Carmen Galin, Aurel Giurumia şi Iurie Darie – 14 martie în cultură
https://www.ziarulmetropolis.ro/carmen-galin-aurel-giurumia-si-iurie-darie-14-martie-in-cultura/

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 14 martie s-au născut 3 mari actori români? Aurel Giurumia şi Iurie Darie nu se mai află printre noi. Dar actriţa alături de care am fredonat, în copilărie, versurile melodiei „Fram, ursul polar“, împlineşte 68 de ani.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2014

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 14 martie s-au născut trei mari actori români? Doi dintre aceştia, Aurel Giurumia şi Iurie Darie, nu se mai află din nefericire printre noi. Al treilea – actriţa alături de care unii dintre noi am fredonat, în copilărie, versurile melodiei „Fram ursul polar“ – împlineşte, astăzi, 68 de ani.

Carmen Galin, născută pe 14 Martie 1946, în Bucuresti, a făcut parte din promoţia ’67 a Academiei de Teatru şi Film alături de Mitică Popescu, Cristina Stamate, Ioana Bulcă, Adela Mărculescu şi Ilie Gheorghe, la clasa profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar şi Mihai Mereuţă. Repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, a fost convinsă de Dinu Săraru să vină la Bucureşti, la Teatrul Mic. Aici, regizorii Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete au distribuit-o în spectacole alături actori precum Ştefan Iordache sau Valeria Seciu. După transferul la TNB, Carmen Galin apare în spectacole ca „Noaptea regilor” în regia lui Andrei Şerban, jucând cot la cot cu Dinică, Ovidiu Iuliu Moldovan, Maia Morgenstern sau Dan Puric, în „Livada de vişini”, în „Steaua fara nume” sau în „Trilogie antică” – „Electra”, a aceluiaşi Andrei Şerban. Pe marele ecran debutează în 1966, cu filmul „Dimineţile unui băiat cuminte”, de Andrei Blaier. Urmează apoi „Drum în penumbră” (1972), „Proprietarii” (1973), „Ilustrate cu flori de câmp” (1974), „Tănase Scatiu”, „Mere Roşii” şi „Premiera” (1976), „Iarna Bobocilor” (1977), „Profetul, aurul şi ardelenii” (1978), „Ora zero”, „Bietul Ioanide” (1979), „Saltimbancii”, „Pruncul”, „Petrolul şi Ardelenii” (1981), „Întunericul alb” (1982), „De dragul tău, Anca”, „Faleze de nisip” (1983), „Un saltimbanc la Polul Nord”(1984), „Secretul lui Nemesis” (1985), „Zâmbet de soare” (1987), „Campioana” (1990), „Vinovatul” (1991). În 1995, s-a retras din activitate, de pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, (din cauza conducerii de atunci). Ulterior, Carmen Galin s-a dedicat acţiunilor umanitare. Pe 7 februarie 2004, a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria – Arta Spectacolului, „în semn de apreciere a întregii activităţi”.

1804 – S-a născut, la Viena, compozitorul austriac Johann Strauss – tatăl.

1837 – Apare, la Iaşi, „Alăuta românească” (supliment al ziarului „Albina românească”), sub redacţia lui Gheorghe Asachi, apoi a lui Mihail Kogălniceanu, prima revistă literară din Moldova

1854 – S-a născut poetul Alexandru Macedonski, reprezentant al simbolismului în poezia românească.

1879 – S-a născut Albert Einstein, fizician, autorul teoriei Relativităţii şi laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921).

1883 – A încetat din viaţă Karl Marx.

1885 – S-a născut scriitorul Constantin I. Gane, autorul lucrării “Trecute vieţi de doamne şi domniţe”.

1887 – A încetat din viaţă pictorul şi fotograful Carol Popp Szathmary.

1919 – S-a născut Alexandru Paleologu, scriitor, om politic (2000 – Premiul de Excelenţă în Cultură Româna) („Bunul-simţ ca paradox. Eseuri”, „Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor”, „Sfidarea memoriei”, „Despre lucruri cu adevărat importante”, „L’Occident est a l’Est”).

Carmen Galin

1929 – S-a născut actorul Iurie Darie (din filmografie: „Dragoste la zero grade”, „Cucoana Chiriţa”).

1931 – S-a născut Aurel Giurumia, actor român de teatru și film (d. 2004)

1933 – S-a născut Quincy Jones, compozitor american

1933 – S-a născut actorul britanic Michael Caine (“Funeralii la Berlin”, “Omul care vroia să fie rege”).

1946 – S-a născut Carmen Galin, actriță de teatru și film.

1955 – S-a născut Marta Petreu, poetă și eseistă.

1965 – A murit inginerul Dimitrie Leonida, unul dintre pionierii electrificării României, organizator al primului muzeu tehnic din ţară

1966 – A avut loc premiera filmului Răscoala, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, în regia lui Mircea Mureșan. Filmul a obținut premiul Opera prima, la Festivalul de Film de la Cannes.

Foto cu Carmen Galin, Aurel Giurumia, Iurie Darie şi Alexandru Paleologu – Cinemagia şi wikipedia

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

20
/10
/16

Într-o zi de 20 octombrie se năşteau Arthur Rimbaud, Bela Lugosi și Viggo Mortensen. Rimbaud, copilul teribil al literaturii franceze, a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase destine literare. La 10 ani a început să scrie poezii pentru ca 6 ani mai târziu să publice prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". După vârsta de 20 de ani Arthur Rimbaud nu mai scrie nimic în domeniul literar, deși posteritatea îl va considera figură centrală a literaturii moderne și unul dintre precursorii simbolismului.

14
/10
/16

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.

07
/10
/16

''Dacă-ți accepți vârsta și aspectul și joci rolurile potrivite, atunci reușești să-ți dai seama că, într-adevăr, fiecare vârstă are frumusețea ei'' - Diana Lupescu. Într-o zi de 7 octombrie se stingea din viaţă scriitorul Edgar Allan Poe şi se năşteau actriţa Diana Lupescu şi muzicianul Thom Yorke, solistul trupei britanice Radiohead.

06
/10
/16

"Ştiţi ce înseamnă un bun ministru? Nu să fii bun funcţionar, ci să ai vocaţie de stăpân. Când un ministru e funcţionar, se încurcă în hârtii. Iar ca prim-ministru, trebuie să porţi în geantă imaginea ideală a României, spre care să te mişti asimptotic." - Petre Ţuţea. Într-o zi de 6 octombrie (1902) se năşteau filosoful şi eseistul Petre Ţuţea şi actriţa Vasilica Tastaman (1933) şi se stingea din viaţă actriţa amemricană Bette Davis (1989).

29
/09
/16

În urmă cu mai bine de un secol, pe 29 septembrie 1910, se năstea Arsenie Boca, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Tot Într-o zi de 29 septembrie s-au născut Miguel de Cervantes, Caravaggio, Michelangelo Antonioni şi Anita Ekberg şi s-au stins din viaţă Iulia Hasdeu, Émile Zola, Gellu Naum si Tony Curtis.

19
/09
/16

Într-o zi de 19 septembrie se năşteau actorul Jeremy Irons, Jarvis Cocker, fondatorul şi solistul grupului britpop Pulp, şi romancierul britanic William Golding, laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 19 septembrie s-au stins din viaţă Lucia Sturza Bulandra, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Horia Șerbănescu şi Johnny Răducanu.

09
/09
/16

Într-o zi de 9 septembrie se năşteau Lev Tolstoi, autorul romanelor "Război şi pace" şi "Anna Karenina" şi actorul britanic Hugh Grant, cunoscut în special pentru rolurile din "Patru nunți și o înmormântare", "Notting Hill" şi "Jurnalul lui Bridget Jones". Tot pe 9 septembrie se stingea din viaţă Toulouse-Lautrec, unul dintre cei mai mari pictori ai perioadelor postimpresioniste şi art nouveau.