Citind o carte despre stres, „Cum să te aperi de stres”, de Patrick Légeron, pentru a-i înţelege mecanismele şi modul în care ne afectează viaţa, am descoperit că autorul oferă şi o origine semantică a termenului, care merge dincolo de explicaţia din dicţionar despre provenienţa acestuia.
Un articol de Cristina Drăgulin|30 septembrie 2014
Dicționarul menționează preluarea cuvântului stres din limba engleză – „stress”. De asemenea, precizează existența acestuia și în limba franceză, sub aceeași formă – „stress”.
Însă, se pare că drumul său nu a pornit din limba engleză, ci din franceză, limbă în care exista cuvântul „estrece” sau „îngustime, opresiune”. Însuși termenul de „estrece” se trage din latinescul „stringere” care înseamnă „a strânge”.
Astfel, primul sens al lui „stres” este legat de „constrângere”. Era folosit în mecanică pentru a desemna presiunea la care sunt supuse anumite piese, precum o grindă sau un arc de pod.
Din secolul al XVI-lea, „stres” este folosit în limba engleză pentru a desemna „punerea la încercare” sau „tensiunea ori mâhnirea”. Această semnificație a fost preluată, ulterior, și în limba franceză.
Patrick Légeron face o analogie între călătoria cuvântului „stres” și a termenului „tenis”, care, la origine, era un joc francez ce presupunea aruncarea unei mingii în timp ce se striga „Prindeți!” („Tenez!”, forma de imperativ persoana a II-a a verbului francez „tenir”).
Astăzi, deși stresul are, mai degrabă, o conotație negativă, fiind folosit ca desemnând o stare de epuizare patologică fizică și psihică, el este, de fapt, una dintre marile funcții ale organismului, care presupune declanșarea anumitor mecanisme necesare adaptării la factorii de mediu (traumatism, emoții, frig, căldură etc.). Cum funcționează stresul și cum îl putem transforma în aliatul nostru puteți afla din cartea „Cum să te aperi de stres”, scrisă de psihiatrul Patrick Légeron.
Foto: wikipedia
