Balerina Corina Dumitrescu spulberă 9 mituri despre balet
https://www.ziarulmetropolis.ro/balerina-corina-dumitrescu-spulbera-9-mituri-despre-balet/

Baletul e scump, spune poveşti siropoase şi se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne ţin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

Un articol de Adina Scorţescu|26 mai 2014

1. Baletul este despre povești învechite – frumoase în păduri adormite, lacuri ale lebedelor și spărgători de nuci. Adică prinți și prințese – femei în tutu și bărbați în colanți.

Este și despre acestea, dar nu numai. Cine crede doar atât despre balet, cred că nu a pășit în sala Operei atunci când sunt reprezentații ceva mai contemporane. Acum se dansează și spectacole diferite de povestile cu prinți si prințese, cu mesaje actuale și muzică contemporană. Există titluri care în mod sigur i-ar surprinde pe adepții acestei teorii. Sper din tot sufletul ca Opera să pună în scenă spectacole care să convingă și cele mai sceptice persoane.

corina21

2. Toate baletele sunt la fel. Dacă ai văzut unul singur și nu ți-a plăcut, e clar că n-o să-ți placă nici altele.

Depinde foarte tare de cine-ți face „introducerea” în spectacolele de balet – cred că e un pas foarte important. E în funcție de ce fel de persoană ești: dacă ești romantică, bineînțeles că un spectacol de dans clasic va fi o alegere bună; dacă ești un spectator care nu ai încredere în lucruri de genul ăsta, ar trebui să alegi un spectacol mai pe zona contemporană.

corina28

3. Spectacolele de balet, ca și cele de operă, sunt foarte scumpe.

În condițiile în care cel mai ieftin bilet este 6 lei și cel mai scump – 55 de lei, iar un bilet la cinema este 25 de lei… E clar că cei care cred că baletul e scump nu vin de fapt la Operă. Apoi, e vorba și de câți oameni sunt implicați într-un spectacol de proporții mari, ca de exemplu „Lacul lebedelor”: cel puțin 50 de dansatori pe scenă, cam tot atâția oameni în fosă, plus personalul care asigură montarea decorurilor și cel care este în foaier și asigură confortul publicului. În jur de 200 de persoane.

corina19-2

4. Baletul este snob și elitist.

Nu cunosc așa ceva. Publicul pe care îl știu eu frecventează toate genurile de spectacole. Și nu cred că baletul e elitist. Dar cred că, fiind alimentați de aceste mituri, oamenilor le este teamă să vină la un spectacol de operă sau de balet. Și-atunci, din cauza acestei frici de a vedea genul acesta de spectacol – pe care s-ar putea să nu-l înțeleagă – consideră că spectacolele se adresează unei anumite pături sociale.

Cunosc, de exemplu, persoane care merg numai la „evenimente”; vin să vadă o anumită companie pentru că „nu se dă la Operă”, ci în altă parte. Ce spunem despre acest gen de persoane? Că sunt snoabe, nu? Apoi știu persoane care au văzut toate evenimentele JTI (ei aduc anual o trupă foarte mare), dar n-au fost o dată în sala Operei să vadă un spectacol de balet; n-au avut această curiozitate.

Dar, în general, oamenii care vin la Operă nu fac asta doar o dată; vin frecvent; vin să vadă dansatori, montări.

corina04

5. Baletul nu e pentru tineri.

Așa cum spectacolele sunt diverse, și publicul e divers. Doar 10-20 % din spectatori vin la fiecare spectacol. Dar cred că putem împărți publicul în mai multe categorii.

Pe de o parte, este cel care vine să vadă „Lacul Lebedelor”, pentru că este un titlu celebru, (neavând habar despre cine dansează); este un public ocazional, foarte eclectic. Pe de altă parte, există publicul care vine frecvent la Operă, are spectacole și dansatori favoriți.

Citiți și: FOTOCRONICI – 24 de imagini spectaculoase cu balerina Corina Dumitrescu

Apoi discutăm despre un public tânăr, care trebuie convins să intre în sala de balet. Nu-l poți convinge cu spectacole clasice și-atunci îi oferi ceva mai modern, cum ar fi „Tango. Radio și Juliet” – un spectacol scurt, care te ține sub tensiune, cu o muzică pe gustul celor tineri, care convinge. În cazul ăsta, în sală vezi mai mulți tineri.

Dar, trebuie să recunoaștem, nu toate montările sunt foarte bune. Unele sunt învechite, poate că trebuie schimbate decorurile, regia, coregrafia. Deci publicul e format și de producția Operei.

corina13

6. Baletul e pentru fete.

Bărbații merg la cârciumă, femeile unde să meargă?! (râde)

În ce privește „datul la balet”, există credința că dezvoltă grația copiilor și o anumită disciplină. Cunosc părinți care n-o scot la capăt cu copiii și-i trimit la balet, convinși că o să-i disciplineze. Le trimit mai mult pe fete, ce-i drept. Dar eu aș avea o mare admirație pentru cei care-și dau băieții la balet, în timpul liber, așa cum i-ar trimite la cursuri de înot sau de tenis.

Copilul meu a făcut grădinița Waldorf și, în sistemul acesta de educație, băieții croșetează, învață să spele vasele… deci fac și lucruri „feminine”, fără să le fie rușine. Cam așa ar fi și cu baletul.

corina38

7. Trebuie să te pricepi la balet ca să-l poți gusta.

Poate că ajută, uneori. Dacă tu ai încercat să faci balet când erai mică, te-ai chinuit, te-ai străduit, în momentul când vii la un spectacol și vezi dansatorii pe scenă, înțelegi cât de dificil este ceea ce fac, și poate că atunci admirația ta va fi mai mare.

Dar provocarea este să convingi un public care nu știe nimic despre balet. Mișcarea ta să nu fie o simplă tehnică, ci un suport pentru textul pe care vrei să-l spui. M-a întrebat fotograful de ce aceeași mișcare arată diferit, la o altă balerină. Pentru că vorbim diferit, pentru că ne exprimăm diferit, pentru că avem voci diferite; de multe ori, un cuvânt rămâne – pentru unii – un simplu cuvânt, în schimb – spus de alții -, poate exprima o mare de sentimente.

La spectacolul meu „Femei”, am avut niște invitați care au venit cu băiețelul lor de 12 ani, un copil care este fan rock. Am întrebat-o pe mama lui cum a fost, pentru că aveam emoții – e un spectacol greu, nu-i chiar pentru orice vârstă. Mi-a spus că el a fost foarte interesat, impresionat, că nu a pus întrebări, a înțeles totul. Până la urmă, asta este misiunea noastră: să-i convingem pe cei care nu știu nimic despre dans.

Deci nu cred că e o obligație să cunoști baletul, ca să-l înțelegi. Dar, sigur, te poate ajuta. Așa cum, în viață, contează educația, pentru că înțelegi lucrurile prin prisma ei și a experienței pe care o ai, la fel e și-n balet.

corina10

8. Balerinele sunt niște femei din porțelan, care mănâncă trei biscuiți și-un ou fiert pe zi.

Dacă am fi de porțelan, sigur ne-am sparge. Pentru că sunt multe spectacole din care ieșim cu o grămadă de vânătăi, din cauza prizelor, a faptul că te trântești pe jos. De multe ori, poți să te accidentezi, în spectacole sau la repetiții. Partenerul te poate scăpa sau poate ai făcut o mișcare greșită…

Sigur, o mișcare arată cu totul altfel pe un corp subțire, față de unul masiv. Dar obsesia legată de alimentație nu mi se pare normală; sunt atâtea femei slabe, care nu sunt balerine și nu țin regim. Noi, pe lângă orele de studiu specific, facem și alt tip de antrenament, gen abdomene și genuflexiuni, care-ți întăresc și mai tare musculatura pe care o ai și care te ajută să execuți elementele cu mai multă ușurință. Pentru a rezista la atâta efort, majoritatea mănâncă obișnuit.

Eu, recunosc, am fost o persoană care mi-am ținut tot timpul greutatea sub control; dacă astăzi mâncam mai mult, aveam grijă ca a doua zi să mănânc mai puțin.

corina25

9. O balerină e în formă până la vreo 30 de ani. La 40 de ani, e deja expirată.

Nu e o regulă; depinde foarte tare de corp, de voință și de dorința de a fi pe scenă. Nu m-aș fi imaginat niciodată la 44 de ani, încă pe scenă. Înainte să o nasc pe fiica mea, Eda, am avut a doua intervenție la genunchi, iar medicul mi-a spus că sunt slabe șanse să mă întorc pe scenă. Dar, pentru că operase foarte mulți sportivi, mi-a spus că, totodată, ar putea crede că mă voi întoarce, pentru că a văzut cazuri de sportivi care au câștigat medalii, cu un picior nenorocit. Eu n-am fost atentă la remarca lui.

Când m-am întors din concediul de maternitate, Gheorghe Iancu tocmai lucra la „Femei” și mi-a zis: „Hai să ții repetiții. Dar n-ai vrea să dansezi?” I-am zis că nu mai pot, pentru că genunchiul mă durea foarte tare; nici nu dădusem atenție recuperării de după operație, pentru că credeam că nu mai are sens. Am început repetițiile, iar într-o zi mi-a spus: „Hai, pune-ți și tu poantele un pic, vezi cum e…” Și așa am ajuns să dansez. Nici nu mi-a venit să cred! A fost un moment fantastic, pentru că eram convinsă că nu voi mai fi vreodată pe scenă.

Încet încet, am ajuns să mai dansez spectacole – nu aceleași pe care le făceam înainte, clasice, ci mai degrabă spectacole dramatice, în care nu se pune atât accentul pe fouetté-uri sau pe piruete, cât pe interpretarea personajelor, pe sentiment, pe expresivitate. Sunt lucruri pe care trebuie să le faci, după o anumită vârstă, pentru că ai atât experiența profesională, cât și pe cea de viață.

Personal, cred că cea mai bună perioadă de dans este după 30 de ani; atunci ești un adevărat adult, ai experiență, dar ești încă tânăr. Iar, din punct de vedere profesional, ai dansat tot ce se putea dansa.
Nenorocirea cu meseria asta este că atunci când ajungi să știi aproape tot despre ea, trebuie să te lași. La 44 de ani, corpul e uzat, obosit… Dar eu continui. Vom vedea cât o să reziste.

corina31

 

Foto: Petrică Tănase (Petrică Tănase Photography)

Ideea articolului a fost preluată de pe site-ul ballet.isport.com

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Face parte din generaţia tânără de actori şi a absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea, Iaşi, la clasa profesorului Sergiu Tudose, în 2003. A debutat ca actor la Teatrul Național din Târgu Mureş. Colaborează permanent cu Teatrul "Tony Bulandra" din Targoviște, Teatrul “L.S. Bulandra” din București și urmează să joace la Teatrul Metropolis din București, în spectacolul “Histerical blindness”, în regia lui Cristi Juncu, spectacol care se află deja în repetiții și care va avea premiera în primăvara lui 2017.