterea actriţei, iar nepotul său, actorul Armand Calotă, i-a indeplinit ultimele ei dorinţe: de a nu fi uitată, de a pune în scenă spectacolul cu piesa “Amanta” adaptare după “Încurcă lume” de A.D. Hertz, unde ar fi vrut să joace rolul amantei, şi de a premia în cadru festiv un actor.

O poveste c-o amantă şi un proiect de suflet

Povestea amantei, rol nejucat de către actriţă în viaţa sa personală şi dorit pe scenă, a început în urma unui Revelion organizat în vremea comuniştilor de şefii partidului Comunist, printre care Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu–Dej, la care actriţa a fost invitată să participe, pentru că aceştia adunau în jurul lor actori.

De atunci, s-a zvonit că este amanta lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Zvonul s-a amplificat şi a umplut inima Elvirei Godeanu cu amărăciune. Deşi a trecut mult timp, nepotul actriţei, Armand Calotă, a ţinut să amintească situațua în faţa publicului şi să precizeze că nu a fost adevărat.

E seară, e sărbătoare. Ne aşezăm comod în fotolii, lumina se stinge, intră în scenă actorul Armand Calotă şi ne introduce în lumea boemă interbelică presărată cu amintiri despre mătuşa sa, înainte de începerea spectacolului. Realizarea proiectului de suflet, adică punerea în scenă a spectacolului cu piesa “Amanta” după A.D. Hertz, a fost posibilă numai cu sprijinul Programului de finanţare ARCUB – Bucureşti 555 şi al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Amanta

În comedia “Amanta”, după A.D. Hertz, în regia lui Armand Calotă, Didina (Magda Catone) este nevasta care-şi aşteaptă acasă soţul avocat, Emil Strâmbuleanu (Armand Calotă), iar acesta ajunge dimineaţă, pe la 7 a.m. Sunt căsătoriţi doar de cinci ani.

Nevasta-i face scene, iar soţul o minte că s-a întâlnit cu un fost coleg de şcoală şi că au depănat amintiri toată noaptea. În toiul scandalului, la fereastră, ascultă un individ, care intră în casa lor prezentându-se drept colegul de şcoală inventat, Traian Bungrăzescu (Marius Rizea).

Situaţia se complică în momentul în care Didina îl doreşte ca oaspete şi-l învită cu tot cu soţia, iar acesta aduce în casă pe nimeni altcineva decât pe amanta lui Emil Strâmbuleanu, Olga (Ilinca Goia) o florăreasă căreia avocatul îi plătea regulat o cameră la hotel unde se întâlneau și pe care o prezenta drept soţia lui. Stârneşte haz şi judecătorul Matei Pintenaru (Dorin Andone), fratele Didinei exclus din magistratură, căreia nu-i rămâne de anchetat decât dacă Olga este sau nu amanta cumnatului său.

Ion Caramitru, premiat de Fundaţia “Elvira Godeanu”

Cu 10 luni înainte de a muri, marea actriţă i-a spus nepotului Armand Calotă: “Am întâlnit un suflet nobil cu parfum de mare actor. Te rog, Armand, să nu uiţi niciodată că acest înger m-a vindecat de o boală incurabilă… singurătatea. Eram uitată de toţi din jurul meu, iar ziua organizată de Caramitru în cinstea mea la sediul nou înfiinţat UNITER (vis-a-vis de locuinţa mea) mi-a umplut sufletul de fericire! De-acum mă pot duce la Emilul meu iubit”.

Festivitatea de premiere a avut loc în 31 august, la ora 6.30 p.m, la Sala Arcub. Premiul oferit (banii şi diploma) de Fundaţia “Elvira Godeanu” actorului Ion Caramitru a fost înmânat unei reprezentante din Teatrul Naţional. Ion Caramitru s-a scuzat telefonic că nu poate participa la festivitate, pentru că a fost solicitat să se deplaseze cu spectacolul său “Dor de Eminescu“ la Covasna, de Ziua Limbii Române.



15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

15
/07
/17

Una dintre cele mai valoroase compoziții jazz imaginate vreodată în umbra Mariei Tănase, un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, „Pân’la rai” va fi prezentat, în ediţie excepţională, la Grădina Green Hours din Bucureşti, marți, 18 iulie, de la ora 19.30.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

15
/07
/17

UNTEATRU sărbătorește șapte ani de existență și organizează cu acest prilej zilele UNTEATRU – „un micro-festival de teatru, concerte și prietenie”, care va avea loc între 19-23 iulie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

În perioada 4-18 iulie 2017 se desfășoară cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru din Almada, cea mai importantă manifestare de acest gen din Portugalia. La eveniment va fi prezentat și spectacolul „Oameni obișnuiți”, de Gianina Cărbunariu, în interpretarea actorilor de la Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu (TNRS). Spectacolul va avea loc, duminică, 16 iulie, ora 22:00, pe Scena Mare a Școlii D. Antonio da Costa din Almada unde sunt așteptați 600 de spectatori.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

13
/07
/17

Se împlinesc 10 ani de când UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România, se desfăşoară în fiecare vară în Bucureşti. Ediţia aniversară ce va avea loc în perioada 22-31 august 2017, la ARCUB-Gabroveni, va fi marcată de evenimente teatrale unice, de prezenţa unor personalităţi ale teatrului românesc şi străin, de petreceri şi surprize.

12
/07
/17

Blackbird sau...blackbirds? E întrebarea cu care am ieșit de la Unteatru după ce am văzut piesa lui David Harrower, în regia lui Andrei și a Andreei Grosu. Poate e firesc să încep cu notarea acestei prime impresii după duelul verbal dintre Ray (Peter) și Una. Și totuși, o umbră de îndoială se strecoară, brăzdând aerul încins de afară... Să fi fost doar o pasăre?... O pasăre neagră, un gând acuzator sau, poate, „dulcea pasăre a tinereții”? Ezit, știind că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par să fie...

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.