Ave Maria Symphonic Pops – Sărbătoarea muzicii în Parcul Titan 
https://www.ziarulmetropolis.ro/ave-maria-symphonic-pops-sarbatoarea-muzicii-in-parcul-titan/

Primăria Sectorului 3 organizează sâmbătă, 16 august, de la ora 20.30, în Parcul Titan, evenimentul cultural-artistic „Ave Maria Symphonic Pops”, prilejuit de cea mai mare sărbătoare a verii, „Adormirea Maicii Domnului”.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2014

Într-un cadru festiv, pe malul lacului Titan, publicul va fi atins de vocile angelice ale artiștilor invitați: Monica Anghel, Cezar Ouatu, Nico, Brad Vee Johnson, Alexandra Ușurelu, George Miron & Grupul Vocal Acapella și corul de copii „Sunetul Muzicii”, care vor interpreta lucrări celebre din muzica clasică, de film, pop-simfonică și gospel.

Evenimentul „Ave Maria Symphonic Pops” este unul de avengură, care se adresează publicului larg, nu doar cunoscătorilor, prin promovarea muzicii și a artiștilor Ave Maria Symphonicde valoare într-un program antrenant, divers și inedit, susținut de Symphonic Pop Orchestra șiAndrei Tudor Band, conduse de renumitul compozitor și dirijor Ionel Tudor.

Conceptul evenimentului „Ave Maria Symphonic Pops” este menit să apropie publicul de valorile culturale într-o manieră spectaculoasă.

De altfel, bucureștenii au manifestat întotdeauna o aplecare deosebită către acest gen de evenimente, cu care Primăria Sectorului 3 i-a obișnuit, dovedind prin interesul lor că Bucureștiul se înscrie între marile capitale europene, unde asemenea concerte au loc frecvent.

Sâmbătă, 16 august, de la ora 20.30, Primăria Sectorului 3 îi invită pe locuitorii capitalei într-o călătorie muzicală fascinantă, în care, pe parcursul a trei ore, capodopere muzicale, cu aranjamente orchestrale originale si în interpretarea unor voci de referință ale scenei românești, vor rasuna pe insula din Parcul Titan.

Accesul publicului este gratuit.

Foto cu Ave Maria Symphonic Pops – Primăria Sectorului 3

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

08
/06
/17

Vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

05
/06
/17

În perioada 18-21 mai 2017 s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a 47 ediţie a Sibiu Jazz Festival. 4 zile de concerte în aer liber cu muzică de calitate, expoziţii, jam session în bucătărie şi voie bună.

02
/06
/17

Prima întâlnire a elitei industriei muzicale europene în România, East European Music Conference, un eveniment organizat de ARTmania cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Sibiu, reunește, în perioada 27-29 iulie, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole, specialiști internaționali în securitate, avocați sau experți în sistemul internațional de taxe.

01
/06
/17

Parcuri din toate sectoarele Capitalei gazduiesc astazi, Ziua Copilului,i evenimente dedicate zilei de 1 Iunie. De asemenea, de ziua lor, copiii vor beneficia de acces gratuit la Grădina Zoologică și vor avea oportunitatea de a vizita Muzeul Național Cotroceni sau sediul Televiziunii Române.