A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.
Un articol de Georgeta Filitti|11 noiembrie 2016
A aparţinut Cleopatrei Trubeţkoi, fiica lui Costache Ghica, fratele domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica şi Alexandru Dimitrie Ghica. A fost măritată o vreme cu principele rus Serghei Trubeţkoi. S-a mutat în Rusia, a stat câţiva ani la Paris, unde îşi avea salon de primire, ca atâtea alte românce expatriate vremelnic, apoi s-a întors în casa de pe Podul Mogoşoaii.
Despre frumuseţea ei s-a dus repede vestea: ten minunat, zulufi negri ca tăciunele, talie zveltă. Toaletele mereu reînnoite de la Paris, pălăriile asortate, cu nelipsitele pene albe şi bijuteriile fără număr au făcut din ea repede un reper al eleganţei bucureştene. Şi-a deschid un salon frecventat cu asiduitate de tinerii care vor constitui generaţia paşoptistă. Eliade Rădulescu, Cesar Bolliac, Grigore Alexandrescu îşi citesc aici, în premieră, creaţiile literare. Vin, adesea, şi moldovenii Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. C. Bolliac, cu stângăcie înduioşătoare, încearcă s-o omagieze:
„Iubită d-o capitală şi-n cercuri adorată
Prin spirit, prin ştiinţă în toate şti domni!”
În casa ei se făcea şi multă muzică şi faima nobilei îndeletniciri a trecut repede hotarele ţării de vreme ce însuşi Franz Liszt, în 1847, se opreşte şi concertează aici. Prinţul Anatol Demidov nu exagera când scria: „nu cunosc nici un oraş în Europa unde să se poată aduna o societate mai cu desăvârşire plăcută…, bunele maniere, tonul graţios, talentele femeilor, puritatea cu care se vorbesc limbile Europei Centrale – toate se unesc spre a vă convinge că e o societate întru totul asemănătoare tuturor celor europene”.
Prinţesa a murit în 1878 şi casa a fost cumpărată de negustorul bulgar Nenciu. Fiica acestuia, Nyka, a petrecut şi ea o vreme la Paris, dar n-a adus de acolo moda salonului literar şi muzical ci doar felul nebunesc de a schimba bărbaţii şi toaletele. Avocatul Petre Grădişteanu, omul politic Alexandru Djuvara, vice guvernatorul Băncii Naţionale Th. Capitanovici au fost, pe rând, soţii mult încercaţi ai celei păstrate în memoria bucureştenilor ca cea mai elegantă femeie a oraşului. Se spune că asorta brâul muscalului care îi conducea trăsura şi căptuşeala trăsurii la rochia purtată în plimbarea zilnică de la Şosea.
Tot un observator străin o caracteriza pe frumoasa Nyka, cea aflată în răspăr cu societatea, atât pentru toaletele fără număr cât şi pentru moralitatea discutabilă fiindcă, pe lângă soţii oficiali, luxul fabulos i-a fost întreţinut şi de admiratori, nu puţini: „una din cele mai atrăgătoare femei din Bucureşti, cu talia înaltă, bine proporţionată, mai mult foarte drăguţă decât cu adevărat frumoasă, are un surâs încântător, o voce delicioasă şi mers împărătesc”.
Singura amintire despre casa ei, poate o rămăşiţă a originii bulgăreşti, păstrată peste timp, este excelentul iaurt preparat acolo, „care şedea în picioare la masă”. Reţeta lui rămâne o încercare la îndemâna oricui: se ia o cantitate de lapte (nepasteurizat!) şi se fierbe până îşi reduce volumul la o treime. Se răceşte şi i se adaugă maia. Nu se păstrează la frigider ci doar într-un loc răcoros.
Dacă cineva şi-ar pune în minte să cerceteze casele încă nedemolate de la Calea Victoriei, ar afla, neîndoios, poveşti de viaţă fără număr, bucurii şi tristeţi a căror istorisire ar colora odată în plus imaginea de altă dată a Bucureştiului.
