Bookfest 2014 – un milion de volume şi 200 de edituri
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2014-un-milion-de-volume-si-200-de-edituri/

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2014

De asemenea, nume mari ale culturii române îşi dau întâlnire şi în acest an cu publicul cititor la Bookfest 2014

Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Horia-Roman Patapievici, Norman Manea, Neagu Djuvara, Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Vladimir Tismăneanu, Oana Pellea, George Banu, Aurora Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Florin Iaru, Mircea Daneliuc, Emil Brumaru, Ion Bogdan Lefter, Livius Ciocârlie, Ileana Mălăncioiu, Bedros Horasangian, Marta Petreu, Marius Chivu, Daniela Zeca Buzura, Daniel Cristea Enache, Gabriel Chifu, Andrei Cornea sunt doar câteva dintre personalităţile prezente la această ediţie, notează Mediafax.

Printre volumele ce îşi fac debutul la Bookfest se numără două noi cărţi semnate de Lucian Boia: „Primul Război Mondial” şi „Dosarele secrete ale agentului Anton: Petru Comarnescu în arhivele Securităţii” (volum editat de autor).

Bookfest 2014Tot pentru pasionaţii de istorie, Neagu Djuvara lansează o ediţie ilustrată din „Civilizaţii şi tipare istorice„, iar Vladimir Tismăneanu va fi prezent cu o reeditare a volumului său de referinţă „Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc” (apărute la Editura Humanitas).

De asemenea, la editura Rao va fi lansat volumul de analiză „7 teme fundamentale pentru România„, cu un cuvânt înainte de George Cristian Maior.

Mircea Cărtărescu va lansa o ediţie de colecţie „Orbitor”, iar Radu Paraschivescu va bucura publicul cititor cu o nouă colecţie de perle – „Muşte pe parbrizul vieţii” (Editura Humanitas).

Pasionaţii de teatru pot răsfoi noul volum al lui George Banu, „Monologurile neîmplinirii” (Editura Polirom), dar şi prima colecţie de scrieri ale marelui teoretician polonez al artelor spectacolului Jerzy Grotowski, care va apărea la editura Nemira, cu un cuvânt înainte de George Banu.

Tot la editura Nemira va apărea antologia „Emil Brumaru. 111 cele mai frumoase poezii„. Criticul literar Alex. Ştefănescu va lansa la Editura All „Texte care n-au folosit la nimic„, iar Ioan Bogdan Lefter îşi va prezenta volumul „Alţi postmoderni” (Editura Paralela 45).

Jurnalistul Andrei Crăciun, colaboratorul Ziarului Metropolis, îşi lansează la Bookfest cartea „Baricadele“, duminică, 1 iunie, de la ora 15.30, la standul Editurii Humanitas. Publicistul Radu Paraschivescu şi actorul Florin Piersic Jr. vor vorbi despre carte şi despre autor.

baricadele

Acestea sunt doar câteva dintre cele câteva mii de noi volume ce se vor lansa la Bookfest 2014. Vizitatorii vor putea lua parte la peste 300 de evenimente, ce variază de la lansări, dezbateri şi colocvii până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive.

Polonia, invitatul de onoare

Invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest va fi Polonia. Sub sloganul „Quo vadis Polonia? Spre următorul Nobel”, Bookfest 2014Institutul Polonez pregăteşte o serie de evenimente menite să promoveze literatura poloneză şi să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar şi clasici polonezi.

Printre invitaţii la Bookfest 2014 se numără Danuta Wałęsa, soţia liderului legendar al Solidarităţii şi fost preşedinte al Poloniei Lech Wałęsa, autoarea volumului autobiografic „Visuri şi taine”.

Nu în ultimul rând, pe toată perioada salonului, vizitatorii vor avea acces gratuit la cinematograful de artă Bookfest, în cadrul căruia vor rula filme premiate la festivaluri internaţionale oferite de Institutul Maghiar din Bucureşti, Ambasada Norvegiei, Institutul Francez din Bucureşti şi Institutul Polonez.

Accesul la Bookfest, precum şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Programul de vizitare va fi: 29 mai, între 10.00 şi 20.00, 30 mai, între 10.00 şi 21.00, 31 mai, între 10.00 şi 21.00, şi 1 iunie, între 10.00 şi 20.00.

Foto cu Bookfest 2014 –  www.bookfest.ro

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.