Bucureștiul de totdeauna. Parcul Carol
http://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-de-totdeauna-parcul-carol/

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

Un articol de Georgeta Filitti|15 Martie 2017

Iniţiativa a aparţinut lui Take Ionescu. Ca totdeauna în spaţiul românesc, n-au lipsit oponenţii („acţiune neoportună”, „recesiune economică prelungită”), detractorii („40 de ani de sărăcie, de ruşine”) ori bucureştenii cu alte idei ( să se organizeze o expoziţie la Şosea, la velodrom, la Procopoaia, adică pe Calea Plevnei). Dar bunul simţ a biruit. Nu era vorba neapărat de celebrarea suveranului ci, pe de o parte de înfăţişarea unui bilanţ, iar pe de alta de asanarea unei zone ofertante a Capitalei. Primarul Mihai Cantacuzino, dr. Constantin Istrati (mai apoi comisar general al expoziţiei) şi arh. Şt. Burcuş, Victor Ştefănescu şi E. Redont s-au apucat de treabă. Desecări, captări de izvoare, asanări, plantări masive, drenarea lacului s-au realizat într-un ritm alert. Extinderea necesară pentru amplasarea pavilioanelor expoziţionale a ridicat problema exproprierii unor riverani. Aceştia au cerut preţuri exorbitante şi Primăria a recurs la o stratagemă: a declarat că renunţă la amenajarea spaţiului ceea ce a făcut ca, peste noapte, răscumpărarea să devină rezonabilă.

Dr. Istrati s-a dovedit a fi un excelent organizator; între altele, pentru miile de lucrători antrenaţi pe şantier a înfiinţat o cantină, fapt puţin obişnuit la acea vreme. Paralal, s-a adresat viitorilor expozanţi cu chestionare amănunţite pentru stabilirea dimensiunilor standurilor şi a structurii materialelor oferite. N-au întârziat sponsorizările: ministere, Comisia Europeană a Dunării, primării, particulari, încât Expoziţia Generală Română prindea contur.

S-a deschis la 4 iunie 1906, cu pavilioane ale instituţiilor naţionale şi ale unor oaspeţi străini. Ceremonia de inaugurare s-a consumat la Arenele romane, în incinta parcului. În discursul său, regele Carol a salutat „cu adâncă bucurie prima noastră expoziţie naţională, adevărată sărbătoare a muncii româneşti”. Palatul Artelor concentra realizările artistice de pe teritoriul României, începând cu macheta podului lui Traian de la Turnu Severin, realizat de Apolodor din Damasc, şi sfârşind cu cea a podului de la Cernavodă, realizat în 1895 de ing. Anghel Saligny. Mai figurau pe terenul expoziţiei: pavilionul Eforiei Spitalelor Civile, al Închisorilor, turnul Chindiei de la Târgovişte, Pescăriile Statului, Etnografia, Turnul de Apă, o Grădină zoologică, Modă şi confecţii. Mai erau amenajate gospodării urbane şi ţărăneşti, ateliere de tot felul.

La expoziţie, contele de San Marino, viceprimar al Romei, a oferit Bucureştiului o replică a Lupei Capitoline. E celebra lupoaică, plimbată de atunci în şapte locuri prin oraş (astăzi stă, meschină, la începutul străzii Lipscani).

Una din primele manifestări internaţionale având drept gazdă Bucureştii s-a consumat la acest jubileu: congresul internaţional pentru protecţia proprietăţii literare şi artistice.

Concertele organizate la Arenele Romane, cu participarea masivă a românilor de peste hotare, l-a avut printre organizatori pe George Enescu. Diplome şi medalii au răsplătit creaţiile unor artişti. Tadeusz Adjukiewicz a primit Medalia de aur cu diplomă specială pentru o acuarelă reprezentând perechea domnitoare, încadrată de stema ţării, tricolor şi elemente vegetale cu papagali stilizaţi. Azi e greu de înţeles ce a fost în capul juriului, doar parcurgerea în continuare a lucrărilor premiate lasă să se întrevadă modestia ofertei.

Odată expoziţia închisă, unii au propus să se amenajeze un muzeu ţărănesc în aer liber, clădit „împrăştiat”, ca să devină loc de plimbare şi în acelaşi timp de cunoaştere a universului rural.

După un an, parcul era botezat Carol I. S-au organizat mai apoi acolo expoziţii (în 1929, în 1934 – cea a Lunii Bucureştilor); monumentul Eroului necunoscut ca şi fântâna cu zodiac, opera lui Mac Constantinescu, au personalizat parcul. Din 1948 i s-a zis al Libertăţii, găzduind, între altele, o construcţie faraonică, de 48 m. înălţime, necropolă a căpeteniilor comuniste.

Azi, odată cu reluarea vechiului nume, parcul s-a întors la menirea iniţială de loc pentru recreerea bucureştenilor.

Foto: http://www.simplybucharest.ro/



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123