Aura Buzescu şi puntea dintre generaţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/aura-buzescu-si-puntea-dintre-generatii/

„Pentru noi, actorii, demarcaţia dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriţă a secolului trecut i-a avut ca studenţi pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

Un articol de Liliana Matei|1 decembrie 2013

Aura Buzescu a fost nu doar o mare actriţă a secolului trecut, ci şi profesoara unor tinere talente ale vremii: Mircea Albulescu, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc. În textul publicat în revista Teatrul, în 1964, vorbea despre începuturile carierei şi despre faptul că „legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru.”

„Eu, ca neprofesionist, înainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Şi Aura Buzescu, într-un semestru, m-a dezvăţat de toate giumbuşlucurile pe care le făceam, de tot circul, de tot cabotinismul. După un semestru, am fost cei mai buni prieteni”, povestea Victor Rebengiuc, într-un interviu, citat de ziarul Cotidianul. Mai jos reproducem câteva fragmente din articolul semnat de Aura Buzescu pentru revista Teatrul:

„Am fost admisă la Conservator în clasa aceleia care mi-a fost maestră, apoi directoare, Lucia Sturdza Bulandra, a cărei plecare dintre noi a lăsat un gol care este şi va rămîne de neîmplinit.

Fără îndrumarea şi ajutorul său plin de bunăvoinţă nu cred că aş fi putut duce pînă la capăt începutul meu de carieră, mult prea neobişnuit şi copleșit de greutăţi. Intrată la Conservator cu o „Fabulă”, mi-am descoperit vocaţia alături şi sub îndrumarea marii mele maestre; acolo mi s-au limpezit căile, s-a conturat genul de studiu căruia urma să mă consacru.

La data trecerii examenului de absolvire, eram de un an angajată în formația teatrală a soţilor Bulandra.

Socot însă ca începutul activităţii mele ceasul cînd am urcat pe scena Teatrului Național. În clipa aceea, visul meu devenea realitate. Și am rămas slujitor credincios primei noastre scene timp de patru decenii.

Trei premii de stat primite după marele act național din August 23 au încununat o muncă închinată, cu dragoste neţărmurită, scenei romînești, publicului nostru iubit.

Dintre rolurile interpretate în această perioadă îmi amintesc cu mare bucurie pe acelea din: Trei surori de Cehov, O chestiune personală de A. Stein şi Cei din Dangaard de Anderson Nexo, care mi-au adus titlul de artistă a poporului.

Am jucat apoi în valoroase piese originale — Iarbă rea de A. Baranga, Arborele genealogic de Lucia Demetrius, Pentru fericirea poporului de N. Moraru şi A. Baranga, Hanul de la răscruce de Horia Lovinescu, şi am interpretat rolul, de un gen neîncercat în trecut de mine, al Bătrînei doamne din piesa lui Dürrenmatt.

Mi s-a dat astfel prilejul de a crea eroi de altă factură decît cei interpretaţi înainte. Am învăţat a privi, dintr-un unghi neştiut înainte, personajele cărora urma să le dau viaţă.

Tot în această perioadă mi s-a încredinţat sarcina de a iniţia în arta actorului — în măsura cunoştintelor şi puterilor mele — tinere generații.

Cînd elevii mei — Victor Rebengiuc, sau Cozorici, sau Gina Patrichi, sau atîţia alţii — culeg aplauzele publicului, mă înalţ parcă mai dreaptă în scaunul meu şi privesc cu emoţie la copiii muncii mele. Cred că legătura dintre generaţii nu este în nici un domeniu atît de strînsă ca în teatru. Nu ştiu cum să mă exprim mai limpede, dar pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă.

Cu fiecare stagiune ce sfîrşeşte, ne facem planuri de viitor. Acesta este însă un subiect dureros pentru mine. Am dorit mult să interpretez rolul Elisabetei din piesa lui Schiller, Maria Stuart. Luni de zile am studiat lucrarea aceasta. Cînd data premierei s-a apropiat, sănătatea m-a împiedicat să dau publicului ceea ce avea dreptul să ceară şi să aştepte de la mine. Dar sper, sper să-mi reiau în curînd munca.”

Fragmentele din articolul Aurei Buzescu au fost republicate cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto Aura Buzescu: trilulilu.ro

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.