Casting pentru musicalul „Fantoma de la Opera”
https://www.ziarulmetropolis.ro/casting-pentru-musicalul-fantoma-de-la-opera/

Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” organizează în perioada 5-10 iulie un casting pentru unul dintre cele mai cunoscute spectacole de musical din lume – „Fantoma de la Operă”, producţie ce va intra în repertoriul instituţiei începând cu stagiunea 2014-2015. Spectacolul va fi montat de regizorul de origine australiană Stephen Barlow şi de o echipă de creaţie alcătuită din artişti români şi străini.

Un articol de Liliana Matei|27 iunie 2014

Musicalul „Fantoma de la Opera” de Andrew Lloyd Webber este una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, al cărei succes continuă și astăzi la mai bine de 25 de ani de la premiera sa.

Cu un număr total de peste 130 de milioane de spectatori și încasări de peste 5.6 miliarde de dolari (mai mari chiar decât ale celebrelor filme hollywoodiene „Titanic”, „ET” și „Star Wars”), „Fantoma de la Operă” este cea mai longevivă producție de la Broadway, depășind recordul de 7486 de reprezentații stabilit de musicalul „Cats”.

„Fantoma de la Operă” a câștigat până în prezent 70 de premii importante, inclusiv 3 premii Olivier, cel mai recent fiind Premiul Olivier pentru Cel Mai Popular Show în 2002, un Evening Standard Award, 7 Premii Tony (printre care Cel Mai Bun Musical), 7 Drama Desk Awards și 3 Outer Critic Circle Awards.

fantoma de la opera

Spectacolul a fost produs în 151 de orașe și 30 de țări din întreaga lume, printre care: Anglia, Australia, Austria, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Elveția, Germania, Hong Kong, Irlanda, Korea, Mexic, Noua Zeelandă, Olanda, Scoția, Singapore, Spania, Suedia, Statele Unite, Ungaria, Taiwan și Tailanda.

Stephen Barlow este unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani, cu o carieră desfășurată în cele mai importante instituții muzicale din lume (Metropolitan Opera House – New York, Covent Garden – Londra, San Francisco Opera, Opera Monte Carlo, Royal National Theatre, Mariinsky Theatre – Sankt Petersburg etc.). Printre cele mai recente spectacole ale sale se numără: „Rigoletto” (Opera Națională București și Lyric Opera of Chicago), „Tosca” (Santa Fe), „Carmen” (Opera Theatre Saint Louis), „La Traviata” (Singapore Lyric Opera House).

De asemenea, Stephen Barlow a fost co-regizor pentru cel mai recent musical de pe West End semnat Boublil/Schönberg/Legrand – „Marguerite” și regizor rezident pentru turneul în Marea Britanie al musicalului „Jesus Christ Superstar”.

Castingul vizează următoarele roluri:

Fantoma de la Operă – tenor/bariton
Christine Daaé– soprană
Raoul, Viconte de Chagny – tenor/bariton
Carlotta Giudicelli – soprană
Ubaldo Piangi – tenor
Meg Giry – soprană
Monsieur Gilles André – bariton/tenor
Madame Giry – mezzo-soprană
Monsieur Firmin – bariton (bas-bariton)
Passarino – tenor
Joseph Buquet – bariton/bas
Don Attilio – bas
Confidante – soprană
Monsieur Reyer – actor
Monsieur Lefevre – actor

Casting în două etape

Etapa I – Candidații vor interpreta a două momente muzicale la alegere dintr-un spectacol de musical (altul decât „Fantoma de la Operă”) și dintr-un spectacol de operetă, de maxim 3 minute fiecare.

Etapa a II-a – Candidații selectați în prima etapă, vor interpreta unui moment muzical reprezentativ din musicalul „Fantoma de la Operă”*

Se recomandă ca toți participanții la casting să fie disponibili pe întreaga perioada de desfășurare a acestuia, între 5-10 iulie.

*Din cauza restricțiilor legate de drepturile de autor ale musicalului, organizatorii nu pot pune la dispoziția candidaților partiturile pentru momentele muzicale din spectacolul „Fantoma de la Operă”.

Pentru înscrieri, candidații sunt rugați să trimită următoarele informații:

CV (cu poză actuală)
Titlul celor două momente muzicale interpretate în etapa I

Modalitatea de acompaniament (negativ sau pianist corepetitor)**

**În cazul în care candidatul optează pentru varianta de acompaniament cu negativ, acesta va fi pus la dispoziția organizatorilor pe suport CD, iar dacă va fi acompaniat de pianist corepetitor, candidatul va pune la dispoziția acestuia partitura piesei interpretate. Ambele materiale (CD și partitură) vor fi trimise organizatorilor până în data de 4 iulie a.c.

Comisia de evaluare va fi formată din: regizorul, dirijorul, producătorul general al spectacolului și reprezentanți ai conducerii Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Aplicațiile pot fi trimise pe adresa [email protected], până cel târziu vineri, 4 iulie a.c. Pentru informații suplimentare privind modalitatea de înscriere sau alte întrebări, persoana de contact este Ruxandra Ștefu, tel. 0743 263 446.

09
/12
/17

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă luni, 11 decembrie 2017, ora 18:30, o reprezentație excepțională a spectacolului „Nabucco”, de Giuseppe Verdi. Evenimentul liric este dedicat sopranei Emilia Cătană și baritonului Vasile Cătană, iluștrii prim-soliști ai Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, distribuția serii fiind onorată de invitații de talie internațională baritonul Sebastian Cătană, soprana Dragana Radaković, basul Marius Boloș.

06
/12
/17

Cel mai important eveniment al scenelor lirice româneşti, Gala Premiilor Operelor Naţionale, este pentru al doilea an consecutiv, găzduit de Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul ajuns la cea de-a V-a ediţie este considerat cel mai grandios eveniment care celebrează şi premiază performanțele lirice ale Operelor din ţară.

06
/12
/17

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat soția sa, Laeticia.  Acest rocker impregnat de twist, blues, soul sau country, un romantic, un psihedelic, un adevărat ''Johnny-Imperator'', cum l-a supranumit ziarul ''Le Monde'' a devenit iubit de generații întregi de francezi cu care a împărțit pe lângă cântecele sale și coborârile sale în infern.

29
/11
/17

Deoarece pe 28 noiembrie 1918 Bucovina a devenit a doua provincie românească ce s-a unit cu România, data a fost declarată oficial drept Ziua Bucovinei print-o lege din 2015. În inima Țării Fagilor (în germană Buchenland), la Rădăuți, Ziua Bucovinei a coincis ieri și cu prima din cele 4 zile ale unui eveniment în premieră în România: Klavier Art Duo Festival, primul festival de duo pianistic (pian la patru mâini) din țară, cu intrare liberă.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.

24
/11
/17

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. În urmă cu 26 de ani se stingea din viață legendarul lider al grupului Queen.

20
/11
/17

După un memorabil concert susținut recent cu Orchestra Națională Radio, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Sălii Radio miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19.00, într-un recital alături de pianista Sînziana Mircea!

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.

12
/11
/17

Festivalul International EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește, în 2018, 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din Romania căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.