Catrinel Dumitrescu, la 58 de ani. O ştiinţă a inefabilului
https://www.ziarulmetropolis.ro/catrinel-dumitrescu-la-58-de-ani-o-stiinta-a-inefabilului/

Din decembrie 1990, Catrinel Dumitrescu este actriţa Teatrului Nottara, după ce a lucrat o perioadă la Naţionalul clujean.

Un articol de Dan-Marius Zarafescu|11 octombrie 2014

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, Facultatea de teatru, specialitatea actorie, la clasa profesorului Octavian Cotescu şi a asistentului universitar Ovidiu Schumacher, Catrinel Dumitrescu a fost distribuită, încă din primii ani ai carierei artistice, în roluri importante din filme semnate de regizori valoroşi: Doina din Râul care urcă muntele, regia: Cristian Nicolae (1977); Sanda din Ora zero, regia: Nicolae Corjos (1979); Geta Mutu din Ora care ne trebuie, regia: Manole Marcus (1979); Laura Herdelea din Blestemul pământului, blestemul iubirii, regia: Mircea Mureşan (1980); Ea din Non stop, regia: Manole Marcus (1981); Silvia din Buletin de Bucureşti, regia: Virgil Calotescu (1982); Mioara din Pădurea de fagi, regia: Cristina Nichituş (1982); Despa din Pădurea nebună, regia: Nicolae Corjos (1982); Sidonia din Ca-n filme, regia: Manole Marcus (1983); Silvia din Căsătorie cu repetiţie, regia: Virgil Calotescu (1985); Livia din Păstrează-mă doar pentru tine, regia: Virgil Calotescu (1987).

Închizi ochii şi îi auzi vocea: timbrul aparte, cald, câteodată cu inflexiuni pasionale. Râsul său cristalin, în cascade, se unduieşte cu o uimitoare virtuozitate de la intonaţii dulci, candide, copilăreşti, la hohotul adânc, aspru, muiat în cinism şi speriat de propriul zbucium.

La fel de plăcut şi de tulburător este şi chipul său, care poate modela, cu minunată uşurinţă, cele mai felurite biografii, transformându-le în destine şi, în acelaşi timp, poate trece cu dezinvoltură de la o mască superbă la grimasa unei mahalagioaice, de la desenul unor caractere puternice până la personificarea unor stări profunde, rămânându-şi mereu fidelă sieşi.

Pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a jucat mai mult de un deceniu. Dintre cele mai importante roluri, amintim: Irina Ingheborg – Pasărea Shakespeare de D.R. Popescu, regia: Alexandru Tatos (1974); Catinca – Un os pentru un câine mort de Al. Sever, regia: V.T. Popescu (1981); Duffy – A cincea lebădă de Paul Everac, regia: Andrei Mihalache (1983); Magda Minu – Ultima oră de Mihail Sebastian, regia: V.T. Popescu (1983); Ea – Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, regia: Andrei Mihalache (1983); Ioana Boga – Surorile Boga de Horia Lovinescu, regia: Aureliu Manea (1983); Irina – Vânătoarea de raţe de A. Vampilov, regia: V.T. Popa (1984); Marghiolita – Piatra din casă de Vasile Alecsandri, regia: Andrei Mihalache (1984); Helea – Melodie Varşoviană de L. Zorin, regia: V.T. Popa (1986); Nana – Concurs de împrejurări de Adrian Dohotaru, regia: Marin D. Aurelian (1987); Lucille – Burghezul Gentilom de Moliere, regia: Mihai Măniuţiu (1988); Mara – Patima fără sfârşit de Horia Lovinescu, regia: Virgil Andrei Vâţă (1989).

A colaborat şi cu alte teatre, în spectacole precum: Anecdote provinciale de A. Vampilov, regia: Valeriu Moisescu, la Teatrul Bulandra; Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Muşatescu, regia: Marin D. Aurelian, la Teatrul de Stat din Turda; Pygmalion de G.B. Shaw, regia: Mihai Constantin Ranin, la Teatrul de Stat din Sibiu; la A.T.M. a jucat în Hoţul sentimental de Tudor Popescu, Încurcă lume de A.D. Hertz, Joc dublu de Robert Thomas.

Cu talentul ei au fost îmbugăţite şi producţiile teatrale realizate de Radiodifuziunea Română şi TVR: Magda în Grădina de trandafiri de Andi Andrieş, regia: Constantin Dicu; Daniela în Simple coincidenţe de Paul Everac, regia: Constantin Dicu; Ea în Dincolo de nori de Octavian Sava, regia: Titi Ax; Corina din Inspectorul broaştelor de Victor Eftimiu, regia: Domnița Munteanu; Licare din Aşteptând în prag de Mircea Enescu, regia: Dan Puican; Paula în Uneori, imposibilul nu există de Octavian Sava, regia: Dan Puican; Mariţa în Trei crai de la răsărit de B.P. Haşdeu, regia: Dan Puican; Ioana în Dragoste la prima vedere de Ion Baieșu, regia: Constantin Dicu şi în serialul de televiziune Filiera, regia: Virgil Calotescu.

Harper's BAZAAR mai-iunie 2014_copyright Oltin Dogaru - harper's bazaar(1)

Cu sensibilitate, inteligenţă scenică, farmec feminin, Catrinel Dumitrescu a marcat semnificativ repertoriul Teatrului Nottara prin performanţa actoricească demonstrată în numeroase montări ale unor regizori importanţi ai scenei româneşti. Amintim câteva dintre apariţiile sale memorabile: Viviana – Un regat pentru un asasin de Peter Karvas, regia: Tudor Mărăscu (1991); Logodnica – Transfer de personalitate de Dumitru Solomon, regia: Mircea Cornişteanu (1991); Amalia – Arşiţa şi viscolul de Ispirescu, regia: Dominic Dembinski (1993); Izabelle – Întâlnire la Senlis de Jean Anouilh, regia: Geo Saizescu (1994); Ea – Doi pe o bancă de Al. Ghelman, regia: Tudor Mărăscu (1995); Lizzi – Omul care aduce ploaia de Richard Nash, regia: Tudor Mărăscu (1996); Silvia – Aceşti nebuni făţarnici de Teodor Mazilu, regia: Dominic Dembinski (1998); Jennifer – Scenariul de Martin Crimp, regia: Silvia Ionescu (1999); Liza – Cu capu` de nicovală, regia: Horațiu Mălăiele (2000); Meg – Minciuna din mine de Sam Shepard, regia: Ada Lupu (2002); Marinetta – Bigudiuri de Mimi Brănescu, regia: Radu Nichifor (2004); Doamna Bice Daddi – Nu se ştie cum de Luigi Pirandello, regia: Bocsárdi László (2005).

Apoi a ales să treacă şi de cealaltă parte a scenei, ca regizor, istorisind poveşti de emoţionante, intense, de neuitat: Cum e dincolo de mare, regia: Catrinel Dumitrescu (2005); Bătrânul de Maxim Gorki, regia: Catrinel Dumitrescu (2007)
În stagiunea curentă o puteţi vedea în: Aici nu e de joacă după Marie Daumale (a cărui regie, de asmenea o semnează), Un prea intim de Joseph Rajiv (regia: Cristian Juncu), Aniversarea de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov şi Roman teatral de Mihail Bulgakov (ambele în regia lui Vlad Massaci).

Catrinel Dumitrescu posedă însuşirea rară, preţioasă, misterioasă chiar, de a fascina, de a atrage publicul într-un spaţiu magnetizat, unde, cu o ştiinţă a inefabilului, a imponderabilului, a neprevăzutului, ea conduce regulile jocului. Talentul ei este „o stare de graţie” care străbate dincolo de graniţele obişnuitelor registre dramatice sau comice, plasându-se în zona autenticului teatru, unde tragicul e grotesc, comicul e sublim, farsa, tristă, monotonia, insolită, extraordinarul, posibil, acolo unde mişcarea gândului devine materie densă şi trăirea sentimentului – desen al trupului.

La aniversară, colegii din Teatrul Nottara îi urează multă sănătate, putere de muncă şi inspiraţie pentru viitoarele roluri!

Foto cu Catrinel Dumitrescu – Oltin Dogaru pentru Harper`s Bazaar

02
/12
/14

Unul dintre cei mai iubiţi actori români împlineşte astăzi 78 de ani. A jucat în zeci de filme şi în numeroase spectacole de teatru, a fost căsătorit cu marea actriţă Leopoldina Bălănuţă, a primit, în 2009, premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER şi, în 2013, Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc.

07
/11
/14

Îndrăgita actriţă Mariana Mihuţ împlineşte, astăzi, 72 de ani. De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii UNITER atât pentru interpretare feminină, cât şi de excelenţă, iar în anul 2000 a fost decorată cu Ordinul Serviciul Credincios în Grad de Ofiţer. Născută la Chişinău, Mariana Mihuţ este căsătorită de aproape jumătate de veac cu actorul Victor Rebengiuc .

07
/10
/14

Ochii săi mari, albaştri şi prezenţa agreabilă, debordând de feminitate în lumina reflectoarelor, sunt de neuitat. S-a născut pe 7 octombrie 1954, la Bacău, şi aţi văzut-o în numeroase roluri, alături de mari artişti ai scenei româneşti.

20
/09
/14

Majoritatea criticilor spun despre el că este "(pur şi simplu) cel mai bun scriitor de proză scurtă din România". Răzvan Petrescu, autorul volumelor: "Foxtrot XX", "Rubato" sau "Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini", împlineşte, astăzi, 58 de ani.

27
/08
/14

Actorul Mihai Mălaimare s-a născut în Botoşani pe 27 august 1950. În 1969 vine la Bucureşti şi se înscrie la concursul de admitere de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, unde este admis ultimul pe listă. Termină în 1973 ca şef de promoţie şi, având dreptul să aleagă, alege şi este repartizat la Teatrul Naţional din Bucureşti.

12
/08
/14

Avusese deja câteva roluri la Teatrul de Comedie, când a primit un telefon. "Mi s-a spus că domnul Nae Caranfil face un film şi mă cheamă la casting… După ce am închis telefonul m-am aruncat în genunchi de fericire, ca fotbaliştii, pe mocheta din sufragerie, şi mi-am julit amândoi genunchii”.

08
/07
/14

Şerban Foarţă a debutat în poezie cu volumul Texte pentru Phoenix (în colaborare cu Andrei Ujică) în 1976, iar astăzi este considerat unanim unul dintre cei mai importanţi poeţi români postbelici.

02
/07
/14

Îndrăgitul actor Gheorghe Visu s-a născut pe 2 iulie 1951, în Bucureşti. A debutat pe scena Teatrului Naţional, în 1972, în piesa "Jocul de-a vacanţa" de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Berechet.

01
/07
/14

Una dintre marile doamne ale teatrului românesc aniversează, astăzi, 68 de ani de viaţă. Artista și fratele său geamăn s-au născut de fapt în noaptea de Sânziene, în 1946, în localitatea Unguriu, județul Buzău, însă în acte a fost declarată data nașterii 1 iulie.