Cadouri muzicale de Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/cadouri-muzicale-de-craciun/

Cred că deja cu toţii am început să ne facem griji pentru cadourile de Crăciun şi avem programate sesiunile de cumpărături pentru ultimele daruri de pe listă. Şi cum Crăciunul ar trebui să fie totuşi o sărbătoare a spiritului în primul rând, vă fac câteva sugestii de cadouri muzicale pe care, oferindu-le persoanelor potrivite, nu veţi da greş.

Un articol de Cristina Comandaşu|14 decembrie 2013

Cred că deja cu toţii am început să ne facem griji pentru cadourile de Crăciun şi avem programate sesiunile de cumpărături pentru ultimele daruri de pe listă. Şi cum Crăciunul ar trebui să fie totuşi o sărbătoare a spiritului în primul rând, vă fac câteva sugestii de cadouri muzicale pe care, oferindu-le persoanelor potrivite, nu veţi da greş.

Discuri

Cel mai simplu şi comod: să oferim nişte discuri cu muzică de Crăciun. Au apărut mai multe în ultima perioadă şi nu trebuie să ratăm ocazia. Avem de unde alege.

Colinde cu Angela Gheorghiu

Albumul „O ce veste minunată” înregistrat de celebra Angela Gheorghiu alături de Orchestra Naţională Radio, dirijor Tiberiu Soare, Corurile Madrigal şi Accoustic a fost deja recenzat în termeni elogioşi de revista britanică Gramophone. Sunt 16 colinde româneşti dintre cele mai cunoscute în aranjamente special realizate pentru vocea Angelei Gheorghiu interpretate de divă în stilu-i caracteristic. Discul este disponibil în hipermarketuri şi magazine de profil.

Cadouri muzicale

Cadouri muzicale cu CD-ul Angelei Gheorghiu

Colinde clasice

Dacă vă doriţi colinde româneşti într-o interpretare clasică, aveţi la îndemână discul apărut la începutul lui decembrie al Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia: „Mare minune”  – 23 de colinde care nu cred că ar trebui să lipsească din casele celor care îşi doresc de Crăciun o atmosferă autentic românească, însă la un nivel sobru şi interiorizat.

Eu mi-aduc aminte şi acum de un disc cu colinde al Madrigalului pe care îl ascultam în Ajunul Crăciunului, alături de părinţi, în anii dinainte de 1989. Tradiţia aceasta poate fi continuată cu acest disc al Corului Academic Radio, posibil de achiziţionat la www.edituracasaradio.ro sau în magazinele de profil.

Şi în plus, miercuri, 18 decembrie, în pauza concertului de la Sala Radio, este organizată şi o lansare a acestui disc – încă o ocazie de a intra în posesia lui.

Oremus

Nu neapărat pentru Crăciun, dar cu siguranţă pentru aceste zile de sărbătoare este potrivit şi un alt dublu-compact disc abia apărut, purtând semnătura aceluiaşi Cor Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia. „Oremus” (să ne rugăm – în limba latină) reuneşte câteva dintre cele mai cunoscute cântări religioase din repertoriul românesc şi internaţional – axate în special pe rugăciunile „Tatăl nostru” şi „Ave Maria”.

Oremus

Este un album intens spiritual, de ascultat în ceasuri de singurătate şi de reculegere, atunci când simţi că ţi-ai pierdut busola în viaţă şi vrei să o regăseşti. Este un semn că în această societate care pune preţ în special pe valorile materiale, mai există, totuşi, loc şi pentru altceva, acel altceva fără de care nu ne putem simţi cu totul Oameni. Şi acest album este disponibil la www.edituracasaradio.ro şi magazinele de profil.

Silents nights

Şi dacă de Crăciun vreţi doar relaxare, pur şi simplu, aveţi la dispoziţie „cel mai relaxant album de Crăciun” , cum au numit producătorii discul „Silent nights” apărut în 4 octombrie 2013 la Deutsche Grammophon. Sunt noi aranjamente ale celor mai cunoscute cântece de Crăciun din repertoriul internaţional, realizate de compozitorul Nigel Hess, cel care le şi interpretează din ipostaza de pianist-solist şi dirijor al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra.

Nigel Hess este un celebru creator de coloane sonore pentru film şi televiziune; probabil cea mai cunoscută muzică semnată de el este cea pentru filmul „Ladies in lavender” interpretată de binecunoscutul violonist Joshua Bell. Iar „Silent nights” este cu adevărat un album relaxant, în tempo-uri lente, de ascultat la gura sobei, în momente de reverie.

Discul este disponibil la www.getmusic.ro sau la www.deutschegrammophon.com.

Let it snow

Aceeaşi casă Deutsche Grammophon propune şi un alt album clasic de Crăciun: „Let it snow” semnat de oboistul Albrecht Mayer şi ansamblul vocal „The King’s Singers”, apărut în 15 noiembrie 2013 şi disponibil la adresele de internet de mai sus sau în magazinele de specialitate.

Este cu totul altceva decât „Silent nights” – aici întâlnim energia şi vitalitatea cântărilor de Crăciun interpretate de unii dintre cei mai importanţi muzicieni clasici ai momentului. Albrecht Mayer este membru al Orchestrei Filarmonicii din Berlin şi desfăşoară în paralel o intensă carieră de solist; numele „The King’s Singers” este cunoscut drept un simbol al calităţii în lumea corală contemporană – 6 voci masculine care fac minuni.

O asociere inedită aşadar între un oboi şi vocile umane, pe un album ce aduce magia iernii în casele noastre.

Ar mai fi de menţionat că în intervalul 23-25 decembrie, de la ora 10, toate aceste albume pot fi ascultate la Radio România Muzical.

Să ne reamintim de Pavarotti

De Crăciun, e momentul potrivit să ne amintim de Pavarotti, oferind un cadou ce cuprinde cele mai semnificative 50 de piese înregistrate de regretatul tenor, unele binecunoscute (neuitatele momente din operele „Turandot” de Puccini şi „Rigoletto” de Verdi), ca şi inedite – o înregistrare cu o arie din „Boema” care nu a mai apărut pe un disc până în prezent. Luând în considerare că acest dublu CD poate fi achiziţionat şi cu o reducere, preţul de 27 lei este chiar foarte atractiv. Albumul este disponibil în magazinele de specialitate şi pe www.getmusic.ro.

…Şi cadouri-spectacol

Îmi place ideea de a oferi cadou bilete la un spectacol sau un concert de calitate, tocmai pentru că un cadou de Crăciun ar trebui să facă referire (şi) la ceva spiritual. Aşa că mi s-a părut bună ideea Grand Cinema Digiplex de a oferi posibilitatea de a cumpăra vouchere-cadou la spectacolele de operă şi balet pe care le prezintă, la un preţ mai mic decât cel pentru două bilete la un spectacol obişnuit.

Şi nu prea ai cum să greşeşti: pentru că niciuna dintre producţiile de balet sau operă transmise la cinema nu abdică de la un standard de calitate, pe care, cu tristeţe o spun, nu prea îl găsim în România, cu rare excepţii.

Foto credit: Cadouri muzicale, Angela Gheorghiu – Facebook

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.