Camil Petrescu – 120 de ani de la naştere: „Omul, între Shakespeare şi Dumnezeu
http://www.ziarulmetropolis.ro/camil-petrescu-120-de-ani-de-la-nastere/

La împlinirea a 120 de ani de la naşterea scriitorului Camil Petrescu, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” şi revista „Teatrul azi” organizează  Colocviul Naţional „Camil Petrescu” pe 23 aprilie, de la ora 11.00, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Un articol de Monica Andrei|22 Aprilie 2014

În foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional (intrarea dinspre str. Tudor Arghezi), veţi putea vedea expoziţia foto-documentară „Camil Petrescu – 120“, concepută de Ofelia Creţia.

Scriitorul va fi evocat apoi, în Sala Media a TNB, de: George Banu, Paul Cornea, Ioana Pârvulescu, Natalia Stancu și Cornel Ungureanu. Actorii Ilinca Tomoroveanu, Șerban Cellea, Marius Stănescu, Emilia Bebu, Vlad Logigan, vor citi din creația scriitorului.

Se va lansa apoi colecția completă în ediție anastatică a publicației interbelice Cetatea literară și volumul bipolar conținând piesa „Caragiale în vremea lui“, de Camil Petrescu și Procesul „tovarășului Camil”, document datorat lui Ion Vartic. Gazdele întâlnirii sunt Florica Ichim și Ioana Pârvulescu.

Camil_Petrescu

Camil Petrescu, 1894 – 1957

Apropierea lui Camil Petrescu de teatru datează dinaintea afirmării sale ca scriitor şi ca publicist. A iubit teatrul, i-a respectat creatorii adevăraţi, i-a încurajat valorile şi s-a considerat “osârdnic” al acestei arte. Este dramaturgul care a scris piese de teatru de la 22 la 62 de ani.

Student fiind, colaborează la „Rampa” şi luptă pentru înfiinţarea Operei române (1914). Pe lângă o sumedenie de articole publicate în publicaţiile vremii, continuă şi o activitate de cronicar teatral. Numai în cotidianul economic „Argus” semnează cronicile de teatru timp de 15 ani.

Şi-a pus în scenă două dintre textele sale („Mioara” şi „Mitică Popescu”), colaborând cu alţi regizori la munca de punere în scenă în timpul directoratului său la Teatrul Naţional, timp de zece luni, în 1939. Pe lângă toate acestea, a mai susţinut şi condus două studiouri de regie experimentală.

Înainte ca teza sa de doctorat “Modalitatea estetică a teatrului” să vadă lumina tiparului, dramaturgul proiectase o lucrare amplă „Quidditatea reprezentaţiei dramatice” care să conţină şi „Modalitatea artistică a teatrului” – o lucrare, de altfel neterminată, care urmărea să lămurească „receptivitatea emotivă a spectatorilor şi modurile ei, natura afectelor care se desfăşoară pe scenă în procesul creaţiei scenice în însuşi motivele lui genetice”. Lucrarea ar fi fost o “psihologie a teatrului şi spectacolului în genere”.

Cu teza sa de doctorat, „Modalitatea estetică a teatrului”, a revoluţionat teatrul românesc. Este o cercetare unde spune pentru prima dată esenţialul despre arta dramatică, punând în pagini de la rolul dramaturgului, la noţiuni despre regie şi arta actorului. Nu este o carte de doctrină, ci mai curând una de polemică.

Avem doi creatori de oameni: Dumnezeu şi Shakespeare

Pe parcursul incursiunii teoretice întâlnim rareori definiţii; sunt operate, mai degrabă „delimitări”. Aşa cum spunea: „o idee se defineşte printr-o serie de delimitări. O delimitare presupune întotdeauna o negaţie. Viaţa este contrazicere şi luptă cu moartea.”

Deşi foloseşte termenul “artă”, apare frecvent delimitarea dintre „artă”, „creaţie artistică”, „creator”.

Prin anii ’50 a fost solicitat să facă propuneri pentru o lege a teatrelor, proiect de lege care nu s-a păstrat. Există în arhiva scriitorului o parte din expunerea de motive la proiectul de lege a teatrelor.

Acestea porneau de la premisa că “legea trebuia să urmărească permanenta selecţionare a valorilor în ceea ce priveşte repertoriul şi forţele artistice menite să transforme un text superior într-un spectacol de artă”.

În 1956 este invitat să conducă revista „Teatrul”, deşi era deja grav bolnav. Face proiecte de număr şi trasează scopul publicaţiei.

Camil Petrescu şi ideile sale despre teatru

● (Arta este) “Un formidabil mijloc de pătrundere şi de obiectivare al sufletelor omeneşti, acolo unde ştiinţa nu poate ajunge, şi cu rezultate exprimate aşa cum ştiinţa nu le-ar putea în nici un caz exprima. ” (Teze şi antiteze)

● “Arta înseamnă umanitate superioară, adevăr valabil în timp îndelungat.” (Excelsior, ianuarie, 1931)

● “Arta este dospire sufletească în tipare eterne şi e cu atât mai de preţ această frământare cu cât izvorăşte dintr-o conştiinţă mai complexă şi mai abundentă.” (Rampa, aprilie, 1931)

● “Arta presupune un suflet dezvoltat complect ca inteligenţă, voinţă şi afectivitate. Presupune o luptă continuă între aceste însuşiri şi mediul înconjurător, pe altă parte, conflict, de pildă, între inteligenţă şi afectivitate, între pasiune şi voinţă. Conflict între ceea ce făureşte inteligenţa ca himeră şi ceea ce oferă realitatea.”

● “Arta este reacţiune în atitudine.”

● “Artistul năzuieşte să-şi obiectiveze personalitatea, căci obiectivarea e condiţia existenţială a existenţei.” (Documente literare)

● “O expresie este artistic când exprimă un raport efectiv, reprezentativ. Deci elementul expresiei artistice este comparaţia, adică traducerea unui moment al realităţii printr-un alt moment cu care să aibă o echivalenţă sensibilă.” (Documente literare)

● ”Conceptul de creaţie este facultatea de reconstituire a realităţii interioare şi exterioare, produs liber determinat al spiritului.” (Modalitatea estetică a teatrului)

În relaţia artist-operă de artă apare la Camil Petrescu o delimitare importantă între imaginaţie şi fantezie. “Surogat de imaginaţie a pauperului intelectual”, fantezia lucrează doar cu elemente ştiute, se păstrează “în toate invenţiile sale la nivel de naivitate şi rămâne doar o facultate ajutătoare. În timp ce artiştii care au imaginaţie sunt genii creatoare, cei dotaţi cu fantezie rămân doar diletanţi ai gândirii”.

“Când operaţiile în imagini dau rezultate adecvate, adică atunci când se realizează o prezenţă concretă e vorba de imaginaţie, iar când operaţiile cu imagini se fac dialectic, tautonom, avem ceea ce se numeşte fantezie”. (Ştiinţa substanţei)

O primă definiţie a teatrului o dă în Modalitatea estetică a teatrului: “teatrul este un spectacol organizat, adică este o exhibiţie al cărei obiect este o întâmplare reprodusă în faţa unei asistenţe numeroase în genere convocate”. Pe parcurs, “spectacolul organizat” va fi înlocuit de termenul “producţie teatrală”, pentru ca apoi să folosească şi pe cel de “reprezentaţie teatrală”, “având un caracter de reproducere”, accentuat.

Reprezentaţia teatrală nu poate fi desprinsă de ideea de “dramatic”, iar acesta nu poate fi legat decât de destinul uman. „Act dramatic în afară de prezenţa umană şi de cea antropomorfică nu există”. Aici este nevoie de o delimitare esenţială între „act” şi „acţiune”. Teatrul este act. Acţiunea este altceva. „Actul e în conştiinţa tradusă, acţiunea este automată”.

O piesă jucată nu e un text, e un spectacol.

● “Teatrul nu poate fi altceva decât o întâmplare cu oameni. Până acum nu avem decât doi creatori de oameni: Dumnezeu şi Shakespeare.”

● “Oamenii de definesc prin ceea ce îi distrează, prin ceea ce îi mulţumeşte ca intelectualitate, prin ceea ce îi face să se înduioşeze.”

● “Un critic nu trebuie să fie la fel ca toată lumea. Să scrie cu sângele şi cu nervii lui sau să nu scrie deloc.”

● “Critica e o judecată de valoare, o preţuiere a semnificaţiilor sub unghiul dialecticii culturale, funcţiunea sa este selectivă, nu explicativă”. (Teze şi antiteze)

● “Talentul după ce a fost descoperit trebuie ajutat, îndrumat, protejat, ferit de corupţie (adică ferit de preocupări de success ieftin, de practica şabloanelor, cârligelor, poncifelor), adică ferit de moarte, de îndrumători falşi, care îl obligă să joace cum nu trebuie.”

● “Socotim că ideea că avem un public excelent de teatru e greşită. Publicul românesc, în genere, pare că descinde din publicul berăriilor cu scenă de varietăţi. ”

Având un temperament combativ, a fost un critic autoritar. Munca de creaţie la piese, lucrarea filosofică, scrierea romanelor, războiul, boala, l-au împiedicat pe Camil Petrescu să-şi ducă planurile până la capăt, astfel încât, din ceea ce şi-a propus, doar o mică parte a dat roade.

Foto Camil Petrescu: wikipedia, cinemagia.ro

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

20
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astăzi, când se discută în lumea întreagă soarta Europei ca un tot organic ori ca o aglomerare de state, e interesant să ni-l amintim pe George Ciorănescu (1918-1993), cel care la un moment dat spunea: „Poporul din care mă trag s-a pronunţat totdeauna pentru Europa. Poporul meu posedă deplina maturitate şi întreaga informaţie istoică şi politică pentru a sprijini crearea Europei unite, libere şi democratice”.

17
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE A fost o vreme când mulţime de români plini de har se şcoleau în străinătate şi foarte curând ajungeau, prin natura profesiei, să devină adevăraţi „cetăţeni ai lumii”. Doar că multora schimbările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial le-au frânt ori le-au modificat din temelii destinul. Unii au depăşit momentul desţărării şi au rămas în elita culturală internaţională.

02
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

20
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi... călătoreşte.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri al familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.

10
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Pe vremea când frontierele erau în mare parte spiritualizate, cum ar fi spus Nicolae Titulescu, oamenii de talent, creativi, socoteau normal să se manifeste, să se desăvârşească la Bucureşti ori la Paris. Aşa a fost şi cazul Elvirei Popescu (1896- 1993), absolventă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti.

08
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Din zecile de români formaţi în şcolile franceze se desprinde figura unică a lui Şerban Coculescu (Pius Sérvien), fiul lui Nicolae Coculescu, profesor de astronomie, fondatorul Observatorului astronomic de la Bucureşti.

06
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul, ca formă de protest faţă de regimul politic din ţara de origine, a căpătat, în cazul românilor, după al Doilea Război Mondial, dimensiuni dramatice. Şi aceasta pentru că a fost vorba de valuri succesive şi de motivaţii deosebite.

03
/04
/17

A rămas în istoria justiției române ca unic orator și celebru penalist, pledoariile sale fiind publicate în „Biblioteca Marilor Procese", iar în istoria teatrului românesc prin trilogia: „Viforul”, „Apus de Soare”, „Luceafărul” și comedia „Hagi Tudose” - spectacol jucat pe scena Teatrului Metropolis.

Page 1 of 2212345...1020...Last »