Artmark a scos marţi la licitaţie un abonament la lojă valabil un an la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/artmark-a-scos-marti-la-licitatie-un-abonament-la-loja-timp-de-un-an-la-ateneul-roman/

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark. Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.   […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark.

Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.

 

 

Piesa de rezistenţă este pictura „Fetiţă în alb” semnată de Nicolae Tonitza, care a făcut parte din colecţia poetului Lucian Blaga. Preţul ei este estimat între 60.000 – 120.000 de euro.

Din colecţia poetului Octavian Goga provine tabloul realizat de Eustaţiu Stoenescu „Lampa de la Drăghiceni”. Din anii ’50, opera a făcut parte dintr-o importantă colecţie privată din Germania. Valoarea sa estimativă este cuprinsă între 15.000 şi 25.000 euro.

Cea de-a treia operă cu notorietate este „La amiază”, semnată de artistul Alexandru Ciucurencu. Realizat în 1903, peisajul i-a aparţinut scriitorului Eugen Barbu şi va fi propus spre licitare pentru 3.000 – 5.000 de euro.

Evenimentul de deschidere a noului sezon al pieţei de artă începe cu o surpriză. Pentru prima dată, Filarmonica „George Enescu”, alături de Artmark, oferă în cadrul unei licitaţii de artă o lojă cu patru locuri în sala de concerte a Ateneului Român. Persoana care va adjudeca acest lot special va putea participa la concertele extraordinare pe care Filarmonica le va organiza până în iunie 2013, când se închide stagiunea.

Licitaţia oferă şi opere semnate de mari maeştri impresionişti şi postimpresionişti precum: Nicolae Grigorescu, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Max Arnold, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi mulţi alţii.

Loturile puse în vânzare mai pot fi văzute încă trei zile la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă. În ziua licitaţiei, expoziţia va avea loc la Ateneul Român.

 

Sursa: Agerpres

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;