Camille Claudel 1915. Alienare
http://www.ziarulmetropolis.ro/camille-claudel-1915-alienare/

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Un articol de Ionuţ Mareş|27 Ianuarie 2014

CRONICA DE FILM În „Camille Claudel 1915“, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

Una din mărcile pentru care îl apreciez pe dificilul cineast francez Bruno Dumont este faptul că filmele sale, şapte la număr, nu fac niciun compromis pentru a se lăsa îndrăgite sau cel puţin apreciate la prima vizionare.

Dimpotrivă, stârnesc un anume disconfort care poate intriga şi chiar alunga spectatorii nerăbdători. A doua vizionare are însă toate şansele să fie revelatoare, în sensul în care oferă acces la un discurs cinematografic bogat în cadre picturale şi portrete fruste, de o sinceritate crudă.

Este unul din lucrurile care mi se pare că îl apropie de marele cineast Robert Bresson, cel cu care a fost comparat deseori, deşi Dumont se declară deranjat de analogie. Este o comparaţie în avantajul lui Dumont, pentru că Bresson a fost în afara oricărui val sau şcoală şi, prin urmare, nu a permis apariţia unor succesori imediaţi demni de renumele său. Bresson şi-a urmat calea ca un ascet în lumea cinematografiei, aşa cum pot fi considerate şi personajele filmelor sale.

La fel ca Bresson, Dumont, cu studii de filosofie, are o înclinaţie spre tematica spiritualităţii. Protagoniştii care populează filmele lui Bresson caută diverse căi de redempţiune, articulate direct sau camuflat – de la tânărul preot din „Jurnalul unui preot de ţară” (1951) şi condamnatul din „Un condamnat la moarte a evadat” (1956), la hoţul de portofele din „Pickpocket” (1959) şi nefericita, dar minunata Mouchette din filmul omonim (1967).

Dumont este de asemenea interesat de expresii ale salvării personale, însă unele care pot contraria şi care nu se lasă uşor percepute, aşa cum este cazul în special în „Hadewijch” (2009) şi în cel mai nou film al său, „Camille Claudel 1915”, prezentat anul trecut în competiţia oficială de la Berlinală şi ajuns acum şi în cinematografele din România.

Juliette Binoche, cea care şi-a dorit să lucreze cu Dumont, un regizor ce apelează aproape numai la distribuţii formate din neprofesionişti (la fel cum proceda şi Bresson, într-o tradiţie ce se identifică, totuşi, chiar cu începuturile cinematografului), o interpretează pe sculptoriţa Camille Claudel. Născută în 1864, ea a fost sora scriitorului şi catolicului devotat Paul Claudel şi studenta şi apoi amanta sculptorului August Rodin.

Datele biografice arată că Rodin şi Camille Claudel au întrerupt relaţia, care dura de 15 ani, în 1895. La începutul secolului următor, artista prezintă semnele unui dezechilibru psihic, fiind ulterior diagnosticată cu schizofrenie. În 1913 este internată de familie într-un spital de boli mintale de la periferia Parisului, iar peste un an, odată cu începerea războiului, într-un azil similar undeva în sud-estul ţării.

Bruno Dumont adaptează liber şi fără un scenariu propriu-zis corespondenţa dintre Paul Claudel şi sora sa, dar şi înregistrăile medicale ale perioadei, şi oferă câteva fragmente dintr-un moment bine determinat, identificat încă din titlu – anul 1915. Mai exact, câteva zile în care Camille se pregăteşte pentru o vizită la azil a fratelui său, de la care speră că o va scoate de acolo – întâlnirea ţine loc de „punct culminant”, într-un film lipsit de inflexiuni narative.

În mai mult de jumătate din film, Bruno Dumont nu face decât să surprindă, aproape numai prin cadre fixe, chipul răvăşit al protagonistei (impresionantă transformarea, de-vedetizarea la care se supune Juliette Binoche) şi manifestările femeilor cu probleme mintale, supravegheate de măicuţe-asistente.

Este un stil împrumutat din documentarul observaţional, care primeşte la Dumont valenţe antropologice. Femeile cu probleme mintale din film au şi în realitate aceleaşi handicapuri, lucru care sporeşte autenticitatea demersului regizoral, dar ridică şi probleme de etică.

Totuşi, aşa cum arată şi filmele sale precedente, ceea ce-l distinge pe Dumont de oricare alt cineast francez contemporan este interesul pentru protagonişti de obicei ignoraţi, dintr-o Franţă rurală sau a micilor oraşe, ale căror temperamente la limita disfuncţionalităţii şi chipuri aspre ascund o umanitate care, în final, se impune.

camille claudel

Juliette Binoche, într-o scenă din filmul „Camille Claudel 1915”

Dumont nu ne permite să pătrundem în mintea lui Camille (din ale cărei răbufniri temperamentale primim totuşi câteva mostre), dar ajungem să-i împărtăşim perspectiva – aceea a unei femei aparent fără probleme de gravitatea iremediabilă a neajunsurilor arătate de restul pacientelor. Acest lucru se întâmplă cel puţin într-o primă fază, când spectatorul este pus în situaţia de a-şi adresa aceeaşi întrebare ca protagonista – de ce se află la un astfel de azil, când diferenţa dintre ea şi restul „colegelor” este vizibilă?

Răspunsul la întrebare este conturat însă treptat, pe măsură ce Dumont oferă informaţii suplimentare, într-un stil neconvenţional: dialogurile sunt mai degrabă monologuri prelungite, redate în cadre de mai multe minute – prilej pentru ca Juliette Binoche să-şi etaleze nuanţele expresivităţii.

Numeroasele cadre cu femeile cu boli mintale nu sunt uşor de privit, însă lipsa muzicii şi a oricăror alte trucuri ieftine face ca pacientele şi îngrijitoarele, care, cu excepţia lui Binoche, se joacă pe ele însele, să nu stârnească milă, dar nici repulsie. Este o abordare cerebrală, care încearcă să redea „normalitatea” în care a fost nevoită să-şi petreacă mulţi ani Camille Claudel, îndepărtată de arta sa, într-un film despre „încarcerare şi inactivitate”, aşa cum şi l-a propus Dumont.

„Camille Claudel 1915” a intrat de vineri, 24 ianuarie, în cinematografe, fiind distribuit de Independenţa Film.

INFO

Camille Claudel 1915 (Franţa, 2013)

Regia: Bruno Dumont

Cu: Juliette Binoche, Jean-Luc Vincent, Emmanuel Kauffman, Florence Philippe

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Camille Claudel 1915 – Independenţa Film

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

23
/02
/17

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

20
/02
/17

Asociația pentru film documentar românesc Docuart organizează în perioada martie - iunie 2017 cea de-a 4-a ediție a Caravanei Docuart, în cadrul căreia sunt anunțate proiecții la Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Satu Mare, Gherla, Târgu Jiu, Arad și Vălenii de Munte.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

10
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. „Secvențe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist și emoționant. O capodoperă.

Page 1 of 16412345...102030...Last »