Bookfest 2017 – Topul cărților Corint
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-2017-topul-cartilor-corint/

Bookfest 2017 s-a încheiat, iar editurile îşi fac deja bilanţul. Iată care au fost cele mai vândute cărţi la standul Grupului Editorial Corint!

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2017

Duminică seara, GRUPUL EDITORIAL CORINT a încheiat participarea la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017, ediția a XII-a. Au fost cinci zile marcate de noi apariții de carte, ateliere și activități interactive pentru cei mici, precum și evenimente de premiere pentru participanții la concursurile organizate de editură.

Vizitatorii standului Corint s-au bucurat de ultimele noutăți, reduceri avantajoase și cărți cu prețuri de 5 și 10 lei, stabilind un nou record al vânzărilor, ce au crescut cu 24% față de anul precedent.

Pe primul loc în rândul iubitorilor de cultură se află Cronicile lui Magnus Bane, apărut în colecția Leda Edge, un volum de povești și aventuri dedicat celebrului vrăjitor cunoscut din seria Instrumente Mortale de Cassandra Clare. Fanii au avut surpriza și oportunitatea de a-și face poze alături de personaj la standul editurii.

Al doilea loc este ocupat de Felix, asta-i culmea! de Răzvan Franco Nițoi, primul roman grafic 100% românesc: un volum amuzant și un ghid de farse de neratat, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Pe locul trei se află Martha Bibescu şi vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945, volum coordonat de Alina Pavelescu și ultima apariție în colecția Istorie cu blazon, coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga.

Următoarele cărți din topul vânzărilor sunt:

4. Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste de Feliks Ciuev și Viaceslav Molotov.

5. Ion Rațiu – Jurnal. Volumul 1. Primul tiraj a fost epuizat sâmbătă, imediat după lansarea oficială.

6. Cele 13 motive de Jay Asher.

7. Istoria terorismului de la asirieni la jihadişti de Randall D. Law.

8. Vânătorii de comori 4: Primejdii în vârful lumii de James Patterson și Chris Grabenstein.

9. Niculae Filipescu: Însemnări (1914-1916) de Nicolae Polizu-Micșunești.

10. Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală de Mihai Sorin Rădulescu.


09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.