Autorii răspund: se trăieşte sau nu din scris?
http://www.ziarulmetropolis.ro/autorii-raspund-se-traieste-sau-nu-din-scris/

Cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, printre care Andrei Codrescu, Dan Lungu şi Ştefan Agopian, vorbesc despre literatura ca mijloc de supravieţuire şi ca sursă de fericire, în cartea „Ce-a vrut să spună autorul“.

Un articol de Corina Vladov|22 Iulie 2013

Scriitorii Andrei Codrescu (foto stânga), Dan Lungu şi Ştefan Agopian

Volumul „Ce-a vrut să spună autorul“, apărut la Editura Polirom, conține 27 de interviuri pe care Marius Chivu le-a publicat în ultimii ani în publicații culturale ca Dilemateca sau Revista 22.

Volumul nu este o simplă colecție de interviuri vechi, pentru că fiecare scriitor intervievat (cu excepția lui Gheorghe Crăciun) a completat un „update“, prin care și-a comentat afirmațiile de altădată. În plus, ca bonus, fiecare interviu e urmat de unul sau mai multe răspunsuri prilejuite de anchetele Dilematecii.

Mai jos reproducem câteva dintre răspunsurile date, printre alţii, de Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, Mircea Cărtărescu, Cătălin Dorian Florescu, Ștefan Agopian, Tia Șerbănescu, Emil Brumaru, Andrei Codrescu.

Cum se trăiește din scris?

Radu Pavel Gheo: „Deocamdată nu se prea poate. Dar aș minți dacă aș spune că nu sunt mulțumit. Momentul în care Raluca de la Polirom, de la contabilitate, îmi scrie că mi-a mai virat în cont niște bani ca drepturi de autor face să-mi tresalte inima și acum. Mulți, puțini, ei sunt un fel de certificat profesional.

Nu banii sunt importanți, ci conștiința faptului că oamenii sunt în stare să plătească pentru ceva impalpabil și foarte personal: pentru șirurile de cuvinte pe care le-ai conceput și care, înainte de a le gândi tu, nici n-au existat.”

Dan Lungu: „Un autor spaniol care locuiește la Paris mi-a mărturisit că, iată, după opt ani de trăit de pe urma scrisului s-a hotărât să se întoarcă la meseria dinainte, jurnalismul. Motivul este că sub presiunea financiară a început să se gândească prea mult la tiraje, să scrie grăbit, să construiască insuficient și să facă modificări în text după gustul editorului. A încheiat spunând că preferă totuși să trăiască pentru scris decât din scris (literatură).

Pe măsură ce în România se vor putea câștiga tot mai ușor bani din literatură, asemenea fenomene vor deveni tot mai frecvente. Dar oricum e mai bine decât să se primească bani pentru ode închinate partidului. Poate că e dezirabil să câștigi din scris, dar să nu trăiești exclusiv din scris… Nu știu…”

Citiţi şi: Ce-au vrut să spună Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Emil Brumaru

Mircea Cărtărescu: „Onorariul scriitorilor depinde în primul rând de piața cărții. De obicei, un autor primește o cotă-parte din vânzări, prin urmare, cu cât vinde mai multe cărți, cu atât primește mai mulți bani. E cam la fel și în străinătate. Cum însă, pe de-o parte, cărțile în România sunt încă destul de ieftine și piața e slabă, iar pe de alta, în afară nu ajungi niciodată să vinzi prea mult, e greu de presupus că un autor cinstit și care-și face treaba cum trebuie se va îmbogăți de pe urma artei lui. Idealul, rareori atins, e să trăiești decent din munca ta în această meserie deloc «lucrativă».”

Cătălin Dorian Florescu: „După Vremea minunilor, carte spontană și naivă, ca orice carte de debut, totul a devenit mai greu. Nu mai sunt inocent. Acum cunosc de zece ani piața, coborâșuri, urcușuri, căutări, disperări, temeri… Știu că în două luni romanul este deja vechi, se scoate din librării și se trimite înapoi la editură dacă nu s-a vândut, cunosc și munca crâncenă de promovare a unei cărți, dar pentru mine formula vestică a cărții ca marfă nu a fost determinantă. Dacă ar fi așa, cititorii mei n-ar vedea în mine literatura autentică pe care o scriu.”

foto Polirom Ce-a vrut sa spuna autorul

Scrisul e terapeutic?

Ștefan Agopian: „Scrisul nu e terapeutic decât în măsura în care munca are și o componentă terapeutică. Mie unul, nu știu cum or fi alții, nu-mi place să muncesc deoarece, vorba lui Cesare Pavese, „lavorare stanca”, adică munca obosește. Nu cred, pe de altă parte, că „scrisul poate salva existența”, decât dacă îmbrăcăm existența în „haine metafizice”. Dar asta nu e treaba artistului (a scriitorului în cazul nostru). Arta poate da o formă coerentă sau nu „existenței”, formă definită prin categoriile esteticii, dar de aici până la „salvare” e cale lungă.”

Dan Coman: „Scrisul e dinamită pură pentru simțuri. După nici o carte ajungi să vezi cu forța a patru ochi, să auzi cu opt urechi și să simți fiecare modificare de temperatură ca și cum n-ai mai avea piele. De aici oboseala clinică cu care te ridici uneori dintre hârtii.”

Tia Șerbănescu: „Nu-mi dau seama cu precizie și nu pot măsura exact dacă ficțiunea sau realitatea dezintoxică mai bine. Cred că e în funcție de fiecare persoană, de compoziția ei sufletească, de formula ei existențială…

Îl dau din nou ca exemplu pe Llosa (un mare nedreptățit al Premiului Nobel), care are romane mari de ficțiune, cum e Orașul și câinii sau recentul Sărbătoarea țapului, dar și cărți inspirate din aventura sa politică reală, Peștele în apă, sau un eseu ca Orgia perpetuă, eseu despre Madame Bovary… Ambele genuri putem spune că l-au dezintoxicat de realitate, pentru că toate cărțile lui sunt foarte bune. Și, la rândul lor, ne dezintoxică și pe noi, ca cititori, la fel de bine și unele, și celelalte.”

Scrisul și fericirea

Marin Mălaicu-Hondrari: „Nu se poate scrie la fericire. Ce să scrii când ești fericit?! Mi se pare monstruos să fii fericit și să încerci să scrii. Nu e destul că avem atât de puține momente fericite, și atunci să ne gândim la scris? Mi se pare insuportabil, scârbos de-a dreptul.”

Radu Vancu: „Efectiv fericit ești doar atunci când scrii. În rest, adică în afara scrisului propriu-zis, terapeutica poeziei derivă din aceea că poezia e o disciplină. Mai exact, una dintre disciplinele fundamentale ale propriei umanități. O formă de individuație, la fel de îmbietoare și de riscantă ca oricare alta. Și, așa cum se întâmplă deseori cu cei care intră în acest proces de sinteză a sinelui, destui clachează.

Cauze imponderabile fac ca individuația să stagneze, iar sărmanul individ se alege cu un sine plasat undeva pe scara intermediară a devenirii. Cu caricatura sinelui propriu, adică. De asta se poate constata că, deși literatura e o questă a fericirii, comunitățile de scriitori sunt cel mai adesea ghetouri ale melancoliei și nefericirii.”

Citiţi şi: Dan C. Mihăilescu: „În literatura noastră nu avem beţivi monumentali“

Emil Brumaru: „Eu, când am fost fericit, atunci am scris cu adevărat poezie. Locuiam la Dolhasca și, pe vremea aceea, eram extrem de bucuros: țopăiam prin casă și îmi cântam singur versurile. Toți scriau de tristeți, toți erau abisali, era atunci un râsu’-plânsu’ în poeți… Dar eu am scris pe fericire și poezia mă făcea și mai fericit. Munceam mult la poeziile mele, le scriam și de câte zece ori, apoi mi le citeam cu glas tare să văd cum sună.”

Ficțiune sau realitate – care pe care?

Andrei Codrescu: „Sigur că realitatea depășește literatura, dar asta a făcut-o întotdeauna. Literatura nu a făcut niciodată concurență realității, cu excepția, posibil, a unui anotimp victorian, vienez sau parizian într-o cafenea din centrul orașului pentru exact 25 de minute. În același timp, realitatea este ficțională fiindcă răspunde la adierea fiecărui gând. E paradoxal, dar, chiar născută din ficțiune, tot realitate rămâne.”

Radu Pavel Gheo: „Pentru un scriitor, jurnalist ori eseist România e mană cerească. Se poate mânca o pâine cu ea. Bun, odinioară credeam că numai România, că restul țărilor europene sunt atât de bine organizate, de monotone și de eficiente, încât nu poți scrie decât ode și panegirice gen «Cântare Germaniei» sau «Slavă Italiei». Azi îmi dau seama că există articole de opinie despre realitatea românească pe care, doar înlocuind numele de persoane și toponimele, le poți transforma în comentarii despre realitatea spaniolă sau italiană.”

Marin Mălaicu-Hondrari: „Cărțile se fac din cărți. N-am nici cea mai mică îndoială. Viața ca un roman nu contează, dacă nu știi cum să o scrii. Cărțile m-au învățat să scriu (atât cât m-au învățat, ca să strecurăm o șmecherie borgesiană) pentru că mereu am tratat cărțile cu atenție maximă.”

Ioana Nicolaie: „Artele, oricât ar inspira la mimesis, nu au de-a face prea mult cu lumea reală. Așa cum filmele sunt făcute din cadre lipite – artificialul extrem -, și literatura e tot un colaj; de situații – verosimile -, de eroi, de emoții, sentimente etc. Viața este, de fapt, mai complexă, mai ambiguă.”

Credit foto: Andrei Codrescu (foto Eduard Koller), Ştefan Agopian (foto Ana Maria Onisei), Dan Lungu (foto danlungu.eu)

Notă: intertitlurile aparţin redacţiei

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

13
/12
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea ediției în limba română a romanului Cinci Colțuri, de Mario Vargas Llosa, apărut în traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deținător al Premiului Nobel pentru Literatură.

Page 1 of 6112345...102030...Last »