Bogdan Sărătean, regizor: „Din lucrul cu studenţii îmi iau toată seva“
http://www.ziarulmetropolis.ro/bogdan-saratean-regizor-din-lucrul-cu-studentii-imi-iau-toata-seva/

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI O mână de studenţi, citind un text, aşezaţi la masă pot fi la fel de spectaculoşi ca o trupă de actori profesionişti, care joacă pe scena unui teatru, cu tot angrenajul de rigoare (scenografie, costume, muzică). Asta a arătat Bogdan Sărătean prin spectacolele-lectură pe care le-a coordonat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Adina Scorţescu|25 Iunie 2013

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI O mână de studenţi, citind un text, aşezaţi la masă pot fi la fel de spectaculoşi ca o trupă de actori profesionişti, care joacă pe scena unui teatru, cu tot angrenajul de rigoare (scenografie, costume, muzică). Asta a arătat Bogdan Sărătean prin spectacolele-lectură pe care le-a coordonat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Bogdan a primit premiul special „Virgil Flonda“ la Gala Aniversară a celei de XX-a ediții a festivalului. La 35 de ani, este actor (la Teatrul Național „Radu Stanca“) și regizor, dar spune că cel mai mult îi place să lucreze cu studenții săi, de la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.

La masa de prânz de la ora patru după-amiaza (când se terminase unul dintre spectacolele-lectură), înainte de repetiția pentru alt spectacol („Lipicioșii“), Bogdan visa la montări în care actorii să rămână tot timpul pe scenă și la momentul în care va sta pe malul mării, uitându-se în gol („o să vină și ăla“).

Adina Scorţescu: Cum au început spectacolele-lectură în cadrul Festivalului de la Sibiu?

Bogdan Sărătean: La inițiativa lui Virgil Flonda, care era Director Artistic al Teatrului Național „Radu Stanca“; a fost un personaj foarte important, el superviza calitatea artistică, oferea un anumit echilibru. În afară de asta, era și un actor mare. El a început proiectul. Dar nasol era că făcea lecturile dimineața, la ora 10, când nu venea nimeni. Ca experiență, era foarte mișto și-atunci. Dar era obscură… Pe urmă, când el a murit – în vara lui 2006 – secțiunea s-a dus într-un con de umbră; ba s-a ocupat X, ba Y.

La un moment dat, se luase hotărârea – ca să nu încurcăm programul festivalului – să nu dureze mai mult de-o oră, indiferent ce faci. E bătaie de cap și muncă să tai un text. Practic, toate textele astea pe care le-ai văzut sunt tăiate, refăcute, reconfigurate, ca să poată fi prezentate. La unele e mai ușor, la altele ai de lucru… Şi-atunci, cum se proceda: se făcea lectura textului așa cum l-a lăsat autorul, fără nicio intervenție, fără nicio dramatizare și, după o oră, ziceau „Mulțumim, până aici am ajuns“. Era penibil. Asta după ce a dispărut el.

Tu de când te ocupi complet de spectacolele astea?

Complet, de anul trecut. Acum doi ani am fost mai mulți regizori invitați, iar eu am avut doar două texte. Anul trecut am avut șapte texte. A fost și un concept foarte interesant, dar greoi: au fost doar texte scrise de regizori. De acolo s-a născut „Lipicioșii“ (n.red. – producție care se joacă la Sibiu în spații alternative), dintr-un spectacol-lectură. Îmi place atunci când lucrurile merg mai departe, când nu râmân sterile. Acum să vedem, din cinci spectacole de anul ăsta, ce se va întâmpla, dacă o să montez vreunul.

Zi-mi despre  textul tău preferat de anul acesta, „Dansul Delhi“, de Ivan Vîrîpaev. Cum se lucrează pentru un spectacol-lectură?

Doar am citit; după fiecare scenă ne opream și aveam revelații. La lecturi, cel puțin 50% e felul în care îți faci distribuția. Mie îmi place ideea asta de „reading performance“; dacă poți face și ceva „performance“ din chestia asta…

Păi de asta faceți lectură cu public, nu?

Dar, dar vin alții și zic „Băi, da’ e spectacol-lectură. Lectură înseamnă că trebuie să citești.“ Lasă-mă cu regulile astea.


Bogdan Sărătean și echipa de actori, înaintea unui spectacol-lectură, în librăria Humanitas „Constantin Noica“, din Sibiu

Toți actorii pot face și teatru radiofonic?

Ar trebui, da. Dar sunt uniii care pur și simplu au mai mult, nativ, în direcția asta. Citesc mai bine la prima lectură și econimisești timp. Nu pot să zic că ceilalți sunt prostălăi; cu unii te chinui – în prima fază a spectacolului, când e lucrul cu textul – chiar dacă ei sunt actori buni. Bașca bâlbe; să nu mai vorbim de sâsâiți sau de rârâiți.

Dar probleme de dicție de rezolvă în facultate, nu?

Teoretic, da. Practic, rămân tot felul de handicapați.

Câte lecturi trebuie să faci când repeți pentru un spectacol-lectură?

Minimum trei, maximum 30. „Dansul Delhi“, de exemplu, l-am citit de trei ori. Dar știam că e bine. Dacă toată lumea a înțeles, distribuția s-a făcut bine și s-au asumat tăieturile, gata! La textul lui Rodrigo García (n.red. – „Moarte și reîncarnare într-un cowboy“) am avut lecturi multe multe, pentru că am lucrat cu studenți de anul I, care – în afară de faptul că nu vorbesc limba română, nu pun punct și au accent – nu înțeleg nimic. Nimic!

Dacă la școală fac „Moromeții“, când vii cu un text de ăsta… pare simplu, dar e greu să-l înțeleagă în așa fel încât, atunci când rostesc propoziția aia, să fie a lor, cât de cât.

Care e satisfacția ta, în lucrul cu studenții?

Învăț eu; de-acolo îmi iau toată seva. Am fost și profesor în liceu trei ani, înainte de a veni la facultate. Acolo mi se pare mai greu, e o responsabilitate mai mare. Din păcate, chestia cu actoria în liceu e tratată așa „Aoleu… îi pune să spună niște poezioare, oricum nu pot fi actori…“. Dar eu am avut o experiență fabuloasă! Eu practic m-am apropiat de Nichita și de Eminescu prin ei. Şi am făcut spectacole în care am jucat, alături de ei. Și asta mi-a atras critici – „Dar ce, tu joci cu elevii?!“.

Un actor vine la serviciu. Foarte puțini își păstrează pasiunea aia. Și eu îi înțeleg; pentru că vezi cum ți se întâmplă același lucru. În cazul lecturilor, ai mult mai mult de lucru cu studenții. Cu actorii mergi la sigur – dacă l-ai distribuit bine, se presupune că ăla știe să citească. Dacă-i mai spui două-trei intenții și tai bine textul, e OK. În schimb, cu ăștia mici, vezi că se transformă, că înțeleg ceva despre lume. Poți să le schimbi unghiul; la un meseriaș, nu mai poți să schimbi unghiul, el s-a dus.

Adică unii sunt manieriști?

Da. Toți.

Ce-ți aduce în plus teatrul radiofonic?

E o mare diferență între felul în care îți auzi tu vocea și felul în care se aude înregistrată. E o experiență prin care toți actorii ar trebui să treacă. Cei mai mulți sunt șocați, nu-și recunosc vocea. Și e mișto că Lungeanu (n.red. – regizor la Teatrul Național Radiofonic) ne dă înregistrările așa, brute – cu foșneli, cu bâlbâieli; stăm pe urmă și analizăm. Și chiar merită să faci asta, cu anii I și II, cam atâta. La anul III, deja nu-i mai interesează. Gata, se termină tot.

Dar primesc și actorii profeioniști înregistrările?

Nu mi-a solicitat nimeni. N-au fost interesați să se audă.

Ce experiență de spectacol – care e diferența dintre un spectacol-lectură și unul tradițional, cu scenografie, costume etc.?

E mult mai sincer tot discursul. Dacă reușești să spui povestea stând la masă, fără tot angrenajul din spate, mi se pare o performanță. În plus, îmi place faptul că oamenii pot să plece, așa e configurat spațiul. La teatru, ești blocat.

Pentru genul ăsta de spectacol, există un contact mai bun cu textul, trebuie să-l înțelegi mai bine?

Categoric. Însă sunt anumite texte care se pretează spre a deveni spectacole-lectură și altele care nu se pretează. De exemplu, textul de mâine (n.red. – „Camera mea frigorifică“, de Joël Pommerat, eveniment desfăşurat la Sibiu) are, ca una dintre teme, deghizarea.

Personajul e o tipă schizofrenică, care inventează povești și se deghizează tot timpul în frații ei, în vecinul ei… tema asta nu poți s-o redai într-un spectacol-lectură destul de eficient. Pornești de la un compromis. Pentru că așa-și construiește povestea, pentru ca tu să nu-ți dai seama de la început că e vorba de una și aceeași persoană. Și-atunci tu ce faci, având la vedere totul? Eu n-am găsit soluția…

În plus, există texte foarte lungi. Imaginează-ți că facem o lectură cu „Trei surori“. Tâmpești. Trei ore și jumate de stat și citit…

Deci tu ai tăiat toate textele care au fost citite săptămâna asta.

Da, la unele a fost mai greu, la altele mai ușor.

„Textul, cu cât are mai puține didascalii, cu atât e mai valoros. Cu cât încerci să explici în paranteză tot ce fac ăia, cu atât îl închizi.“

Bogdan Sărătean,
actor și regizor

Prin faptul că ai totul la vedere, simți că ți se restrânge libertatea artistică?

Nu, dimpotrivă, mă provoacă. Nici spectacolele obișnuite nu le-aș face altfel. Eu aș ține actorii pe scenă, tot timpul spectacolului. Faptul că actorul se duce la cabină și pe urmă vine înapoi mi se pare o lipsă de decență față de meserie. Și cea mai mare minciună. El se duce, mai aude o glumă spusă de vreun mașinist, se mai scarpină în nas, pe urmă vine, se întoarce la starea din care a ieșit… nu știu, nu înțeleg. Nu, actorul tre’ să rămână acolo!

„Actorii n-au exercițiul de a intra într-o estetică comună. Unii au, din generațiile astea noi. Dar sunt foarte puțini: Lari Giorgescu, Alin State… sunt niște oameni care înțeleg, care au mai văzut spectacole. Dar, majoritatea, spun «ce, îmi zici tu mie cum să fac?». Când, de fapt, împlinirea artei lui asta ar fi: să devină un semn într-o operă de artă, nu să se arate pe el.“

Bogdan Sărătean,
actor și regizor

 Foto: arhiva personală, Mihaela Marin

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.

17
/03
/17

Ambasadoare a campaniei „Artiștii pentru artiști”, inițiată de UNITER, Dorina Chiriac vă invită la teatru. Ea joacă rolul principal în “Micul Prinț”, la Teatrul de Comedie, în seara aceasta, de la ora 19.00. Cumpărând bilete la spectacol, contribuiți la fondul de ajutorare a artiștilor în vârstă și în dificultate.

15
/03
/17

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriță, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, așadar, filmul și dansul contemporan?

15
/03
/17

Face parte din generaţia tânără de actori şi a absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea, Iaşi, la clasa profesorului Sergiu Tudose, în 2003. A debutat ca actor la Teatrul Național din Târgu Mureş. Colaborează permanent cu Teatrul "Tony Bulandra" din Targoviște, Teatrul “L.S. Bulandra” din București și urmează să joace la Teatrul Metropolis din București, în spectacolul “Histerical blindness”, în regia lui Cristi Juncu, spectacol care se află deja în repetiții și care va avea premiera în primăvara lui 2017.

13
/03
/17

Nominalizat la Premiile Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal”, pentru rolul Hogaș din „Câini”, actorul Gheorghe Visu spune că cel mai mult în filmul lui Bogdan Mirică i-a plăcut să tragă cu pistolul, la final.

08
/03
/17

Ana a teminat recent filmările la primul ei lungmetraj american, „Induced Effect”, în care l-a avut ca partener pe Eric Roberts și a început repetițiile la „Upstart”, un show TV despre realizarea unui Start-Up YouTube Channel. Între filmări, a finalizat un pictorial care celebrează actrițe îndrăgite de publicul român.

07
/03
/17

INTERVIU. Mihai Călin (49 de ani) lucrează de peste două decenii la Naționalul bucureștean. E un actor apreciat (premiat de UNITER acum doi ani pentru rolul Caliban din „Furtuna”). L-am văzut de multe ori în ultimul timp și – comit o indiscreție – a fost singurul actor la care am avut permanent senzația că e din ce în ce mai bun.

07
/03
/17

Face parte din generația tânără de actori și este absolventă a Facultății de Teatru, secția actorie, a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, București, precum și a masteratului, unde i-a avut profesori pe Ion Cojar, Adrian Titieni, Liviu Lucaci și Gelu Colceag.

02
/03
/17

„Pitch Perfect”, filmul despre o trupă a cappella de studenți, este comedia musical pe locul 2 ca încasări din istoria înregistrată a filmului. Filmul a adus în atenția publicului mondial un fenomen muzical vechi de câteva secole bune, care atrage numeroase tipuri de public modern: muzica a cappella.

Page 1 of 2412345...1020...Last »