Ce scria Woody Allen în CV, la 30 de ani: „Pasiunile mele: să nu beau şi să evit să fac sex“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-scria-woody-allen-in-cv-la-30-de-ani-pasiunile-mele-sa-nu-beau-si-sa-evit-sa-fac-sex/

Un Curriculum Vitae (CV) insolit al cineastului american Woody Allen, redactat în 1965, a fost descoperit recent în Statele Unite şi a fost prezentat online.

Un articol de Corina Vladov|19 august 2013

Un Curriculum Vitae (CV) insolit al cineastului american Woody Allen, redactat în 1965, a fost descoperit recent în Statele Unite şi a fost prezentat online.

Descoperit în arhiva fostului agent de presă al cineastului, Max Liebman, acest document, care abundă în fraze glumeţe, a fost redactat în 1965 şi prezintă cariera lui Woody Allen, pe atunci în vârstă de 30 de ani, care includea deja în acea epocă numeroase scenarii pentru televiziune, numere de stand-up şi un scenariu de film – cel pentru comedia „What’s New Pussycat”. „Pasiunile mele sunt acestea: să nu beau şi să evit să fac sex”, scria Woody Allen la rubrica „Pasiuni” din CV-ul său.

Totodată, CV-ul exprimă determinarea cineastului american de a scrie, regiza şi juca doar în propriile filme. „Nu sunt interesat să scriu (scenariul) unor filme în care eu nu apar într-un rol major (rol principal sau rol secundar) şi nu voi adapta operele nimănui, în niciun format, pentru că sunt interesat doar de scenarii originale”, spunea Woody Allen, în acelaşi document.

În anul următor redactării CV-ului, Woody Allen a regizat primul său film, „What’s Up, Tiger Lily?”, şi, de atunci, nu s-a uitat niciodată în urmă, respectând declaraţia-promisiune din acel document.

Printre alte elemente amuzante trecute în CV se află o serie de mărturisiri inedite ale artistului, precum acestea: cineastul cânta „la mai multe instrumente muzicale, dar la toate foarte prost”, prefera fetele „drăguţe, amuzante, strălucitoare, nevrotice şi cărora le plac batoanele de ciocolată Hershey”, oferea bani părinţilor săi pentru ca aceştia să îl lase în pace şi a fost „dat afară” atât de la Universitatea New York, cât şi de la City College of New York, pentru că era „un student slab pregătit”.

Woody Allen, născut la New York, este unul dintre cei mai importanţi regizori de film, scenarişti şi actori americani. Allen scrie scenariile, regizează şi joacă în majoritatea filmelor sale. Sursele sale de inspiraţie sunt literatura, sexualitatea, filosofia, psihologia, identitatea evreiască, cinematografia europeană şi oraşul New York, unde s-a născut şi a locuit dintotdeauna, notează Mediafax.

De la „Take the Money and Run”, în 1969, Allen a realizat, în medie, un film pe an. Printre acestea s-au numărat filme devenite clasice precum „Annie Hall”, „Manhattan” şi „Zelig”, dar şi producţii mai puţin pretenţioase precum „Vicky Cristina Barcelona”.

Cineastul american a fost recompensat în 2012 cu premiul Oscar la categoria cel mai bun scenariu original pentru filmul „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”.

Foto: thecount.com

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

14
/08
/17

Mrs. Fang, un film documentar al regizorului chinez Wang Bing despre ultimele zile ale unei femei care suferă de Alzheimer, a câștigat Leopardul de Aur, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno 2017. Franțuzoaica Isabelle Huppert a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul său din filmul Madame Hyde.

11
/08
/17

Ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror și Fantastic Lună Plină a început joi, 10 august. Filmul de deschidere, norvegianul Casa, o poveste cu război și exorcizări, a rulat la grădina Melies. „Este cel mai puțin formal festival pe care îl organizăm și asta ne place cel mai tare. În fiecare an pare că o luăm de la capăt cu organizarea lui, iar această improvizație ne bucură: Lună Plină este cel mai liber festival posibil”, a spus directorul festivalului, Oana Giurgiu.

09
/08
/17

În acest final de săptămână, nimeni nu mai doarme în Biertan. De joi până duminică, între 10 și 13 august, cât ține ediția cu numărul șase a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, somnul este o activitate tangențială și pur facultativă.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.