Berlinul vrea să construiască un muzeu al capodoperelor din pictura secolului al XX-lea
https://www.ziarulmetropolis.ro/berlinul-vrea-sa-construiasca-un-muzeu-al-capodoperelor-din-pictura-secolului-al-xx-lea/

Primăria din Berlin a acceptat, miercuri, să construiască un nou muzeu, care va expune capodopere din pictura secolului al XX-lea, precum cele realizate de Rene Magritte şi Salvador Dali, punând astfel capăt unui conflict care dura de mai mulţi ani.

Un articol de Andrada Văsii|22 august 2013

Primăria din Berlin a acceptat, miercuri, să construiască un nou muzeu, care va expune capodopere din pictura secolului al XX-lea, precum cele realizate de Rene Magritte şi Salvador Dali, punând astfel capăt unui conflict care dura de mai mulţi ani.

Autorităţile culturale din Berlin, un oraş cu datorii foarte mari, au anunţat că vor plăti 130 de milioane de euro pentru acest muzeu nou, care va fi amplasat în apropiere de Postdamer Platz, în centrul Berlinului.

Opere de Max Ernst, André Breton şi Joan Miro, aparţinând unui cuplu de colecţionari bogaţi, Ulla şi Heiner Pietzsch, evaluate la 150 milioane de euro, vor fi expuse în noul muzeu.

Acest acord ar trebui să pună capăt unei dispute vechi de câţiva ani, cauzată de proiectul iniţial de mutare a uneia dintre cele mai frumoase colecţii din lume de tablouri semnate de vechii maeştri într-un alt muzeu, cu scopul de a primi opere moderne.

Capodopere de Rembrandt, Caravaggio şi Dürer vor rămâne astfel la Gemäldegalerie, unul dintre muzeele principale din Berlin, şi nu vor fi deplasate pe Insula Muzeelor, într-o altă parte a oraşului, aşa cum propunea un proiect anterior, notează Mediafax.

Numărul de vizitatori din muzeele berlineze a înregistrat o creştere cu 73% între 2002 şi 2010. Prin comparaţie, această creştere a fost de doar 8% pentru totalul muzeelor germane, potrivit unui studiu publicat anul trecut.

Foto credit: Muzeul Județean Mureș (Facebook)

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.