Bucureştiul, între “pavaje de paie” şi numărătoarea computerizată a gropilor
http://www.ziarulmetropolis.ro/bucurestiul-intre-pavaje-de-paie-si-numaratoarea-computerizata-a-gropilor/

Tradiţia, în oraşul nostru, se regăseşte în distracţia permanentă (şi numele i-ar veni de la bucurie) dar şi în starea mizerabilă a drumurilor, cu Dâmboviţa şi Colentina revărsându-se la cea mai slabă ploaie, gropi, apă stătută şi noroi până la genunchi.

Un articol de Georgeta Filitti|21 August 2016

Cam asta a fost imaginea urbei, din sec. XVI, când apar primele consemnări, şi până către sfârşitul sec. XIX. Doar până atunci?

Drumuri bătătorite de pământ erau puţine, se stricau repede şi domnia poruncea ca gropile să se umple cu resturi de la „binalele” dărâmate. Această improvizaţie nu dura mult. Oricum, când au început să se sistematizeze marile artere ale oraşului, arheologii au descoperit, la peste un metru adâncime, asemenea umplutură pe fostele „poduri”, astăzi căi: Calea Victoriei, Calea Rahovei, Calea Moşilor, Calea Şerban vodă, Calea Plevnei, Calea Griviţei.

Pe la 1574, francezul Lescalopier aminteşte de uliţe podite cu trunchiuri de copaci. Prost legate între ele, unele putrezite, cu mocirlă pe dedesupt, asemenea „pavaje” puneau deopotrivă în primejdie viaţa oamenilor dar şi a cailor ori a boilor înhămaţi sau înjugaţi la trăsuri, căruţe, cotigi, şarabale ş.a.

Peste un veac, în timpul lui Matei Basarab, trăia un bucureştean pe nume Oprea podarul. Apăruse, aşa dar, un slujbaş care se îngrijea de starea drumurilor. Mai schimba o bârnă, mai punea trei ţigani să sape un şanţ de scurgere a apei…

Primul drum podit şi îndreptat, din poruncă domenască, a fost Podul Mogoşoaiei. La începutul sec. XVIII, C. Brâncoveanu  porunceşte să fie aşternut cu bârne de stejar, prinse între ele, mărginite de şanţuri pentru scurgerea apei. Nu existau trotuare şi a circula pe pod rămânea un lucru primejdios pentru „prostime”. În plus, înlocuirea din vreme în vreme a „batacilor” (bârnelor) a dat prilej reclamagiilor să se plângă la Poartă că se chelesc pădurile din Prahova şi Dâmboviţa ca să calce vodă lin la Bucureşti…

Mai apoi fanarioţii Alexandru Ipsilanti şi Nicolae Caragea înfiinţează instituţii anume pentru construirea şi întreţinerea căilor principale de circulaţie; e vorba de „Vornicia podurilor” şi de „Epitropia casei podurilor”. Riveranii erau datori să contribuie băneşte, proporţional cu lungimea faţadei casei sau a grădinii „la uliţă”. Îndărătnicii erau mai numeroşi decât bunii platnici şi Mihai Suţu confiscă toate butcile, trăsurile şi săniile răilor platnici.

Bucurestiul interbelic - Palatul Bragadiru si Calea Rahovei

Bucurestiul interbelic – Palatul Bragadiru si Calea Rahovei

Nicolea Mavrogheni revine la practica „podirii cu paie”, silindu-i pe boieri să plătească o taxă când erau căftăniţi (adică primeau un rang şi îmbrăcau astfel un caftan nou). Pe la 1800, Mihai Suţu introduce podăritul, taxă asupra băuturilor alcoolice aduse în oraş, plătită pentru prima dată şi de supuşii  străini (sudiţi). Nici amenzile (ştrafurile) pentru contrabandă n-au îndestulat prea mult bugetul administraţiei drumurilor.

O evidenţă răuvoitoare dovedeşte că toţi cei aflaţi în fruntea acestei epitropii a drumurilor s-au îmbogăţit considerabil – mărturie stau mai ales casele ridicate chiar pe principalele poduri ale Bucureştiului…

La 1824, sub cel dintâi domn pământean, Grigore Dim. Ghica, sistemul podirii cu bârne e abandonat în favoarea pavării cu piatră de râu. Străzile iau o formă concavă, cu un canal de scurgere a apei pe mijloc. La 1834 se înfiinţează „biroul pavajelor” şi odată cu el se instituie licitaţiile: garanţie de 10% din valoarea lucrărilor, termene de valabilitate, contestaţii… Până la 1860 s-au purtat discuţii pentru aducerea pietrei cubice (din import, din munţii noştri?). Atunci încep să se formeze şi „corpuri de pietrari comunali” şi se introduce macadamul – procedeu inventat de un scoţian (nisip cu pietriş, udat şi bătut cu maiul).

În 1860-1866 s-au pavat 250 de străzi. Podul Mogoşoaii a fost şi de această dată privilegiat: s-a adus granit din Scoţia (ca balast al vaselor venite în porturile dunărene să achiziţioneze cereale). La începutul sec. XX s-a trecut la asfaltarea străzilor din centrul oraşului. Asta n-a împiedicat producerea, prin 1910, a unei gropi uriaşe la intersecţia Căii Victoriei cu bd. Elisabeta, lângă Grand Hotel Boulevard, în care s-au prăbuşit mai mulţi cai cu călăreţii lor, la parada de 10 mai.

Cuiva i-a venit ideea să reînvie pavajele de lemn; le-a aranjat însă vertical, sub forma unor cilindri de 30-40 cm lungime şi diametru de 8-12 cm, stabilizaţi cu bitum. Aşezate pe străzile de azi M. Eminescu şi Tunari, acestea au rezistat până la al doilea război mondial.

Şi povestea continuă, cu materiale de ultimă generaţie, planuri mirifice, primari îmbogăţiţi miraculos şi gropi la fel de spectaculoase.

Foto: Bucureştiul interbelic – facebook

31
/08
/17

Se împlinesc, iată, 20 de ani de când Diana, prințesa de Wales, murea în urma unui controversat accident de mașină petrecut în Tunelul Alma din Paris, la primele ore ale zilei de 31 august 1997. Rândurile care urmează surprind tragedia acelei zile, dar și fragmente emoționante din viața celei mai iubite prințese din câte au existat.

31
/08
/17

În urmă cu 20 ani, pe 31 august, Prinţesa Diana își pierdea viața. Cea mai iubită prințesă britanică a murit la 36 de ani, într-un accident de mașină produs în pasajul de sub podul Alma, din Paris. Se afla în mașină cu prietenul ei, Dodi Al-Fayed, și cu șoferul, care au decedat și ei. Echipajele de salvare au ajuns în câteva minute, dar a fost nevoie de mai bine de o oră să taie carcasa mașinii ca să o scoată dintre fiarele contorsionate și să o transporte la spital.

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

08
/08
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Cel care se apropie astăzi de opera și mai ales de exegeza ce i-a fost consacrată în țară și străinătate ziaristului, memorialistului, și nu în ultim rând istoricului Pamfil Șeicaru (1894-1980), rămâne uimit de patima ce răzbate atât din unele pagini ale acestuia cât și din cele ale comentatorilor săi.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

Page 1 of 2412345...1020...Last »